23 Apr 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
Supravieţuitorii din Colectiv îi îndeamnă pe români să iasă la vot

Supravieţuitorii din Colectiv îi îndeamnă pe români să iasă la vot

O parte a supravieţuitorilor  din Colectiv au făcut un apel la români să iasă pe 11 decembrie la vot. „ Putem face și din România o țară exact așa cum ne-o dorim. Chiar dacă situația prin care am trecut m-a lăsat cu o singură mână, mâna dreaptă, o voi folosi pentru a vota.”, este mesajul victimelor din Colectiv.

Mesajele supraviețuitorilor din Colectiv:

„Înainte de Colectiv nu mergeam la vot, mă pregăteam să emigrez, voiam un job, voiam drepturi, voiam niște reglementări exact cum se întâmplă în străinătate. Știam că la noi nu vor fi prea curând, însă acum sunt convinsă că dacă vom lua măsuri împreună se poate. Putem face și din România o țară exact așa cum ne-o dorim. Chiar dacă situația prin care am trecut m-a lăsat cu o singură mână, mâna dreaptă, o voi folosi pentru a vota. Mergeți la vot!”

Tedy Ursuleanu

 

„După Colectiv am început să fiu altcineva. Schimbarea nu vine stând acasă, trebuie să ieși afară, chiar dacă e frig, pui o geacă mai groasă, te duci cu prietenii, pui o ștampilă și te rogi să fie mai bine. Vine zăpada, toată lumea se plânge să vină ăștia să ne dea zăpada. Nu, iei lopata și dai tu zăpada dacă nu vrei să cazi să îți rupi gâtul”

Alex

 

„Eu nu vreau ca ce ni s-a întâmplat nouă să ni se fi întâmplat degeaba. Eu votez, votează și tu”.

Sorin

 

„Am primit o a doua șansă la viață. Am mai multă voință de a avea o viață mai bună aici, pentru mine și pentru copiii și nepoții mei. Toți suntem de vină, pentru că lăsăm lucrurile așa cum sunt. Votez pentru că mulți nu mai pot să voteze”.

Flavia

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
22 aprilie 2021

AED 1,1138 -0.30 %
AUD 3,1684 +0.06 %
BRL 0,7346 -0.30 %
CAD 3,2737 +0.48 %
CHF 4,4662 -0.16 %
CNY 0,6302 -0.17 %
CZK 0,1904 +0.11 %
DKK 0,6623 -0.02 %
EGP 0,2612 +0.04 %
EUR 4,9255 -0.01 %
GBP 5,687 -0.53 %
HRK 0,6504 +0.02 %
HUF 1,3555 -0.32 %
INR 0,0545 +0.37 %
JPY 3,7858 -0.21 %
KRW 0,3658 -0.19 %
MDL 0,2277 +0.26 %
MXN 0,2051 -0.29 %
NOK 0,4917 +0.24 %
NZD 2,9371 -0.27 %
PLN 1,081 -0.07 %
RSD 0,0419 0.00 % -
RUB 0,0537 +0.75 %
SEK 0,4867 +0.43 %
THB 0,1305 -0.31 %
TRY 0,4937 -1.65 %
UAH 0,1457 -0.07 %
USD 4,0911 0.00 % -
XAU 235,1457 0.00 % -
XDR 5,8684 0.00 % -
ZAR 0,2866 0.00 % -

Mai mult
...
...
Urneste-i, Doamne, pe politicieni!

Moromeţii, Fierbinţii şi Domnul Pleşu

Tampenny

Detalii...

Araboc si Rumbasescu

Eurocasa din porumbi

"Preafericite Daniel, mi-ar fi plăcut să te dai dracului jos din Mercedesul cu scaune încălzite și să mângâi pe creștet mamele care-și caută copiii!"

Ghișeul Unic. SF și nu prea...

Al treilea sex, recunoscut oficial

Aproape Breaking News! Dacian Cioloș a traversat singur strada!