23 Sep 2021 | Vremea în : °C
Tehnologia a schimbat modul în care se dau examene. În ambele sensuri

Tehnologia a schimbat modul în care se dau examene. În ambele sensuri

Fiecare persoană trece prin examene în anumite etape din viață, de la cele școlare la cele universitare, cele pentru permisul auto, pentru angajare sau pentru calificarea într-un domeniu nou. De câțiva ani buni încoace, toate aceste examene au fost influențate de metodele de supraveghere video, de folosirea calculatorului pentru a răspunde la întrebări, însă există și un alt sens în care totul s-a schimbat. Care să fie acesta?

Susținerea unui examen diferă în prezent față de vremurile apuse prin modul în care cei examinați copiază: fițuicile sunt de domeniul trecutului, acum există căști de copiat.

Supravegherea video conduce la copiat audio

Fenomenul este o “cursă a înarmărilor” în domeniu. Examinatorii caută căi prin care examenele să nu mai fie fraudate, iar pe de cealaltă parte cei testați au interesele lor uneori legitime pentru a încerca să își asigure o notă de trecere, o notă mai mare sau doar o rezervă de informații la care să apeleze sau să nu, utilă confortului psihologic cel puțin.

Fiindcă fiecare persoană reacționează diferit la stresul unui examen dat într-o sală de examen la care se simte ca la închisoare. Are diferite blocaje, diferite reacții la ce i se întâmplă și uneori are nevoie de o scăpare. Aici intervin sistemele de copiat, care permit unei alte persoane, din afara sălii, să dicteze informații prin intermediul unui apel telefonic preluat de un mic sistem GSM și trimis imediat unei minuscule căști wireless introduse în ureche.

Deși nu sunt dispozitive promovate vizibil, ele sunt folosite deja și merită menționate în numele transparenței pe subiect – fiindcă scopul lor este să fie folosite fără să știe absolut nimeni.

Vocea celui care “suflă” în cască va fi difuzată fix în urechea cu pricina, fără să fie auzită în afară – asta dacă se reglează dinainte volumul căștii și dacă se fac anumite teste înainte. Sistemul de copiat este simplu de utilizat, deși cel mai important este să se afle cât mai multe despre aceste căști de copiat.

Copiatul cu cască, o reacție de natură tehnologică

Mai este un factor pentru care gadgeturile care ajută la copiat sunt din ce în ce mai populare: presiunea generată de supravegherea video a sălii de examen sau, în general, presiunea celor care monitorizează examenul, care de regulă au priviri scrutătoare, insistente, o expresie care generează disconfort și chiar intervenții care inhibă și destabilizează concentrarea.

Nu este de mirare că cei care apelează la produsele Decopiat.com sunt de toate vârstele și fac acest lucru pentru a se pregăti pentru mai multe situații. Dacă pregătirea pentru examen durează mult și vine la pachet cu multe lucruri negative, pregătirea pentru a copia la examen trebuie și ea făcută, tehnologia simplificând lucrurile.

Pentru că ce reprezintă un pix de copiat, o cutiuță de copiat, dacă nu suportul tehnologic al unei cartele SIM care să preia apelurile și să transmită semnalul audio în această cască de copiat japoneză, cu microvibrații sau altfel? Este care pe care acum, iar față de monitorizarea mai atentă a a examenului se pare că răspunsul celor examinați este pe măsură.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
23 septembrie 2021

AED 1,1494 +0.08 %
AUD 3,0732 +0.53 %
BRL 0,7982 -0.27 %
CAD 3,331 +1.03 %
CHF 4,564 -0.21 %
CNY 0,6541 +0.26 %
CZK 0,1953 +0.26 %
DKK 0,6655 -0.02 %
EGP 0,2687 +0.07 %
EUR 4,949 -0.01 %
GBP 5,7704 +0.34 %
HRK 0,6604 0.00 % -
HUF 1,3938 -0.06 %
INR 0,0573 +0.35 %
JPY 3,8391 -0.35 %
KRW 0,3603 +1.07 %
MDL 0,2383 -0.13 %
MXN 0,2109 +0.33 %
NOK 0,4907 +0.74 %
NZD 2,9764 +0.48 %
PLN 1,0756 +0.63 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0581 +0.35 %
SEK 0,4886 +0.45 %
THB 0,1271 +0.71 %
TRY 0,4882 +0.18 %
UAH 0,1589 +0.32 %
USD 4,2218 0.00 % -
XAU 240,3568 0.00 % -
XDR 5,9914 0.00 % -
ZAR 0,2888 0.00 % -

Mai mult
...
...
Urneste-i, Doamne, pe politicieni!

Moromeţii, Fierbinţii şi Domnul Pleşu

Tampenny

Detalii...

Araboc si Rumbasescu

Eurocasa din porumbi

"Preafericite Daniel, mi-ar fi plăcut să te dai dracului jos din Mercedesul cu scaune încălzite și să mângâi pe creștet mamele care-și caută copiii!"

Ghișeul Unic. SF și nu prea...

Al treilea sex, recunoscut oficial

Aproape Breaking News! Dacian Cioloș a traversat singur strada!