05 Jun 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Primarul Ion Georgescu, despre înființarea secției de boli infecțioase la Spitalul Mioveni

Primarul Ion Georgescu, despre înființarea secției de boli infecțioase la Spitalul Mioveni

Începând de marți, 7 aprilie, nou creata Secție de Boli Infecțioase, croită în regim de urgență pe cele trei corpuri de clădire în care a funcționat Spitalul Orășenesc înainte de se muta în noua clădire, a început să trateze argeșeni infectați cu SARS CoV-2. 13 persoane erau internate astăzi la ora 12,00, două aflându-se la terapie intensivă.

Deși a venit ca o sentință dată fără studierea dosarului și audierea părților, desemnarea Spitalului Mioveni ca suport județean de primă linie în lupta cu nevăzutul inamic public care a dat tot mapamondul peste cap, a fost respectată și pusă în aplicare. Cât s-a putut de repede, din punctul de vedere al autorităților din Mioveni, dar, parcă, nu suficient de repede, din punctul de vedere al autorității care a ordonat metamorfoza, așa cum spuneam mai sus.

Primarul Mioveniului, Ion Georgescu, consideră că s-a mișcat foarte repede. Mai mult, Mioveniul începuse demersurile pentru a adapta cele trei clădiri cu o săptămână înainte de decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, din dorința de a se pregăti pentru eventualele infecții în rândul locuitorilor din oraș. S-a pierdut timp destul de prețios cu disputele pe tema spitalului nou, doar din lipsa unei comunicări și a documentării insuficiente. Vechiul spital, deși se numește... vechi, beneficiază de condiții foarte bune, fiind modernizat în urmă cu cinci ani.

Citește și Spitalul Orășenesc Mioveni a primit astăzi aparatul pentru teste COVID donat de omul de afaceri Gheorghe Văsâi

Primarul speră că vor fi decontate cheltuielile făcute, mai ales că aceste investiții au fost realizate pe fondul austerității financiare provocată de faptul că Mioveniul nu primește de la bugetul central banii care i se cuvin. Nu vrea, însă, ca toate investițiile să fi fost în zadar după episodul Covid -19 și vrea să transforme spitalul cel vechi într-un centru care să ofere servicii medicale de care comunitatea are mare nevoie.

 

,,Atunci când am început reamenajarea acestor corpuri de clădiri, înaintea declarării situației de urgență, cu gândul de a asigura nevoile locale de tratare a infecțiilor COVID-19, ne-am dorit ca după ce trece pandemia să rămână o secție de recuperare neuromotorie. La investițiile pe care le-am făcut, nu ne permitem luxul să nu-i dăm utilitate. La sfârșitul pandemiei vom aduce firme avizate de Ministerul Sănătății pentru a face o dezinfecție, ca la carte. A rămas stabilit ca domnul dr. Trăilă, împreună cu corpul medical, să analizeze care activitate medicală ar fi cea mai potrivită. Se pare că cele mai mari cereri de servicii medicale vin de la persoanele cu probleme locomotorii. În unele locuri, programările pentru aceste servicii de recuperare se fac de la 3, la 6 luni de zile, ceea ce mi se pare foarte grav. Ar fi o activitate complementară serviciilor medicale oferite în noul spital. Eu sper ca deciziile luate în această perioadă pentru spitalul Mioveni să fi venit dintr-o preocupare autentică pentru activitate medicală eficientă, în folosul argeșenilor, nu să aibă un substrat cu intenții de schimbare a conducerii spitalului sau a anumitor medici, sub umbrela stării de urgență...” ne-a declarat primarul Ion Georgescu.

Potrivit acestuia, populația respectă în bună parte prevederile ordonanțelor militare, însă sunt unii care, cu hârtia pe propria răspundere în buzunar, se plimbă nestingheriți prin oraș.

,,Sunt mulțumit ...în proporțire de 90% de modul în care populația respectă restricțiile. Sunt nemulțumit de cei care vin în Mioveni din zonele limitrofe, deși au soluții locale pentru nevoile de strictă necesitate. Consider că relaxarea condițiilor de liberă circulație a fost o mare greșeală. Pentru că, cu o declarație scrisă în buzunar, oricine poate sta 24 de ore pe stradă. Nu știu dacă amenzile rezolvă problema sau doar creează o altă problemă pentru administrațiile locale. Amenzile sunt foarte mari și vom avea o problemă, tot noi, de la primării, să le încasăm. Va veni ANAF-ul și ne va pistona să le încasăm, iar unii contravenienți nu au nici după ce bea apă... Poliția Locală lucrează sub autoritatea Poliției Naționale, care coordonează activitățile de verificare a respectării prevederilor ordonanțelor militare. Personal, am cerut ca la orele de vârf și cât de des se poate să avem și patrule pedestre în oraș, iar la piața agroalimentară intrările să fie supravegheate de poliție și să nu se permită intrarea a mai mult de două persoane și doar atunci când alte două persoane au ieșit.” ne-a mai declarat edilul.

Mioveniul s-a pregătit pentru a salva viețile argeșenilor infectați cu COVID-19!



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
4 iunie 2020

AED 1,1762 +0.21 %
AUD 2,9737 -0.14 %
BRL 0,8533 +2.93 %
CAD 3,1952 +0.09 %
CHF 4,5005 +0.42 %
CNY 0,6066 -0.02 %
CZK 0,1808 -0.71 %
DKK 0,649 -0.05 %
EGP 0,2667 -0.52 %
EUR 4,8387 -0.02 %
GBP 5,4094 -0.43 %
HRK 0,6389 +0.03 %
HUF 1,3998 0.00 % -
INR 0,0572 0.00 % -
JPY 3,9642 -0.02 %
KRW 0,3542 -0.17 %
MDL 0,2477 0.00 % -
MXN 0,1971 -1.65 %
NOK 0,4551 -0.09 %
NZD 2,7692 +0.25 %
PLN 1,0866 -1.38 %
RSD 0,0411 -0.24 %
RUB 0,0625 -0.95 %
SEK 0,4629 -0.24 %
THB 0,1367 +0.07 %
TRY 0,6384 -0.14 %
UAH 0,1619 +0.43 %
USD 4,3203 0.00 % -
XAU 237,1382 0.00 % -
XDR 5,9417 0.00 % -
ZAR 0,2535 0.00 % -

Mai mult
...
...

Ion Falca e croit sa dea Lupu afara din DSV

Toti prefectii PSD au fost demisi! Pleaca Marcel Proca. Va reveni Ion Cirstoiu?


Conducerea Primăriei Piteşti anulează şi Simfonia Lalelelor!

Interviu cu candidatul PC la Primaria Pitesti

Mircea Andrei se pregateste de remanierea directorilor din Arges

Un fleac, l-au ciuruit si pe Bogdan Badea! Oamenii lui Boureanu, la Recycle bin

Parlamentarii îşi trag astăzi pensii speciale. Pentru că merită...

Tudor Pendiuc: interceptarea telefoanelor si a email-urilor – o prostie de lege!