DezvaluiriAdministratieEvenimentEconomicCulturaJustitieSport  
Guvernul vrea sa duca educatia la nivelul Africii
Guvernul vrea sa duca educatia la nivelul Africii
Galerie: foto [0]   video [0]

Senatorul P.S.D. Serban Valeca a sustinut o declaratie politica prin care a criticat intentia Guvernului de a disponibiliza 15.000 de angajati din sistemul de invatamant. In opinia senatorului colegiului Mioveni-Stefanesti, toate aceste disponibilizari sunt facute haotic, fara a avea la baza vreun studiu, ci doar obsesia guvernantilor de a reduce cheltuielile.

„Vedem cu dezamagire si tristete ca Guvernul, in loc sa creeze locuri de munca si sa incerce sa mareasca veniturile, continua sa se impauneze cu reducerea cheltuielilor prin disponibilizarea a zeci de mii de angajati din domeniul bugetar. Toate aceste disponibilizari nu au la baza niciun fel de studiu, doar obsesia maladiva a guvernantilor de a reduce cu orice pret cheltuielile. Sa luam de exemplu situatia din invatamant  unde se vorbeste despre disponibilizarea a 15.000 de oameni. Fara a ni se prezenta vreo argumentatie logica si fundamentata ni se arunca in fata vorbe goale si pompoase gen <aplicarea standardelor de cost in sistem>, fara a se spune un cuvant despre efectul pe care aceasta masura aberanta il va avea asupra calitatii actului educational.”                

De asemenea, senatorul Valeca a mai spus in declaratia sa politica faptul ca, chiar daca la nivel declarativ guvernantii vorbesc despre restructurarea si reformarea statului dupa modelul democratiilor consacrate, cand e vorba de trecut la fapte, prin masurile pe care le iau, acestia indeparteaza tara de lumea civilizata.

„Desi la nivel declarativ ne umplu urechile cu restructurarea si reformarea statului dupa modelul democratiilor consacrate, cand e vorba de trecut la fapte guvernantii uita frazele si promisiunile frumoase. Astfel, spre comparatie, in timp ce la noi se vehiculeaza masuri prin care s-ar reduce numarul de angajati din invatamant cu 5% (15.000) in SUA, Camera Deputatilor a votat in 17 decembrie 2009, o lege prin care aloca 23 de miliarde de dolari pentru a crea 250.000 de noi locuri in educatie pe urmatorii 2 ani ca masura anticriza cerand statelor Uniunii ,,o reducere a marimii claselor, o reducere a numarului de elevi/studenti raportati la un profesor la nivelurile primar, secundar, si colegiu si universitate”.

De esemenea, documente ale Uniunii Europene arata textual ca o reducere a marimii claselor duce la cresterea calitatii actului educativ. Doar la noi se sustine de catre unii care nu au nimic in comun cu invatamantul, in mod lipsit de logica, opusul. In Romania se fac planuri de a mari numarul de elevi la 25-30/ clasa.

Conform statisticilor, in alte tari, numarul de elevi la un invatator este urmatorul: Finlanda -16, Ungaria -11, Italia-11, Norvegia-12, Polonia-13, Spania-15, Suedia-12, Belgia -15, Media europeana-17, SUA- 16 elevi la un invatator. In acelasi timp, in Africa, media elevilor la ciclul primar este -26.”
  
„Asadar - si-a incheiat senatorul Serban Valeca declaratia politica-, in pofida declaratiilor pe care le fac guvernantii nostri, directia in care isi indreapta politicile este cea opusa intereselor romanilor si tare imi e teama ca dupa ce vor termina de “reformat” statul vom fi mai aproape de Africa decat de lumea civilizata spre care ne uitam inca plini de speranta.”


Comunicat de presa, 07-02-2010

Rang: 10.0/10 (1 vot )

Actualitatea Politica
Numar accesari: 158
Comentarii (0)
Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii primul care comenteaza acest articol.
Comenteaza acest articol
Numele tau:
E-mail:
Comentariu
Cod validare: Cod validare
Publicitate
Publicitate
Sondaj

Care credeti ca este cel mai activ parlamentar argesean?














© 2010 - BitPress - Toate drepturile rezervate - Termeni si conditii - Publicitate pe site - Arhiva
Dezvoltat de BizNet - Gazduit de Internetix