29 May 2020 | Vremea în : °C
Mioveniul obține bani de la Ministerul Dezvoltării și pentru Liceul Tehnologic

Mioveniul obține bani de la Ministerul Dezvoltării și pentru Liceul Tehnologic

Mioveni:Un alt proiect important finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală a fost semnat 
 
Primăria Mioveni a încheiat încă un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării.
 
Așa cum v-am informat, orașul Mioveni va beneficia de fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, necesare realizării unor obiective foarte importante. 
 
Este vorba în total de două contracte de finanțare, ambele făcând parte din Subprogramul Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor, domeniul realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare unități de învățământ preuniversitar. 
 
Primul contract de finanțate, în valoare de 1.219.802,94 lei reprezită suma destinată realizării unui corp de clădire nou la Gradinita Campionii Mioveni, iar cel de-al doilea contract de finanțare semnat între orașul Mioveni și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin viceprim-ministrul și ministrul al MDRAP, domnul Paul Stănescu este în valoare de 3.496.095,07 lei și reprezintă suma destinată reabilitării termice a clădirii Liceului Tehnologic Construcții de Mașini, a atelierelor și a sălii de sport.
 
Așadar, în total, pentru cele două obiective, Orașul Mioveni a primit finanțate din partea guvernului, prin Ministerul Dezvoltării suma de 4.715.898 lei, echivalentul a peste 1 milion de euro.


Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
29 mai 2020

AED 1,1847 -1.06 %
AUD 2,8967 -0.46 %
BRL 0,8052 -3.44 %
CAD 3,1635 -0.94 %
CHF 4,5273 -0.21 %
CNY 0,6094 -0.83 %
CZK 0,1795 +0.06 %
DKK 0,6496 +0.02 %
EGP 0,2747 -1.08 %
EUR 4,8426 +0.01 %
GBP 5,3509 -0.75 %
HRK 0,6381 +0.03 %
HUF 1,3886 +0.24 %
INR 0,0576 -0.69 %
JPY 4,0583 -0.60 %
KRW 0,3517 -0.85 %
MDL 0,2496 +0.48 %
MXN 0,1969 +0.15 %
NOK 0,4473 +0.61 %
NZD 2,7051 -0.60 %
PLN 1,0879 -0.71 %
RSD 0,0412 0.00 % -
RUB 0,0617 -0.32 %
SEK 0,461 +0.59 %
THB 0,1368 -0.94 %
TRY 0,6376 -1.39 %
UAH 0,1618 -1.04 %
USD 4,3517 0.00 % -
XAU 241,3579 0.00 % -
XDR 5,9705 0.00 % -
ZAR 0,2488 0.00 % -

Mai mult
...
...

Ion Falca e croit sa dea Lupu afara din DSV

Toti prefectii PSD au fost demisi! Pleaca Marcel Proca. Va reveni Ion Cirstoiu?


Conducerea Primăriei Piteşti anulează şi Simfonia Lalelelor!

Interviu cu candidatul PC la Primaria Pitesti

Mircea Andrei se pregateste de remanierea directorilor din Arges

Un fleac, l-au ciuruit si pe Bogdan Badea! Oamenii lui Boureanu, la Recycle bin

Parlamentarii îşi trag astăzi pensii speciale. Pentru că merită...

Tudor Pendiuc: interceptarea telefoanelor si a email-urilor – o prostie de lege!