14 Oct 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
,,Argeşenii vor plăti tarif mărit la salubritate pentru moftul PSD de a sifona banul cetăţeanului la puşculiţa de partid!”

,,Argeşenii vor plăti tarif mărit la salubritate pentru moftul PSD de a sifona banul cetăţeanului la puşculiţa de partid!”

Fără a se supune la vot, tariful pentru serviciul de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor în judetul Argeş s-a majorat cu 55%, începând de la 1 august 2018, susțin liberalii argeșeni! În data de 26 iulie 2018, la sediul Consiliului Judeţean Argeş, a avut loc şedinta Adunării Generale a Asociaţilor A.D.I. Servsal  Argeş. Şedinţa a fost condusă de vicepreşedintele CJ, Ion Mânzâna.

Gabriel  Moiceanu, directorul executiv al ADI Servsal a prezentat, cu această ocazie, modificările aduse de OUG nr. 74/2018 cu privire la regimul deşeurilor şi, sub pretextul noilor reglementări “plateşte cât arunci”, a propus creşterea tarifului pentru serviciul de colectare, transport si depozitare/tratare a deşeurilor pe raza judetului Arges, începand cu 01.08.2018.

Problema este că cei prezenţi nu au votat o astfel de creştere a tarifelor, dat fiind că măsura nu a fost supusă votului, mai susțin liberalii. PNL Argeş a reacţionat dur faţă de această măsură luată de CJ Argeş şi de ADI Servsal fără a fi votată de către cei prezenţi în sală!

 “Această scumpire exponenţiala  a serviciului de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor pe raza judeţului Argeş a început printr-un proiect de hotărâre al CJ Argeş din data de 16.02.2018, aprobat de majoritatea PSD-ALDE şi continuat printr-o hotărâre AGA a A.D.I. SERVSAL ARGEŞ din data de 26.07.2018. Deşi membrii PNL Argeş s-au opus categoric acestor majorări de tarife, în şedinta  AGA a ADI Servsal, atât primarul Ion Baicea de la Costeşti, cât şi primarul Nicolae Tarbă de la Bughea de Sus, susţin că hotărârea nu a fost supusă votului aşa cum apare în procesul verbal de şedinţă. Acest abuz al PSD îşi arată efectele acum în facturile emise, în care agenţii economici plătesc un preţ mai mare cu 55%, faţă de luna precedentă. Argeşenii vor plăti unul din cele mai mari tarife din ţară la salubritate pentru moftul politicienilor PSD de a sifona banul cetăţeanului în puşculiţa de partid.” a declarat Adrian Miuțescu, președintele PNL Argeș.

,,A fost o şedinţă pe 29.07.2018, fără presă, iar eu i-am cerut lui Dan Manu să emită toate documentele care au stat la baza hotărârii ADI Servsal. Mi le-a înaintat, dar fără să pună la dispoziţie înregistrările audio sau video din acea sală. O astfel de hotărâre, normal, se supune la vot. Au fost două chestiuni pe ordinea de zi: mărirea tarifului la gunoi în judeţul Argeş şi aprobarea investiţiilor pentru operatorii care gestionează groapa de gunoi a judeţului. Aceste chestiuni nu a fost supuse votului. Nu s-a strigat: cine este pentru, împotrivă sau cine se abţine. S-a emis hotărârea ADI Servsal, fără ca primarii să ridice mâna! Unii au zis că "da" prin spate, alţii că "nu" prin faţă, a fost aşa, un balamuc total. Hotărârea ADI s-a emis, taxele s-au mărit cu 55%, deja operatorul de gunoi a trimis notificări în zonă, a informat agenţii economici. Eu m-am opus verbal, dar chestiunea nu a fost supusă la vot. Eu am procesul verbal unde scrie că reprezentantul oraşului Costeşti s-a opus! De ce nu s-a suspus la vot, întrebaţi-i pe domnul director de la ADI Servsal şi pe domnul Mânzână!" este declarația lui Ion Baicea, primarul Costeștiului.

,,Este de neimaginat! Cum să măreşti tarifele la salubritate printr-un simplu anunţ!? Lucrurile astea ar fi trebuit dezbătute şi discutate, primarii şi oamenii de afaceri din zonă, persoanele care sunt direct afectate ar fi trebuit să participe la aceste dezbateri şi, în final, cei îndreptăţiţi ar fi trebuit să voteze pentru sau împotrivă sau să se abţină. Un simplu anunţ prin care măreşti cu 55% tarifele la gunoi arată lipsa ta de respect atât faţă de cetăţeanul care se trezeşte cu o factură nejustificat de mare, fără să primească cea mai elementară explicaţie, cât şi faţă de cei care au drept de vot, deci de decizie, asupra unor astfel de chestiuni, dar nu au fost lăsaţi să decidă!” a declarat și Nicolae Tarbă,primarul localității Bughea de Sus. 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
14 octombrie 2019

AED 1,1727 -0.26 %
AUD 2,9096 -0.80 %
BRL 1,0489 -0.17 %
CAD 3,2569 +0.10 %
CHF 4,3279 +0.04 %
CNY 0,6087 -0.03 %
CZK 0,1842 +0.05 %
DKK 0,6365 -0.09 %
EGP 0,265 -0.11 %
EUR 4,7536 -0.10 %
GBP 5,4061 +0.11 %
HRK 0,6397 -0.14 %
HUF 1,4328 +0.04 %
INR 0,0605 -0.49 %
JPY 3,9826 -0.26 %
KRW 0,3631 -0.47 %
MDL 0,2451 -0.08 %
MXN 0,2228 +0.13 %
NOK 0,4723 -0.48 %
NZD 2,711 -0.91 %
PLN 1,106 +0.22 %
RSD 0,0405 0.00 % -
RUB 0,067 -0.45 %
SEK 0,4379 -0.27 %
THB 0,1418 -0.21 %
TRY 0,7275 -1.13 %
UAH 0,1757 +0.23 %
USD 4,3072 0.00 % -
XAU 206,8906 0.00 % -
XDR 5,9051 0.00 % -
ZAR 0,2905 0.00 % -

Mai mult
...
...

Ion Falca e croit sa dea Lupu afara din DSV

Toti prefectii PSD au fost demisi! Pleaca Marcel Proca. Va reveni Ion Cirstoiu?


Conducerea Primăriei Piteşti anulează şi Simfonia Lalelelor!

Interviu cu candidatul PC la Primaria Pitesti

Mircea Andrei se pregateste de remanierea directorilor din Arges

Un fleac, l-au ciuruit si pe Bogdan Badea! Oamenii lui Boureanu, la Recycle bin

Parlamentarii îşi trag astăzi pensii speciale. Pentru că merită...

Tudor Pendiuc: interceptarea telefoanelor si a email-urilor – o prostie de lege!