10 Aug 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Programul liturgic al lăcașelor de cult din Mioveni în Săptămâna Mare

Programul liturgic al lăcașelor de cult din Mioveni în Săptămâna Mare

În perioada Săptămânii Patimilor, cât şi în zilele de Paşti, bisericile ortodoxe din Mioveni îşi intensifică programul liturgic şi activităţile.

Atât credincioşii din oraş, cât şi cei din zonele limitrofe au posibilitatea să participe la slujbele oficiate la catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, dar şi la celelalte biserici din Mioveni.

Astfel, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”din Mioveni, la bisericile Sfântul Gheorghe”, “Adormirii Maicii Domnului”, “Sfântul Nicolae” (din cartierul Racovița), ” Sfântul Ilie” (din cartierul Clucereasa) şi Mănăstirea Făget Deniile se oficiază de la ora 18.00.

La bisericile Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (din Colibaşi)se oficiază de la ora 19, iar la biserica “Sfinţii Trei Ierarhi”, începând de la ora 20.

Slujba din noaptea Învierii va fi oficiată de la ora 23:00 la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar de la ora 23.30 în toate bisericile din Mioveni.

În zona lăcaşelor de cult vor acționa dispozitive suplimentare ale Poliţiei Locale şi Poliţiei Române. Poliţiştii vor asigura fluența traficului pietonal și rutier, vor dirija circulația auto și vor lua măsuri pentru a preveni blocarea acesteia, vor organiza modul de parcare în zona de responsabilitate și vor interveni pentru aplanarea eventualelor situații conflictuale.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
7 august 2020

AED 1,1148 +0.50 %
AUD 2,951 +0.67 %
BRL 0,7679 -0.29 %
CAD 3,0641 -0.16 %
CHF 4,4794 -0.24 %
CNY 0,5885 +0.29 %
CZK 0,1839 -0.49 %
DKK 0,6494 +0.05 %
EGP 0,2564 +0.63 %
EUR 4,8375 +0.03 %
GBP 5,3607 -0.13 %
HRK 0,6485 +0.15 %
HUF 1,3977 +0.09 %
INR 0,0546 +0.37 %
JPY 3,8756 +0.42 %
KRW 0,3453 +0.41 %
MDL 0,2458 +0.08 %
MXN 0,1819 +0.55 %
NOK 0,4542 -0.04 %
NZD 2,7244 +0.57 %
PLN 1,0966 +0.05 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,0555 0.00 % -
SEK 0,4693 +0.09 %
THB 0,1315 +0.38 %
TRY 0,5583 -0.59 %
UAH 0,1481 +0.61 %
USD 4,0949 0.00 % -
XAU 271,0003 0.00 % -
XDR 5,7768 0.00 % -
ZAR 0,2325 0.00 % -

Mai mult
...
...

Ion Falca e croit sa dea Lupu afara din DSV

Toti prefectii PSD au fost demisi! Pleaca Marcel Proca. Va reveni Ion Cirstoiu?


Conducerea Primăriei Piteşti anulează şi Simfonia Lalelelor!

Interviu cu candidatul PC la Primaria Pitesti

Mircea Andrei se pregateste de remanierea directorilor din Arges

Un fleac, l-au ciuruit si pe Bogdan Badea! Oamenii lui Boureanu, la Recycle bin

Parlamentarii îşi trag astăzi pensii speciale. Pentru că merită...

Tudor Pendiuc: interceptarea telefoanelor si a email-urilor – o prostie de lege!