Sambata aceasta, a doua zi de Festival International de Teatru la ,,Davila”, zi care a adus, in opinia noastra, una dintre cele mai bune piese din concurs - ,,Intoarcerea de acasa”, regizata de Vinicius Tomescu, dupa un text de Stefan Caraman, in interpretarea lui Anis Doroftei, Andreea Ilinca si Dan Murzea (Teatrul Arca - La Scena). Va fi, probabil, si una dintre cele mai controversate piese (caci juriul va trebui sa delibereze), dat fiind faptul ca actrita Anis Doroftei s-a infatisat publicului in toata transparenta ei, adica goala-pusca, oripiland cateva mamaite conservatoare prezente in sala. Ca socul sa fie si mai mare, Anis Doroftei a invitat un barbat si o femeie din public sa-i pipaie sanii, ceea ce s-a si intamplat. Majoritatea celor din public, insa, au apreciat naturaletea, nonsalanta si... deplina sinceritate a actritei Anis Doroftei, care a facut ca jocul ei scenic la pielea goala sa fie, paradoxal, lipsit de erotism.
Dincolo de asta, piesa lui Stefan Caraman a fost exact ca o ,,Intoarcere de acasa” pentru fiecare dintre spectatori, deoarece subiectul piesei – conflictul care se naste intre alter-egourile personajului feminin atunci cand acesta incearca sa se descopere – i-a vizat pe fiecare in parte. A fost ca un fel de provocare care nu a lasat pe nimeni indiferent, cei prezenti fiind invitati la o introspectie interioara in acelasi timp cu personajul piesei. Rolul oglinzii este preluat extrem de subtil de catre personaj, in care publicul isi vede reflexia.
Personalitatea protagonistei este prezentata in trei ipostaze: adolescenta cu problemele adolescentei, cu inocenta si curiozitatea uneori periculoasa specifica varstei; femeia matura, marcata de experiente nu foarte placute, vazute ca un alt “santier” al dezastrelor personale si partea masculina, cinica si pragmatica pe care o are orice femeie si care stie ce e in capul unui barbat, dar disimuleaza ignoranta.
Textul lui Caraman i-a obligat, practic, pe spectatori sa-si puna intrebari existentiale, sa se intoarca in perioada copilariei, a adolescentei pentru ca mai apoi sa se confrunte cu propriul prezent. Regizorul a reusit sa contureze – cu minimum de recuzita si lumini – un joc al vietii si al sortii, un fertil exercitiu de scrima intelectuala, cu repercursiuni directe asupra sensibilitatii privitorului.
,,Intoarcerea de acasa” s-a adresat, astfel, unui tip de public ce gusta aluzia, poanta, caricatura, dar si celui obisnuit sa problematizeze, sa supuna analizei cele vazute, sa judece montarea la nivelul metalimbajului.
