Evenimentul s-a desfățurat la Cinema Trivale Mall și a adunat publicul la un spectacol de calitate.
Dacă soliştii Sorin Petrescu (pian) şi Doru Roman (percuţie) au mai concertat alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul Romeo Rîmbu este, în premieră, la Filarmonica Piteşti.
Intrat în tradiţia vieţii muzicale româneşti, „Duelul viorilor” este un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media.
La editia din acest an sunt inscrise in competitie 233 echipe din toate scolile generale si liceele argesene.
Cătălin Bulf: Doresc să fac dintr-o filială şi un partid regional o filială foarte puternică.
Narcis Sofianu: Dacă nu terminăm cu anumiți paraziți din PNL, vom avea probleme.
Specialişti români şi belgieni care au conceput-o şi-au propus ca până la finalul anului să scoată la testare primele zece prototipuri funcţionale.
Cătălin Frangulea are şanse mici de a impune în partid criteriile de integritate, mai ales că şi Călin Popescu Tăriceanu este urmărit penal în dosarul retrocedărilor acordate lui Paul Lambrino.
Clipul e original cât un Adibas sau Mike
Legat de demisia lui Blaga şi problemele sale cu justiţia, avocatul liberal afirmă că PNL se va resimţi după o astfel de pierdere.
Mihai Alexandrescu: Cetăţenii municipiului vor putea vedea întâi macheta şi pe urmă investiţia de interes public (construcţia) făcută, în fond, pe banii lor. Mai mult, vor putea să-şi exprime opiniile cu privire la această investiţie.
Şerban Valeca: Vorbim de egalitate şi respect reciproc în relaţia cu Bucureştiul, pentru că nu îşi permit prea multe cu noi.
Cristian Libertatu fost încarcerat în februarie 2015, după ce instanțele au dispus condamnarea lui în același dosar în care a fost condamnat și fostul patron de la PIC SA Pitești,
Cel mai mare contract de deszăpezire a fost atribuit asocierii General Trust Argeş - Alpenside pentru întretinerea curentă pe timp de iarnă 2016-2020 a drumurilor naţionale din judeţul Argeş.
Sumele percepute pentru rezilierea anticipată sau modul de calcul al acestora trebuie să fie specificate în contract.
Piteşti Mall a pregătit clienţilor săi un sfârşit de săptămână plin de evenimente.
În această după-amiază a avut loc ședința comună a Consiliului Local Mioveni și a Consiliului Local Măgdăcești, din Republica Moldova
Opţiunea pentru Senat a lui Pendiuc ar reprezenta un mare pericol pentru liberalul Ion Popa, care vizează şi el un portofoliu de senator.
Platoul din Centrul Civic Mioveni va fi animat cu muzică populară, iar fermierii vă vor îmbia cu rodul toamnei
Proiect derulat la Micești, Săpata, Poiana Lacului și Merișani prin Asociația Imago Mundi, cu sprijinul OMV Petrom
![]() |
1,0918 | +0.17 % | |
![]() |
3,0997 | +0.30 % | |
![]() |
0,7336 | -1.95 % | |
![]() |
3,1569 | +0.14 % | |
![]() |
4,5228 | -0.06 % | |
![]() |
0,6191 | +0.16 % | |
![]() |
0,187 | +0.21 % | |
![]() |
0,6552 | +0.02 % | |
![]() |
0,255 | +0.20 % | |
![]() |
4,8744 | +0.01 % | |
![]() |
5,4892 | +0.36 % | |
![]() |
0,6442 | 0.00 % | - |
![]() |
1,3653 | -0.02 % | |
![]() |
0,055 | +0.18 % | |
![]() |
3,8627 | +0.04 % | |
![]() |
0,3638 | +0.50 % | |
![]() |
0,2289 | -0.48 % | |
![]() |
0,2015 | +0.10 % | |
![]() |
0,473 | +0.21 % | |
![]() |
2,892 | +0.47 % | |
![]() |
1,0734 | +0.04 % | |
![]() |
0,0415 | 0.00 % | - |
![]() |
0,0533 | -0.37 % | |
![]() |
0,4844 | +0.25 % | |
![]() |
0,1338 | +0.22 % | |
![]() |
0,5428 | +0.39 % | |
![]() |
0,1424 | +0.07 % | |
![]() |
4,0105 | 0.00 % | - |
![]() |
240,0052 | 0.00 % | - |
![]() |
5,7825 | 0.00 % | - |
![]() |
0,2646 | 0.00 % | - |