21 Sep 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
ECI Company 2000 mai are o lună să remedieze dezastrul de pe terenul ,,San Siro”

ECI Company 2000 mai are o lună să remedieze dezastrul de pe terenul ,,San Siro”

Prin 2016, administrația piteșteană anunța cu surle și trâmbițe că renumitul teren de fotbal din cartierul piteștean Ceair, supranumit San Siro, pe care multe generații au bătut mingea, va fi reabilitat și modernizat. Se întâmpla după alți ani, deloc puțini, în care Primăria Pitești s-a aflat în proces cu persoanele care revendicau terenul în instanță pentru a ridica un bloc de locuințe. ,,Vom amenaja în zonă o bază sportivă. Îi vom menține astfel utilitatea data de atâția ani de tradiție.” declara, prin 2016, primarul la acea vreme, Cornel Ionică. Astăzi, la cinci ani distanță, baza sportivă de pe ,,San Siro” arată într-un fel în care ți-e și rușine că locuiești într-un municipiu reședință de județ. Lucrările începute prin 2019 de la promisiunea lui Ionică nu sunt nici astăzi finalizate, cauciucul s-a exfoliat și arată ca după un bombardament, iar primarul Cristian Gentea a acordat o ultimă prelungire de termen, cu amenințarea constructorului că va tranșa problema în instanță, dacă va fi nevoie.

Un an de zile pentru un amărât de covor de cauciuc!

,,Bani aruncați! Cam așa arată un teren de joacă, fotbal, baschet sau altceva, finalizat de câteva luni și încă nedat în folosință! Făcut cu materiale de doi lei s-a umflat și exfoliat tot covorul cauciuat!” – au semnalizat piteștenii care locuiesc în zonă.

De la Primăria Pitești aflăm că lucrarea nu ar fi fost finalizată, deși acest lucru ar fi trebuit să se întâmple în data de 31 mai. ,,În ultima ședință cu constructorii au fost chemați cei de la ECI Company 2000 ca să spună care este situația, pentru că au depășit termenul de 31 mai. Lucrarea era începută din 2019, atunci când s-a semnat contractul de execuție. În perioada pandemiei, constructorul a solicitat tot felul de amânări, după care a spus că a întâmpinat greutăți din pricina condițiilor meteo.  Covorul pe care l-au turnat peste bitum nu ar fi făcut aderență și au început să-l scoată. Îl vor pune din nou, pe cheltuiala lor. Au solicitat termen de finalizare 31 iulie. Domnul primarul le-a acordat acest termen și le-a pus în vedere că acesta este ultimul. Între timp a transmis departamentului juridic să se pregătească pentru eventualitatea în care constructorul nu va respecta acest ultim angajament.” ne-a declarat Cristina Munteanu, consiliera primarului Cristian Gentea.  

Locuitorii din zonă susțin, însă, că nu condițiile meteo ar fi de vină pentru halul în care arată lucrarea celor de la ECI, ci calitatea materialelor. ,,Se vedea de când l-au făcut că nu le ajungea covorul cauciucat și au băgat asfalt simplu, nu știe românul! Și la punerea adezivului erau foarte zgârciți, parcă întindeau pe felia de pâine... O cutie de adeziv nu strică acasă, mai lipești un pantof....” spune Florin Ciprian Stana. Dacă nu era pandemia, vinovați ar fi fost găsiți copiii, pentru că au folosit terenul, susțin alți piteșteni, revoltați de faptul că treaba de mântuială pare să caracterizeze mai toate proiectele finanțate cu bani de la bugetul local.

În privința nerespectării termenului de execuție, treaba este și mai curioasă. Nu mai departe de iulie 2020, municipalitatea anunța că terenul de sport va fi gata în două luni. ,,S-a încheiat turnarea stratului suport și împrejmuirea completă a terenului, o suprafață de circa 1000 m.p. urmând să fie acoperită cu un covor cauciucat vopsit în 6 straturi de vopsea acrilică în vederea realizării unui teren de sport multifuncțional pentru mini fotbal, tenis de câmp, baschet și handbal”. Practic, într-un an de zile, cei de la ECI Company 2000 nu au fost în stare să realizeze acoperirea terenului cu covorul cauciucat. Un an de zile doar pentru asta! La Pitești, continuă stabilirea unor recorduri din ce în ce mai greu de egalat!



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:

“Prima ediție a în municipiul Pitești va aduce muzică, expoziţii de fotografie, dansuri tradiţionale, prezentare a costumelor tradiţionale palestiniene, prezentare a turismului, literatură palestiniană şi gastronomie autent

Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
20 septembrie 2021

AED 1,1509 +0.66 %
AUD 3,0571 -0.40 %
BRL 0,7993 +0.04 %
CAD 3,2925 -0.76 %
CHF 4,5341 +0.07 %
CNY 0,6538 +0.49 %
CZK 0,1945 -0.51 %
DKK 0,6654 +0.02 %
EGP 0,2693 +0.75 %
EUR 4,9481 +0.02 %
GBP 5,7761 -0.21 %
HRK 0,6593 +0.03 %
HUF 1,4 -0.60 %
INR 0,0573 +0.35 %
JPY 3,8562 +0.96 %
KRW 0,3558 -0.22 %
MDL 0,2382 0.00 % -
MXN 0,21 -0.24 %
NOK 0,4819 -1.31 %
NZD 2,9662 -0.11 %
PLN 1,0757 -0.42 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0576 -0.35 %
SEK 0,4837 -0.72 %
THB 0,1268 +0.40 %
TRY 0,4876 -0.20 %
UAH 0,1582 +0.44 %
USD 4,2275 0.00 % -
XAU 239,0731 0.00 % -
XDR 5,9966 0.00 % -
ZAR 0,2856 0.00 % -

Mai mult
...
...

Ion Falca e croit sa dea Lupu afara din DSV

Toti prefectii PSD au fost demisi! Pleaca Marcel Proca. Va reveni Ion Cirstoiu?


Conducerea Primăriei Piteşti anulează şi Simfonia Lalelelor!

Interviu cu candidatul PC la Primaria Pitesti

Mircea Andrei se pregateste de remanierea directorilor din Arges

Un fleac, l-au ciuruit si pe Bogdan Badea! Oamenii lui Boureanu, la Recycle bin

Parlamentarii îşi trag astăzi pensii speciale. Pentru că merită...

Tudor Pendiuc: interceptarea telefoanelor si a email-urilor – o prostie de lege!