24 Oct 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
În timp ce PNL și USR PLUS își încordează mușchii și orgoliile, primarii așteaptă să vină civilizația și în comunitatea lor

În timp ce PNL și USR PLUS își încordează mușchii și orgoliile, primarii așteaptă să vină civilizația și în comunitatea lor

Mai mult de 50% dintre localități nu au acces la rețeaua de canalizare, 70% nu au rețele de gaze naturale, iar 80% dintre drumurile comunale nu sunt modernizate – cam așa arată România lui 2021. Și cu toate acestea, deși ne aflăm la jumătatea anului, pentru canalizare și apă, gaze sau drumuri comunale nu există deschisă nicio axă guvernamentală de finanțare. Fonduri pentru a asigura ABC-ul civilizației s-au acordat până acum prin PNDL, program inițiat de PSD, dar pe care liberalii vor să-l boteze programul de investiții ,,Anghel Saligny”. Același drac, doar că vopsit din roșu, în galben, că așa e la noi: părintele 1 și părintele 2 țin mult la paternitate.

Orgoliile și notele de plată, mai importante decât interesul public!

Că se numește ,,Anghel Saligny” sau PNDL, USR PLUS nu susține noul program de investiții al PNL. La începutul săptămânii trecute, Ludovic Orban se lansa în declarații entuziaste, afirmând că ar fi existat un acord în coaliția de guvernare pentru demararea noului program național de dezvoltare locală - PNDL 3, în valoare de 50 miliarde de lei, într-un plan multianual, cu emiterea actului normativ în decursul acestui an, urmând să înceapă procedurile de selecție, pe baza criteriilor și procedurilor, stabilite prin normele metodologice.

Reuniți mai pe la final de săptămână în şedinţa Biroului Naţional (BN), USR PLUS a decis să nu susţină noul Plan Naţional de Dezvoltare Locală. Decizia a fost luată în unanimitate. Liderii USR PLUS susțin că nu a existat o consultare politică pe acest plan și că au fost puși în fața faptului împlinit. ,,USR PLUS susţine dezvoltarea localităţilor rurale din România, dar nu prin programe de tip PNDL care înseamnă risipa banilor publici pe criterii politice. Banii din PNDL 1 şi 2 au ajuns în buzunarele baronilor locali. Nu vrem să fim părtaşi în replicarea unor practici de alocări discreţionare de bani către clientela de partid şi cu investiţii fără cap care nu au dus nicăieri la dezvoltarea reală a zonelor rurale.” se arată într-un comunicat al USR PLUS, care a cerut deja în şedinţa de Guvern o evaluare a rezultatelor PNDL 1 şi 2.

Pe de altă parte, premierul Florin Cîțu susține că useriștii ar fi trebuit să… citească mai întâi programul: ,,Nu este acelaşi program, dar mi-ar fi plăcut ca cine comentează un program, să-l citească înainte. Aici, din acest program au fost scoase săli de sport şi alte obiective care, din punctul meu de vedere, nu aduceau dezvoltare, au rămas lucrurile de bază pe care le dorim pentru toţi românii: canalizare, apă şi asfaltare, atât, nimic altceva. Este un program care aduce România la zi. Şi cred că cu toţii suntem de acord că ar trebui să terminăm cu această ipocrizie, nu putem să vorbim despre două Românii, este o singură Românie şi toţi românii trebuie să aibă acces la canalizare, apă curentă şi condiţii decente de viaţă.” a explicat premierul.

CE SPUN PRIMARII DIN ARGEȘ

Primarilor din Argeș puțin le pasă că viitorul program se va numi PNDL 3, ,,Anghel Saligny” sau ,,Cățeluș cu părul creț”. Aceștia susțin că, în pofida celor afirmate de useriști, PNDL 1 și 2 au reprezentat un sprijin important pentru comunitățile locale și că finanțările de acest gen reprezintă singura șansă de dezvoltare, mai ales în mediul rural.

*Constantin Panțurescu, primar Curtea de Argeș: PNDL nu a fost o risipă de bani

,,Dacă USR PLUS spune că PNDL este risipă pe bani publici, eu le transmit că prin PNDL sunt aproape de finalizare cu o creșă și o grădiniță ultramoderne și că grădinița a fost și premiată în Serbia, la un concurs de proiecte, din peste 70 de proiecte depuse de 52 de țări. Nu știu ce au în cap, dar mi se pare aiurea să stopezi ceva ce a fost cu adevărat util. Știu că nu s-au mai dat bani pentru multe dintre proiectele care se află în derulare, în diferite stadii. Păcat de munca depusă acolo! Eu am avut noroc că am proiectul finalizat aproape de 100%.” ne-a declarat primarul Curții de Argeș, Constantin Panțurescu. Potrivit acestuia, în ceea ce privește proiectul ,,Anghel Saligny” mai este mult până departe, căci dincolo de gâlceava din coaliția de guvernare mai trebuie puse la punct și normele de aplicare. 

*Nicolae Velcea, primar Ștefănești: ,,La ora aceasta nu avem nicio axă de finanțare pe care să depunem proiecte”

,,PNDL a fost un program benefic și este necesar în continuare.” este de părere și primarul din Ștefănești, Nicolae Velcea. Potrivit acestuia, ,,nici măcar nu trebuie să-i spună PNDL, dacă asta poate fi o problemă, îl pot boteza oricum, numai să acorde bani pentru dezvoltarea comunităților locale. Sunt la guvernare, pot analiza oportunitatea proiectelor depuse, prioritățile. Dacă spun că alții au acordat bani discreționar, acum, că sunt la putere, pot face ei lucrurile ca la carte, să dea comunităților care sunt îndreptățite, care au cu adevărat nevoie. Din păcate, la ora aceasta nu avem nicio axă de finanțare pe care să depunem proiecte.”

Edilul susține că în toată cariera sa, fie că vorbim de cea din privat sau de cea politică, nu a întâlnit un mai mare amatorist: ,,Nu am văzut niciodată bâjbâială așa de mare și am și eu 53 de ani! Nici nu știu dacă la mijloc este vorba de lipsă de fonduri sau de lipsă de competență. Până la urmă ar da la ai lor, dar văd că nici asta nu fac…”

*Gheorghiță Botârcă, primar Topoloveni: ,,Nu s-au acordat bani discreționar”

,,La fel cum merge țara, așa merg și programele acestea! Totul este la superlativ!” declară, ironic, primarul Topoloveniului, Gheorghiță Boțârcă. Și acesta consideră că PNDL este cel mai bun lucru care s-a întâmplat administrațiilor locale: ,,PNDL s-a dovedit a fi un program foarte bun. Fără el, administrațiile locale nu ar fi putut să-și rezolve nici măcar chestiunile de strictă necesitate, cu atât mai mult cu cât nu existau nici finanțări din fonduri europene. Programul <Anghel Saligny> este departe de a fi aplicat. E în dezbatere încă și s-ar dori să fie un fel de PNDL, cu atât mai mult cu cât din fondurile care vor veni pe PNRR nu se vor finanța drumuri, apă sau canalizare.”

Boțârcă mai susține că prin PNDL 1 și 2 ,,nu s-au acordat bani discreționar” și că ,,o simplă verificare este suficientă pentru a constata că s-au dat bani către toate comunitățile”.

Primarul Topoloveniului crede că în spatele acestor bâjbâieli s-ar putea afla și o lipsă a surselor financiare: ,,Cât timp ne împrumutăm pentru toate și am văzut la ce nivel s-a ajuns cu împrumuturile, n-ar fi de mirare să nu prea mai fie bani.”.

*Ionel Dulamă, primar Rucăr: ,, Să cheme DNA să verifice toate investițiile!”

,,Este absolut fals ceea ce susțin cei de la USR PLUS! PNDL 1 și 2 a scos localitățile rurale din mizerie, pentru că acestea nu ar fi putut să investească din bugetul propriu. Noi am avut patru investiții prin PNDL, au fost verificate de Corpul de Control al primului-ministru. Am făcut o grădiniță, am asfaltat 12 km de drum care ducea spre zona Sătic, am făcut canalizare și alimentare cu apă. Ăstea sunt lucruri inutile într-o localitate rurală?! Este o mare aberație pe care USR PLUS o susține. Să cheme DNA să verifice toate investițiile, dar asta nu înseamnă că trebuie să le oprească. Ei sunt acum la putere, ar putea să direcționeze banii unde și cum consideră ei corect. PNDL este mai mult decât necesar în societatea asta a noastră care încă are restanțe la investițiile ce țin de o minima civilizație. Sunt atâtea modalități de control încât n-ar mai trebui să ai vreun dubiu că se bagă bani aiurea în buzunarul cuiva.” a declarat, revoltat, primarul Rucărului, Ionel Dulamă.

Acesta mărturisește că din PNDL s-a finanțat și asfaltarea drumului către pensiunea la care useriștii se întâlneau prin Rucăr: ,,Au făcut useriștii o întâlnire la o locație din Rucăr și mi-au reproșat că nu am asfaltat pe strada cu pricina. Ei, acum am asfaltat-o prin PNDL2, programul ăla despre care spun ei că nu este bun.”.

Primarul Dulamă nu crede că la mijloc ar fi vorba de lipsă de bani din moment ce ,,PNL chiar vrea să demareze PNDL3”.

Gabriel Popa, primar Albeștii de Argeș: ,,Poate că s-au alocat bani pe criterii politice, dar și PSD a făcut la fel”

Pentru edilul din Albeștii de Argeș, PNDL nu doar că a fost necesar, ci un real succes. ,,PNDL 1 și 2, cel puțin pentru comuna mea, dar și pentru multe alte localități, au fost un succes. Ultimul proiect finanțat prin PNDL a fost o alimentare cu apă și o extindere de alimentare cu apă, în valoare de 550.000 de lei. Poate că s-au alocat bani pe criterii politice, dar și PSD a făcut la fel, a dat foarte puțini bani la primarii de dreapta. Abia ce se echilibra balanța… În ceea ce mă privește, doar unul din trei proiecte depuse mi-a fost finanțat. N-ar fi rău deloc un PNDL3, un program de acest gen este mai mult decât necesar!” ne-a declarat primarul Gabriel Popa.  

Ion Dumitrache, primar Poiana Lacului: ,,USR PLUS nu prea are primari și probabil că nu este interesat”

,,PNDL a fost unul dintre cele mai bune programe, ne-a ajutat pe toți. Eu am făcut o asfaltare de 9,5 km prin PNDL. USR PLUS nu prea are primari și probabil că nu este interesat nici de problemele cu care se confruntă.” susține primarul localității Poiana Lacului. Edilul Ion Dumitrache afirmă că un PNDL 3 sau un ,,Anghel Saligny” sunt mai mult decât vitale pentru administrațiile locale, cu atât mai mult cu cât  ,,prin PNRR nu se vor finanța lucrări care țin de nevoi urgente în localități, precum apa, canalizarea sau alimentarea cu gaze”.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
22 octombrie 2021

AED 1,1571 +0.03 %
AUD 3,1895 +0.29 %
BRL 0,751 -1.05 %
CAD 3,4449 +0.02 %
CHF 4,6354 +0.27 %
CNY 0,6652 +0.15 %
CZK 0,1928 -0.16 %
DKK 0,6648 -0.02 %
EGP 0,2707 +0.04 %
EUR 4,9467 -0.01 %
GBP 5,8655 +0.05 %
HRK 0,6574 -0.20 %
HUF 1,3601 -0.27 %
INR 0,0568 +0.18 %
JPY 3,7324 +0.23 %
KRW 0,3617 +0.17 %
MDL 0,2435 -0.65 %
MXN 0,2099 +0.05 %
NOK 0,5094 -0.14 %
NZD 3,0478 -0.07 %
PLN 1,0747 -0.23 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0602 +0.67 %
SEK 0,4955 +0.20 %
THB 0,1275 0.00 % -
TRY 0,4428 -3.15 %
UAH 0,1617 -0.12 %
USD 4,2501 0.00 % -
XAU 244,9416 0.00 % -
XDR 6,0138 0.00 % -
ZAR 0,2911 0.00 % -

Mai mult
...
...

Ion Falca e croit sa dea Lupu afara din DSV

Toti prefectii PSD au fost demisi! Pleaca Marcel Proca. Va reveni Ion Cirstoiu?


Conducerea Primăriei Piteşti anulează şi Simfonia Lalelelor!

Interviu cu candidatul PC la Primaria Pitesti

Mircea Andrei se pregateste de remanierea directorilor din Arges

Un fleac, l-au ciuruit si pe Bogdan Badea! Oamenii lui Boureanu, la Recycle bin

Parlamentarii îşi trag astăzi pensii speciale. Pentru că merită...

Tudor Pendiuc: interceptarea telefoanelor si a email-urilor – o prostie de lege!