15 Jul 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Pitești: Verificări în piețe și la agenți economici privind respectarea măsurilor de combatere a răspândirii COVID-19

Pitești: Verificări în piețe și la agenți economici privind respectarea măsurilor de combatere a răspândirii COVID-19

Instituția Prefectului Argeș informează că, în ultimele zile, au continuat controalele pentru respectarea măsurilor de combatere a răspândirii virusului COVID-19. Astfel, în ultimele două zile, echipaje mixte, formate din pompieri și polițiști, au desfășurat controale în Piața Găvana și operatori economici din municipiul Pitești, privind obligativitativitatea purtării măștilor în spațiile închise, distanțarea fizică, crearea de fluxuri separate intrare-ieșire, precum și pentru verificări specifice ale ISU.

S-au verificat astfel respectarea prevederilor legale împotriva răspândirii COVID-19, conform  Legii nr. 55/2020, HG  nr. 394/2020 și a Ordinului comun al Ministerului Sănătății și al M.A.I. nr. 874/81/2020.

În spațiile închise, cu flux continuu de persoane, au fost verificate 160 de persoane, aplicându-se cinci avertismente pentru nerespectarea prevederilor legale care reglementează modul de comportare și echipare în zonele mai sus menționate.



Taguri: ,
Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
14 iulie 2020

AED 1,1602 -0.40 %
AUD 2,9616 -0.67 %
BRL 0,7887 -1.87 %
CAD 3,1276 -0.86 %
CHF 4,537 -0.13 %
CNY 0,6074 -0.59 %
CZK 0,1814 -0.06 %
DKK 0,6506 +0.03 %
EGP 0,2673 -0.37 %
EUR 4,843 +0.01 %
GBP 5,3361 -1.06 %
HRK 0,6431 +0.08 %
HUF 1,3631 -0.41 %
INR 0,0565 -0.70 %
JPY 3,9708 -0.64 %
KRW 0,3534 -0.65 %
MDL 0,2495 -0.08 %
MXN 0,188 -1.26 %
NOK 0,4515 -0.46 %
NZD 2,7813 -1.02 %
PLN 1,0794 -0.28 %
RSD 0,0412 0.00 % -
RUB 0,0599 -0.66 %
SEK 0,4655 -0.09 %
THB 0,135 -0.95 %
TRY 0,6207 -0.70 %
UAH 0,1571 -0.57 %
USD 4,2615 0.00 % -
XAU 246,6921 0.00 % -
XDR 5,9044 0.00 % -
ZAR 0,2535 0.00 % -

Mai mult
...
...

Ion Falca e croit sa dea Lupu afara din DSV

Toti prefectii PSD au fost demisi! Pleaca Marcel Proca. Va reveni Ion Cirstoiu?


Conducerea Primăriei Piteşti anulează şi Simfonia Lalelelor!

Interviu cu candidatul PC la Primaria Pitesti

Mircea Andrei se pregateste de remanierea directorilor din Arges

Un fleac, l-au ciuruit si pe Bogdan Badea! Oamenii lui Boureanu, la Recycle bin

Parlamentarii îşi trag astăzi pensii speciale. Pentru că merită...

Tudor Pendiuc: interceptarea telefoanelor si a email-urilor – o prostie de lege!