18 Aug 2019 | Vremea în : °C
Bitpress

Celebre arii de opere în ambianța camerală de la Conacul Lipatti

Afișul Festivalului Serile Lipatti pentru seara de 24 septembrie promitea un încântător program de arii din opera romantică, arii de Gounod, Donizetti, Verdi, Puccini. Protagonista serii, soprana Camelia Clavac este o cunoscută a publicului acestui festival prin seara de lieduri din cadrul ediției precedente.
 
Prelegerea muzicologică, ce a precedat ca de obicei recitalul, a făcut o incursiune în lumea romantică și în mod special în cea a operei de secol XIX, punctând și conturând personajele principale din operele ale căror arii făceau subiectul serii. În finalul discursului, Saviana Diamandi a amintit de L.van Beethoven, deschizătorul de drum al acestei perioade, introducând astfel programul tânărului debutant,Ieronim Gugu, care și-a început microrecitalul cu un Adagio con molto espressione din Sonata op. 22 de marele compozitor. Din panoplia de caractere enunțate în prelegere s-a ales și cea a lui Mephisto în variantă pur instrumentală din brilianta piesă a lui Liszt Mephisto Waltz – Dansul din cârciuma sătească.
 
După această expresie pianistică a sonorităților romantice, soprana Camelia Clavac și-a creat un suspans înainte de ariile romantice: a interpretat cu multă sensibilitate și diversitate de stiluri opusuri vocal-instrumentale camerale din creația românească. A dat dovadă de o blândețe deosebită în Cântec de adormit Mitzura de Paul Constantinescu, a surprins publicul cu atmosfera impresionistă, dar extrem de ilustrativă vizavi de înmugurirea naturii din lied-ul lui Marțian Negrea, denumit atât de sugestiv Mugurii și a intrat și a redat perfect stilul folcloric din Când treci, bade, pe la noi de Achim Stoia și Doina Stăncuței de Tiberiu Brediceanu.
 
Rafinamentul sopranei, marea expresivitate de care a dat dovadă, acuratețea emisiei sonore au fost la nivelul operelor romantice, din care Clavac a ales cele mai cunoscute, dar și pretențioase arii. Foarte participativă, actoricește vorbind, a fost Camelia Clavac în aria din Faust de Gounod a tânărului student al doctorului Faust (arie scrisă pentru voce de soprană), Siébel, cel îndrăgostit de frumoasa Margareta. Din program n-a lipsit Puccini, din a cărui creație Clavac și-a ales opera La Rondine și aria curtezanei Magda (Chi il bel.....), al cărui vis despre dragoste Clavac l-a interpretat cu înspumarea proprie romantismului muzical. Dragostea inocentă a Lindei din Linda di Chamounix de Donizetti sau iubirea prevestitoare de tragedie a Gildei din Rigoletto de Verdi sunt  registre interpretative cărora Clavac le-a imprimat natura ei artistică, traducând cu tot talentul ei interpretativ și mai ales vocal stări romantice de o pregnanță izvorâtă din creația tulburătoare a lui Verdi sau Donizetti. Măsura talentului și posibilitățile vocii lui Clavac au ieșit la suprafață și au stârnit aplauzele publicului într-un Donizetti dramatic, în Aria nebuniei, aria Luciei din Lucia di Lammermoor, în care cuvintele cântate dispar și tragedia Luciei se transformă doar în vocalizele nebuniei. Pianista Andreea Dionisie a fost un secund foarte reușit, discret și în pas cu diversitatea interpretativă a Cameliei. Împreună au încheiat recitalul cu multă prezență scenică, am putea spune, cu aria Violetei Sempre libera din Traviata lui Verdi. 
 
Toamna Serilor Lipatti continuă în 1 octombrie cu Sonata lunii de Beethoven, iSonata Alla turca de Mozart, Vis de dragoste de Liszt și o Fantezie de Chopin, interpretate de pianistul Andrei Tănăsescu, recital precedat de Partita nr. 2 de Bach, prezentată de pianistul debutant Alin Dumitrescu. Ca în fiecare marți, autocarul pus la dispoziție de Consiliul Județean Argeș, așteaptă publicul la ora 17.15 ca să-l conducă la Serile Lipatti de la Conacul de la Fundățeanca (Leordeni, Argeș).


Taguri: ,
Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Momentan nu există recomandări bazate pe conținutul acestui articol. Trimite tu un articol pe această temă.
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
16 august 2019

AED 1,1614 +1.00 %
AUD 2,8909 +1.22 %
BRL 1,0687 +0.29 %
CAD 3,2083 +0.61 %
CHF 4,3506 +0.35 %
CNY 0,6059 +0.66 %
CZK 0,1836 +0.55 %
DKK 0,6338 +0.17 %
EGP 0,2573 +1.14 %
EUR 4,7274 +0.12 %
GBP 5,183 +1.56 %
HRK 0,6399 +0.13 %
HUF 1,4566 -0.15 %
INR 0,06 +1.18 %
JPY 4,0076 +0.94 %
KRW 0,3525 +1.21 %
MDL 0,2422 +0.71 %
MXN 0,2181 +0.28 %
NOK 0,4744 0.00 % -
NZD 2,7412 +0.88 %
PLN 1,0897 +0.50 %
RSD 0,0402 +0.25 %
RUB 0,0647 0.00 % -
SEK 0,4409 -0.09 %
THB 0,1381 +0.80 %
TRY 0,7694 +1.73 %
UAH 0,1685 +0.90 %
USD 4,2656 0.00 % -
XAU 207,0308 0.00 % -
XDR 5,8517 0.00 % -
ZAR 0,281 0.00 % -

Mai mult
...
...
Mircea Draghici vrea sa schimbe modul de finantare al campaniilor electorale

Mircea Draghici: Transportatorii corecti vor primi o parte din acciza la carburanti inapoi

Lidl ofera clientilor un cadou special pentru Craciun, pentru cumparaturi de minim 100 de lei

Incep inscrierile la concursul EcoPaparazzi din februarie

Cristian Tudor Popescu lanseaza primul volum despre film in standul Dacia la Gaudeamus

Cursuri organizate la Alianta Franceza Pitesti

A fost lansat concursul national de burse de studiu pentru elevii romi

Serviciul secret matriarhal al PNL ii da replica lui Ion Arabolu

Formare profesionala pentru junii portocalii, pe bani publici