22 Oct 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Prefectul Argeşului, despre situaţia de la Bradu: Un boicot nu poate substitui voinţa electoratului

Prefectul Argeşului, despre situaţia de la Bradu: Un boicot nu poate substitui voinţa electoratului

Cristian Soare, prefectul judeţului Argeş, a adus lămuriri importante în situaţia de la Bradu, acolo unde primarul Dănuţ Stroe a depus jurământul după mai bine de nouă luni de la alegerea sa, după ce justiţia s-a pronunţat în dosarul de dare de mită. Potrivit prefectului, jurământul şi investirea lui Stroe este cât se poate de legală, în ciuda boicotului pus la cale de fostul edil Florin Frătică, şi asta pentru că un grup de consilieri nu pot anula, prin acţiunile lor, votul dat de către electorat. Cu alte cuvinte, bun sau prost, corupt sau necorupt (cum a considerat justiţia), locuitorii din Bradu îşi merită alesul. Mai ales că are şi el un program de guvernare de pus în aplicare…

,,Dupa cum stiti, vineri, 3 martie, primarul ales al comunei Bradu, ca urmare a alegerilor locale din 5 iunie 2016, a depus juramantul. Legat de aceasta chestiune, au aparut mai multe opinii in spatiul public cu privire la acest eveniment. Pentru a clarifica toate aceste aspecte, se impun cateva precizari de ordin legal.

Situatia de la Bradu este una speciala, in sensul ca, primarul ales ca urmare a alegerilor locale de anul trecut, si al carui mandat a fost validat inca din luna iunie de catre instanta de judecata, nu a putut sa-si exercite prerogativele legale din pricina unei cauze penale, in care a avut instituita masura controlului judiciar. In atare conditii, nu a mai fost posibila parcurgerea procedurii de depunere a juramantului, asa cum s-a intamplat in situatia celorlalti primari.

Depunerea juramantului primarului este o situatie juridica prevazuta de Legea administratiei publice locale, Statutul alesilor locali si Regulamentul cadru de organizare si functionare a consiliilor locale, insa in niciuna dintre aceste reglementari nu avem prevederi care sa detalieze acest aspect. Cele trei acte normative prevad ca, in sedinta de constituire a noului consiliul local, rezultat dupa alegeri, primarul poate depune juramantul. Insa, nu suntem in aceasta situatie, intrucat de la alegerile locale au trecut mai bine de 9 luni, iar Consiliul local Bradu a fost constituit inca din luna iunie a anului trecut. Prin urmare, textele de lege invocate nu sunt aplicabile.

Sunt aplicabile dispozitiile art.60 (1) din Legea administratiei publice locale, coroborate cu cele ale art.14(2) din Statul alesilor locali, acestea precizand ca primarul va depune juramantul in fata consiliului local, in cadrul unei ceremonii publice. Insa, depunerea jurmantului de catre primar nu poate fi conditionata de existenta unui cvorum de sedinta a consiliului local, intrucat depunerea jurmantului nu este efectiv inscrisa in ordinea de zi a sedintei, aceasta nefiind o atributie  din sfera de decizie a CL, ce nu poate adopta,  in aceasta situatie,  vreo hotarare.

In atare conditii, un consiliu local in integralitatea lui sau un anumit numar de consilieri locali nu pot hotara daca primarul depune sau nu juramantul, iar printr-un eventual boicot de la sedinta, sa se poata substitui vointei electoratului dintr-o localitate,  a carui  optiune pentru un primar este fara echivoc.

Daca asa ar sta lucrurile, imaginati-va ca un consiliu local ostil primarului, ar bloca la infinit, prin lipsa de cvorum depunerea juramantului in aceste  sedinte; in acest fel primarul nu va putea depune juramantul, iar pe cale de consecinta nu-si va putea exercita  mandatul cu care a fost investit de cetateni; acest fapt este de neconceput si contravine principiilor eligibilitatii si reprezentativitatii; Or, in acest caz, legiuitorul a prezumat buna credinta a consilierilor locali, care prin simpla lor prezenta la sedinta au menirea sa asigure un cadru solemn depunerii juramantului de catre primar, in chiar plenul consiliului local, pentru a marca importanta  acestui moment.

In speta de fata, sedinta ordinara de consiliu local al comunei Bradu a fost legal convocata, chiar de catre viceprimarul in functie, desfasurarea ceremoniei de depunere a juramantului era de notorietate in localitate; drept dovada la aceasta au participat cetateni si chiar reprezentanti ai mass-media. Insa, desi convocase chiar el acesta sedinta de CL, pentru adoptarea bugetului, viceprimarul Fratica si o parte dintre consilieri nu s-au prezentat la sedinta cu vaditul scop de a nu asigura cvorumul necesar organizarii sedintei, incercand astfel sa impiedice depunerea juramantului de catre primar. Din punctul nostru de vedere, ceremonia de depunere a jurmantului a avut loc, primarul comunei Bradu putand sa-si exercite deplin mandatul." a precizat prefectul Cristian Soare. 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
21 octombrie 2019

AED 1,1599 -0.29 %
AUD 2,9314 +0.38 %
BRL 1,0362 +0.94 %
CAD 3,2512 -0.04 %
CHF 4,326 +0.04 %
CNY 0,6024 -0.15 %
CZK 0,1857 +0.22 %
DKK 0,637 +0.06 %
EGP 0,2629 0.00 % -
EUR 4,7592 +0.08 %
GBP 5,5323 +0.36 %
HRK 0,6399 +0.13 %
HUF 1,4413 +0.23 %
INR 0,0602 +0.17 %
JPY 3,9243 -0.19 %
KRW 0,3637 +0.44 %
MDL 0,2457 -0.04 %
MXN 0,223 +0.22 %
NOK 0,4671 +0.43 %
NZD 2,7326 +0.42 %
PLN 1,1119 +0.18 %
RSD 0,0405 +0.25 %
RUB 0,0669 +0.15 %
SEK 0,4432 +0.43 %
THB 0,1408 -0.21 %
TRY 0,7329 -0.65 %
UAH 0,1707 -0.06 %
USD 4,2607 0.00 % -
XAU 204,2784 0.00 % -
XDR 5,8777 0.00 % -
ZAR 0,2887 0.00 % -

Mai mult
...
...

Ion Falca e croit sa dea Lupu afara din DSV

Toti prefectii PSD au fost demisi! Pleaca Marcel Proca. Va reveni Ion Cirstoiu?


Conducerea Primăriei Piteşti anulează şi Simfonia Lalelelor!

Interviu cu candidatul PC la Primaria Pitesti

Mircea Andrei se pregateste de remanierea directorilor din Arges

Un fleac, l-au ciuruit si pe Bogdan Badea! Oamenii lui Boureanu, la Recycle bin

Parlamentarii îşi trag astăzi pensii speciale. Pentru că merită...

Tudor Pendiuc: interceptarea telefoanelor si a email-urilor – o prostie de lege!