26 Oct 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Argeșul va avea încă un laborator de testare tip Real Time PCR

Argeșul va avea încă un laborator de testare tip Real Time PCR

Prefectul Emanuel Soare a susținut marți o conferință de presă, alături de directorul DSVSA Argeș, Sorin Sorescu și directorul Serviciului Județean de Ambulanță, Luminița Paul. Prefectul a ținut să-i mulțumească șefului DSVSA Argeș pentru implicare, instituția urmând să pună în funcțiune, în scurt timp, un aparat de testare de tip Real Time PCR.

“Îi mulțumesc domnului director pentru că este foarte receptiv, va crește capacitatea de testare din județ prin utilizarea acestui aparat. Îl felicit și pentru modul cum a gestionat problema pestei porcine”, a spus prefectul Emanuel Soare. Acesta a declarat că în Argeș funcționează, în prezent, 3 laboratoare de stat (la Spitalul Județean de Urgență, la Spitalul Municipal Câmpulung și la Spitalul Orășenesc Mioveni) și 6 private. Prin cele de stat s-au realizat, de la începutul pandemiei, 19.000 de teste, dintre care numai în ultima săptămână peste 2000.

Sorin Sorescu, directorul DSVSA Argeș, a declarat că săptămâna aceasta va fi desemnat câștigătorul licitației pentru achiziția aparatului de testare PCR. “Au fost 12 ofertanți, săptămâna aceasta va fi desemnat câștigătorul. Se pregătește spațiul pentru laborator. Avem un medic veterinar, pregătit la Institutul “Matei Balș”, care va folosi imediat aparatul de testare”, a declarat Sorin Sorescu.

Directorul DSVSA Argeș a adăugat că, în județ, mai există un singur focar de pestă porcină la porcii domestici, într-o gospodărie din Rucăr. În plus, acesta a făcut bilanțul controalelor desfășurate în perioada 7-19 iulie, la solicitarea prefectului, împreună cu Poliția și Jandarmeria. Astfel, au fost controlați 92 de agenți economici, fiind aplicate 10 amenzi, în valoare totală de 12.000 lei și 8 avertismente, pentru nerespectarea normelor sanitare.

La rândul ei, Luminița Paul, directorul SJA Argeș, a declarat că activitatea serviciului pe care îl conduce se desfășoară fără sincope. “Trebuie să asigurăm și urgențele non-COVID, sunt și alte patologii importante. Numărul solicitărilor a scăzut în aprilie-mai-iunie, dar 30% dintre cazurile în care intervenim sunt pozitivi sau suspecți COVID. Avem asigurat stocul de materiale și dezinfectanți, să nu riscăm să se îmbolnăvească oamenii”, a declarat Luminița Paul.



Taguri: , ,
Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
26 octombrie 2020

AED 1,1224 +0.20 %
AUD 2,943 +0.04 %
BRL 0,7336 -0.29 %
CAD 3,1294 -0.25 %
CHF 4,5473 -0.03 %
CNY 0,6152 -0.26 %
CZK 0,1786 -0.50 %
DKK 0,6549 -0.03 %
EGP 0,2624 +0.19 %
EUR 4,8731 -0.03 %
GBP 5,3888 +0.07 %
HRK 0,643 -0.03 %
HUF 1,3352 -0.31 %
INR 0,0557 -0.36 %
JPY 3,9325 +0.01 %
KRW 0,3647 -0.08 %
MDL 0,2412 -0.21 %
MXN 0,1961 -0.36 %
NOK 0,4458 -0.18 %
NZD 2,7596 +0.14 %
PLN 1,0646 0.00 % -
RSD 0,0414 0.00 % -
RUB 0,0539 0.00 % -
SEK 0,4717 +0.32 %
THB 0,1318 +0.08 %
TRY 0,5114 -1.03 %
UAH 0,1455 +0.07 %
USD 4,1224 0.00 % -
XAU 252,3262 0.00 % -
XDR 5,8429 0.00 % -
ZAR 0,2538 0.00 % -

Mai mult
...
...

Ion Falca e croit sa dea Lupu afara din DSV

Toti prefectii PSD au fost demisi! Pleaca Marcel Proca. Va reveni Ion Cirstoiu?


Conducerea Primăriei Piteşti anulează şi Simfonia Lalelelor!

Interviu cu candidatul PC la Primaria Pitesti

Mircea Andrei se pregateste de remanierea directorilor din Arges

Un fleac, l-au ciuruit si pe Bogdan Badea! Oamenii lui Boureanu, la Recycle bin

Parlamentarii îşi trag astăzi pensii speciale. Pentru că merită...

Tudor Pendiuc: interceptarea telefoanelor si a email-urilor – o prostie de lege!