03 Aug 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Creșele din Mioveni vor fi deschise pe perioada verii

Creșele din Mioveni vor fi deschise pe perioada verii

În baza ordinului comun, elaborat de ministerul Educației și ministerul Sănătății, având în vedere solicitările venite din partea părinților, reprezentanții Primăriei Mioveni, de comun acord cu DSP Argeș și IȘJ Argeș au decis deschiderea creșelor în orașul Mioveni, pe perioada verii, începând cu 01 iulie 2020.

În condiții speciale, reglementate de ordinul comun al ministerului Educației și ministerul Sănătății, beneficiarii vor fi primiți la creșele din oraș, în perioada IULIE – AUGUST 2020, doar în baza unei cereri, care se poate depune în perioada 18-22 iunie.

PRIORITAR vor fi soluționate cererile privind beneficiarii ai căror parinți – ambii, sunt salariați și au domiciliul pe raza Orasului Mioveni, iar copilul a avut o prezență constantă pe parcursul anului 2019 – 2020.

Cererea de înscriere se poate descărca de pe www.emioveni.ro sau poate fi solicitată de la sediul Primăriei - punctul de pază și control de la intrarea în instituție.

Cererea completată în format electronic poate fi trimisă pe adresa de mail [email protected] sau poate fi depusă la sediul Primăriei Mioveni, în perioada 18-22 iunie, inclusiv sambăta și duminica.

 

 

 


Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
3 august 2020

AED 1,1198 +0.86 %
AUD 2,9242 -0.25 %
BRL 0,7877 -0.42 %
CAD 3,0633 +0.84 %
CHF 4,4859 -0.04 %
CNY 0,589 +0.72 %
CZK 0,1838 -0.43 %
DKK 0,6493 +0.03 %
EGP 0,2575 +0.82 %
EUR 4,8351 +0.07 %
GBP 5,3685 +0.34 %
HRK 0,6468 +0.23 %
HUF 1,4009 -0.04 %
INR 0,0547 +0.37 %
JPY 3,8919 -0.08 %
KRW 0,3442 +0.47 %
MDL 0,2441 -0.53 %
MXN 0,1834 -0.38 %
NOK 0,4494 +0.02 %
NZD 2,7261 +0.06 %
PLN 1,0941 -0.29 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,0555 +0.73 %
SEK 0,469 -0.13 %
THB 0,1318 +0.84 %
TRY 0,5887 +0.80 %
UAH 0,1484 +0.82 %
USD 4,1131 0.00 % -
XAU 260,8073 0.00 % -
XDR 5,7896 0.00 % -
ZAR 0,2381 0.00 % -

Mai mult
...
...

Ion Falca e croit sa dea Lupu afara din DSV

Toti prefectii PSD au fost demisi! Pleaca Marcel Proca. Va reveni Ion Cirstoiu?


Conducerea Primăriei Piteşti anulează şi Simfonia Lalelelor!

Interviu cu candidatul PC la Primaria Pitesti

Mircea Andrei se pregateste de remanierea directorilor din Arges

Un fleac, l-au ciuruit si pe Bogdan Badea! Oamenii lui Boureanu, la Recycle bin

Parlamentarii îşi trag astăzi pensii speciale. Pentru că merită...

Tudor Pendiuc: interceptarea telefoanelor si a email-urilor – o prostie de lege!