18 Sep 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Mioveni: Dezbatere pentru bugetul orașului, în cartierul Clucereasa

Mioveni: Dezbatere pentru bugetul orașului, în cartierul Clucereasa

Duminică, 9 februarie, de la ora 11.00, a fost programată cea de-a treia dezbatere a bugetului oraşului Mioveni pe 2020, cu locuitorii cartierului Clucereasa.
 
Au participat primarul Ion Georgescu, o parte din consilierii locali, directori ai instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Local, consilierul sătesc-Marian Banu şi cetățenii din cartier.
Subiectul principal al acestei dezbateri a fost alimentarea cu gaze a cartierului(care este în curs de desfășurare).
 
Prezent la discuții a fost și reprezentantul firmei care va executa lucrările la  rețeaua de distribuție gaze naturale, care le-a răspuns celor prezenți la întrebările legate de etapele ce trebuie parcurse pentru racordare.
Potrivit acestuia, traseul conductelor de distribuţie va fi de o parte şi de alta a DN 73, pe străzile Calea Câmpulung, Gării, Aleea Clucerului, Barajului, Depozitelor şi Filipeştilor, pe o lungime totală de 6,285 km. 
Ca și prognostic, se previzionează ca  la 1 decembrie 2020, rețeaua să fie funcțională.
 
De asemenea, au mai fost discutate și probleme legate de transportul local, de realizarea unei zone de agrement, dar și de montarea unui sistem de supraveghere în zonă.
 
Sugestiile şi propunerile celor interesaţi referitoare la aceste proiecte sunt aşteptate la Registratura Primăriei oraşului Mioveni, până la data de 17 februarie 2020, de luni până vineri, între orele 8.00 - 16.00, precum şi transmise electronic la adresa: [email protected]


Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
18 septembrie 2020

AED 1,1155 -0.54 %
AUD 2,9944 -0.40 %
BRL 0,782 -0.57 %
CAD 3,1126 -0.22 %
CHF 4,5132 -0.21 %
CNY 0,6063 -0.36 %
CZK 0,1821 +0.28 %
DKK 0,653 -0.03 %
EGP 0,26 -0.84 %
EUR 4,8582 -0.03 %
GBP 5,322 -0.42 %
HRK 0,6443 0.00 % -
HUF 1,349 +0.16 %
INR 0,0558 -0.36 %
JPY 3,9261 -0.19 %
KRW 0,3532 +0.48 %
MDL 0,2476 +0.57 %
MXN 0,1963 +0.26 %
NOK 0,4526 -0.46 %
NZD 2,7795 +0.31 %
PLN 1,0912 +0.07 %
RSD 0,0413 0.00 % -
RUB 0,0546 -0.55 %
SEK 0,4667 -0.04 %
THB 0,1317 -0.23 %
TRY 0,5412 -0.93 %
UAH 0,1455 -0.68 %
USD 4,0972 0.00 % -
XAU 257,4245 0.00 % -
XDR 5,8068 0.00 % -
ZAR 0,2541 0.00 % -

Mai mult
...
...

Ion Falca e croit sa dea Lupu afara din DSV

Toti prefectii PSD au fost demisi! Pleaca Marcel Proca. Va reveni Ion Cirstoiu?


Conducerea Primăriei Piteşti anulează şi Simfonia Lalelelor!

Interviu cu candidatul PC la Primaria Pitesti

Mircea Andrei se pregateste de remanierea directorilor din Arges

Un fleac, l-au ciuruit si pe Bogdan Badea! Oamenii lui Boureanu, la Recycle bin

Parlamentarii îşi trag astăzi pensii speciale. Pentru că merită...

Tudor Pendiuc: interceptarea telefoanelor si a email-urilor – o prostie de lege!