21 Feb 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Primarul din Moșoaia, suspendat din funcție de prefect

Primarul din Moșoaia, suspendat din funcție de prefect

La finele lui decembrie, primarul Florea Ene a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare de către Curtea de Apel Piteşti, iar la pachet cu această sentință a venit și pierderea dreptului de a mai fi primar. În mod oficial, prefectul a semnat, astăzi, încetarea mandatului lui Florea Ene, unul dintre primarii disciplinați ai PSD.

Potrivit deciziei Curții de Apel, Florea Ene nu mai poate ocupa o funcţie în administrație timp de 5 ani şi este obligat la plata unor despăgubiri aproape de 20.000 lei.

 Florea Ene a fost trimis în judecată pentru că și-a angajat ginerele la instituția pe e o conduce. Inițial acesta fusese condamnat la un an cu suspendare pentru conflict de interese. La recurs însă, Curtea de Apel Pitești i-a dat 2 ani și 8 luni pentru abuz în serviciu (acuzație pentru care inițial fusese achitat). Această pedeapsă a fost contopită cu cea de un an pentru conflict de interese, din care a rezultat prin contopire o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendare. 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
20 februarie 2019

AED 1,1417 -0.11 %
AUD 3,001 +0.48 %
BRL 1,1261 +0.13 %
CAD 3,1818 +0.42 %
CHF 4,1895 +0.22 %
CNY 0,6241 +0.56 %
CZK 0,1852 +0.38 %
DKK 0,6376 +0.20 %
EGP 0,2384 -0.17 %
EUR 4,7576 +0.20 %
GBP 5,4657 +0.71 %
HRK 0,6418 +0.19 %
HUF 1,4975 +0.40 %
INR 0,059 +0.34 %
JPY 3,7859 -0.07 %
KRW 0,3735 +0.38 %
MDL 0,2462 +0.61 %
MXN 0,2187 +0.28 %
NOK 0,4888 +0.35 %
NZD 2,88 +0.51 %
PLN 1,096 -0.02 %
RSD 0,0403 +0.25 %
RUB 0,0638 +0.63 %
SEK 0,4504 +0.42 %
THB 0,1349 +0.30 %
TRY 0,79 +0.01 %
UAH 0,1549 +0.26 %
USD 4,1938 0.00 % -
XAU 181,3376 0.00 % -
XDR 5,838 0.00 % -
ZAR 0,2968 0.00 % -

Mai mult
...
...

Ion Falca e croit sa dea Lupu afara din DSV

Toti prefectii PSD au fost demisi! Pleaca Marcel Proca. Va reveni Ion Cirstoiu?


Conducerea Primăriei Piteşti anulează şi Simfonia Lalelelor!

Interviu cu candidatul PC la Primaria Pitesti

Mircea Andrei se pregateste de remanierea directorilor din Arges

Un fleac, l-au ciuruit si pe Bogdan Badea! Oamenii lui Boureanu, la Recycle bin

Parlamentarii îşi trag astăzi pensii speciale. Pentru că merită...

Tudor Pendiuc: interceptarea telefoanelor si a email-urilor – o prostie de lege!