17 Oct 2021 | Vremea în : °C
Tabăra de Folk de la Calafat – locul în care, de aproape un sfert de veac, se scrie istorie

Tabăra de Folk de la Calafat – locul în care, de aproape un sfert de veac, se scrie istorie

Sunt locuri sau evenimente unde, odată ajuns, știi că vei reveni iar și iar. La Tabăra de Folk de la Calafat, an de an, se scrie istorie. Breasla se reunește la malul Dunării, în patria lui Dan Vană, pentru a împărtăși. Se cântă, se povestește, se lansează albume și cărți de versuri, se dezbate, se răzbate (că la folkiști este și despre… răzbatere), se bea și se mănâncă, se râde mult și, din ce în ce mai des, se strecoară câte o lacrimă în amintirea tot mai multor camarazi despre care se vorbește la trecut. Lângă ,,veterani”, tinerii; generația de mâine stă cu urechile ciulite la ,,ăi mari” și chitarele dornice să fie auzite. ,,Gazdă primitivă”, așa cum obișnuia să spună Mircea Vintilă, Dan Vană m-a făcut să realizez cum de această tabără – cel mai longeviv eveniment folk din România – a ajuns la aproape un sfert de veac: când talentul este dublat de un caracter minunat și o cultură impresionantă, oamenii ți se alătură necondiționat.

El Presidente, prezent și în absență

Anul acesta, la ediția cu numărul 24 (sau XXIV), cea mai vie prezență a fost, paradoxal, cea a lui Doru Stănculescu. Lui ,,El Presidente” i-au jucat feste rinichii tocmai în perioada festivalului, așa că s-a hidratat mai degrabă din spital, cu perfuzii care să-l întremeze și să-i mai ușureze suferința. A fost prezent, însă, pe buzele tuturor. În absență, poveștile pe care ,,El Presidente” le-a scris la Calafat au descrețit toate frunțile. Chiar și cei mai tineri își aminteau cu amuzament: ,,De fiecare dată când mai dădea unul pe spate (n.r. un păhărel), dintr-o dată auzeai pe fundal: <Primește-l, Doamne, și pe ăstaaaa!>”. Tot Stănculescu era cel care obișnuia să spună, de fiecare dată când deschidea tabăra alături de prietenul Sorin Mingheat, că pentru el Anul Nou începe cu Tabăra de la Calafat. De data aceasta, au spus-o prietenii în locul său. Dan Vană și-a amintit, spre exemplu, despre prima ediție de Calafat al lui ,,El Presidente”:

,,A urcat în cameră și a mai ieșit după patru zile. Și a întrebat: <În ce zi ne aflăm azi?> Și eu spuneam: <E duminică!>. <Aha -a răspuns -, dacă e duminică, înseamnă că eu, de patru zile, stau beat?>. Noi nu ziceam nimic, dar el singur își dădea răspunsul: <Nu, pentru că dacă am realizat că sunt beat, înseamnă că nu sunt beat suficient.> După care a mai stat încă patru zile și l-am mai văzut la sfârșit, drept pentru care a primit diploma cu mențiunea <Alfa și Omega pentru amintirile clare de la sosire și plecare>”.

Sunt puțini oameni care devin legende în timpul vieții, iar Doru Stănculescu este unul dintre ei. Stările pe care le crea când punea mâna pe chitară, discuțiile îndelungi, simpla sa prezență, toate erau vii în memoria prietenilor săi.

Chiar dacă nu a cântat, a reușit, într-una dintre zile, să se alăture taberei. Joi s-a dezvelit o placă memorială pe o casă de patrimoniu unde folkistul Vasile Mardare a locuit timp de un an. Aici intenționează Dan Vană să realizeze primul muzeu al folk-ului românesc. Tot joi s-a făcut ceaunul regretatului Nicu Vlădulescu - poet, director de teatru, pictor și bun prieten al lui Mardare. Așa cum s-a instituit obiceiul, lingura mare din lemn a fost dată mai departe viitorului bucătar. De data aceasta a fost ales Doru Stănculescu, ceea ce înseamnă că, la anul, vom avea ceaun gătit de ,,El Presidente”.

În fiecare seară, în curtea generoasă a Colegiului Tehnic ,,Ștefan Milcu", s-a cântat. Diana Porca (Bistrița), Daria Boghean (Târgu Neamț), Sergiu Pârvulescu (Vulcan), Claudiu Benga (Lupeni) și Giulia Gheorghiu (Suceava) – ei sunt copiii deja mari veniți în tabără și cei care au deschis fiecare seară.

Parte dintre ei au luat și premii la Festivalul ,,Poarta sărutului” care are loc, în fiecare an, după Tabăra de Folk de la Calafat. Las un subiectiv semn (virtual) de carte în dreptul Giuliei Gheorghiu pentru... acel ceva, pentru autenticitatea ei, pentru căutarea frumoasă pe care o întrezăresc în spatele unui copil bun.

,,Ăi mari”... ehei, o bucurie și ,,ăi mari”! Să strigăm catalogul: Doru Stănculescu (omniprezent și semiabsență)

Cristian Buică

Sorin Minghiat

Zoltan Octavian Butuc

Ovidiu Mihăilescu

Dana Florian

Adrian Bezna

Eugen Avram

Maria Gheorghiu

Radu Grațian

Emeric Imre

Nicu Zotta

Mircea Vancă

Andrei Păunescu

Vanghele Gogu

Toma Grigorie

și subsemnata, Iulia Bădulescu.

Dar mai ales... Dan Vană... am și glumit, căci cine-a mai văzut...

Trei lansări de album a numărat această ediție...

Ovidiu Mihăilescu

a lansat ,,Zmeul furăcios”, cântece cu lipici pentru pici care numără în Youtube zeci de mii de vizualizări. Era nevoie de o astfel de abordare pentru că generația aceasta de copii crește fie cu cântece fără nicio legătură cu realitatea în care trăiesc, fie cu texte care țin musai să aibă în spate o morală sau un scop educativ cât se poate de ostentativ. Ovidiu Mihăilescu se joacă, exact ca un copil, își lasă imaginația să zburde, vorbește pe limba celor mici. Și, cel mai important, ține cu copiii, pe care-i înțelege perfect, nu cu adulții care țin musai să-și domesticească odraslele după canoanele moștenite de la părinții lor.

 

Nicu Zotta  

a avut un an prolific în pandemie. Albumul ,,Mai sună-mă...” a fost lansat la Calafat, fiind foarte bine primit de către public. Cald, sincer, luminos, autentic, pendulând între tristețe și nostalgie (dar fără urmă de patetic), cu un simț al armoniei remarcabil. Albumul poate fi un excelent cadou pentru Ea, pentru că toate cântecele, cu sau fără happy end, sunt ca o declarație de dragoste.

 

Dana Florian

și-a lansat cel de al doilea CD - ,,Ea știe”. Ce știe ea? Știe că atunci când lucrezi cu cei mai buni – Victor Panfilov și instrumentiștii talentați cu care colaborează – nu are cum să nu iasă un album de excepție. Ea știe să fie actuală, știe să privească, știe să îmbrace în versuri inspirate cotidianul, știe să folosească metafora în mod inteligent, știe să se joace și știe și să meargă până în pântecele înțelesului, știe să dăruiască bucurie și să se dăruiască, știe să fie una cu cântecul, știe să te poarte cu vocea prin cropurile de viață pe care ți le propune, știe să se plimbe pe griful ghitarei cu eleganța, siguranța și naturalețea unei femei care știe că știe. Valoarea albumului este dată nu doar de orchestrația retro, cât mai ales de mesajele transmise, de versul de calitate, de atitudine.

A vorbit despre albumul Danei Florian jurnalistul Ioana Doreanu, un om care a consemnat pe marginea istoriei ani buni în redacția Agerpres și un consumator constant de vers și muzică bune.

Dincolo de cele trei albume au fost recitalurile. Personal, am ascultat fără să răsuflu recitalul lui Zoltan Butuc, pe versurile lui Nichita Stănescu și Grigore Vieru. Să te ridici ca stare (și nestare), ca interpretare, ca trăire, ca zbatere a chitarei și a sufletului la înălțimea versurilor pe care le pui pe note, așa ceva este atât de rar încât nu poți decât să te bucuri și să taci. Aș fi vrut ca, după recital, să mă duc și să-i mulțumesc. Sălbatică din fire fiind, n-am făcut-o, dar o fac acum: mulțumesc, Zoltan Butuc! A fost memorabil!

A curs cu muzică, vin și amintiri în Tabăra de la Calafat. Cum a început totul?

,,Decembrie, 1995. La festivalul <Floare de ger>, după decernarea premiilor, stăteam toți, juriu și concurenți, într-o cantină friguroasă și discutam. Erau Victor Socaciu, Adrian Ivanițchi, Magda Pușcaș, Ghiță Danciu, Vali Moldovan și foarte mulți concurenți, unii dintre ei cunoscuți astăzi. Discutau despre viitorul muzicii folk. Marii artiști spuneau că folk-ul nu mai are nicio șansă. Victor le-a spus: <Băieți, trebuie să aveți o alternativă, pentru că din folk nu se poate trăi!>. Puiu Ivanițchi întărea această afirmație. Iar tinerii spuneau: <Murim pentru folk, folk-ul este viața noastră!>. Nu asta conta, că poate nici unii și nici alții nu aveau dreptate, important este că discuția se desfășura și că toată lumea avea nevoie să discute. Și atunci mi-am adus aminte de taberele SF la care am participat din anii ‘83 până în ‘87, organizate de Dan Merișca, în care veneau cenaclurile SF din țară și discutau despre cărți, despre viitor. Și mi-am spus: ce-ar fi să facem o tabără în care să se întâlnească folkiștii, să-și discute problemele, să compună, să dezbată? Faptul că ești degajat timp de 6-7 zile, că nu ai febra trenului care te așteaptă mâine, că ești între prieteni, că, pe de altă parte, descoperi sau susții talente deja afirmate, probabil a făcut ca această tabără să se întâmple până în ziua de azi. Tabăra aceasta este în primul rând pentru artiști, pentru cei care se învârt în cercul acesta al poeziei cântate. Faptul că orașul Calafat are parte de astfel de seri este un bonus.” povestește Dan Vană, într-un moment de tihnă, la pensiunea ,,La Ciupagi”, unde ne-a adus să mâncăm cea mai bună ciorbă de vânat din zonă.

Nu vă mai spun ce fotografii... tulburătoare s-au executat în piscina de la Ciupagi, dar dacă Maria Gheorghiu va decide să le publice, sunt convinsă că vor deveni virale.

Au tot curs amintirile pe la mesele umbrite, omenite cu mâncăruri alese și cântate de Emeric Imre și Adi Beznă. ,,Veteranii" și-au amintit de vremurile în care tabăra avea loc chiar într-o tabără școlară de 60 de locuri – Danibius -, între timp desființată. Nicu Alifantis stătea în căsuța cu numărul unu și exista un singur duș în care mai nimeni nu avea loc de... Teodora Ionescu. Singurul care avea propriul duș era Doru Stănculescu. Venirea lui Nicu Alifantis, năzdrăvăniile lui Dinu Olărașu, întâmplările antologice cu Vasile Mardare, Sorin Minghiat și Teodora Ionescu, vorbele de duh ale lui Cioculeț, nopțile memorabile cu Gyuri Pascu, Mircea Bodolan sau George Stanca, prezențele încântătoare ale Narcisei Suciu, Clarei Mărgineanu și Mariei Gheorghiu, nopțile cu cântec alături de ,,frații” bulgari, edițiile petrecute pe la moșia lui Mircea Dinescu, ,,nebunii de alb” ai lui Imre cântați de generații de copii, anii de tabără de supraviețuire, când folkiștii și studenții de la arhitectură ai lui Minghiat au împărțit aceeași pâine, recitalurile din cetatea Vidinului și plimbările cu barca, mesele făcute cu dragoste de Costi și Mihaela de la Restaurantul OK (alături de Tabăra de la Calafat chiar și în vremurile grele) și multe alte amintiri au făcut turul meselor. Privilegiați cei care au putut sta la aceeași masă cu istoria!

Pentru istorie las și întâmplarea de mai jos, povestită de Dan Vană. O întâmplare despre cum a avut loc Tabăra de Folk din Calafat în 2020, fără ca aceasta să fie organizată:

,,M-a sunat anul trecut Mircea Rusu să mă întrebe: <Prietene, mai faci tabăra?>. Eu anunțasem că nu mai fac, că nu aveam bani, dar Doru Stănculescu și-a rezervat trei camere la hotel: una pentru el, una pentru soție și încă una pentru niște prieteni. Sorin Minghiat, auzind că prietenul său, Doru, și-a rezervat cameră, a rezervat și el două: una pentru el și Lena și una pentru Ștefan Gherasiev. Atunci, Eugen Avram, care îi conduce mașina lui Doru Stănculescu, și-a rezervat și el o cameră, iar Ovidiu Mihăilescu, care își pierduse banii pe un sejur în Grecia, a spus că vine și el. Maria Gheorghiu, plecând de la Gărâna, a spus că trece și ea pe aici, că tot e pandemie și a aflat că pe aici se face o salată bună de vinete. Și uite așa, ne-am făcut câțiva. Baniciu, pentru că tot era în pandemie, după ziua lui, a zis că vine și el două zile și a stat patru. Și a ieșit formidabil! Mircea Rusu, mucalit cum este, zice: <Da, mă, la început ne-ai zic că nu sunt bani de transport. Acum ne-am plătit și cazarea, și masa, și transportul. Îți propun ca de la anul să faci rost de bani, ca să ne ceri și bani pe cântat! Stai la intrare și ne iei banii!>”.

Poate că toate aceste amintiri își vor găsi locul într-o carte. Dan Vană se gândește demult la ea. Greu va fi până va pune efectiv mâna pe peniță (sau tastatură). Între timp, din păcate, tot mai mulți protagoniști se mută în lumea cealaltă...

,,Era superb, mai ales în anii în care veneau Clara Mărgineanu, Andrei Maftei sau Teodora Ionescu... Urcau pe scenă total la întâmplare, fără nimic planificat. Recitau pe muzică ambientală. Îi acompania Sorin Minghiat la flaut sau le cânta Eugen Avram la chitară și era așa o atmosferă pașnică și plină de valoare culturală. Era magic!E ceva organic și viu ce se întâmplă aici și, de fiecare dată, cele mai magice momente sunt acelea pe care nu le plănuiește nimeni.” povestește Clara Știrbu, mâna dreaptă a lui Dan Vană, o minune de fată care într-un viitor apropiat urmează să devină doamna doctor.

,,Prima dată când am ajuns în Calafat ajung pe la ora 16.00. Era o vreme ca și acum, de la 35 de grade în sus și aerul pur și simplu zăcea pe asfalt. Nu se întâmpla nimic pe niciuna dintre străzile Calafatului, perpendiculare și paralele ca o foaie de matematică. Aflu că trebuie să ajung undeva, la un restaurant... OK. Ajung acolo, nici țipenie de om pe străzi. Am crezut că am greșit adresa. Și în liniștea aceea, ușa de la restaurantul OK se dă la o parte și apare Doru Stănculescu, zicând ceva și punându-și pălăria pe cap. Atunci mi-am dat seama că am nimerit bine. Am deschis ușa și înăuntru erau cu toții. Tot ce se întâmpla în Calafat, la ora aceea, se întâmpla în restaurantul OK. Toată lumea stătea la mese, vorbea, vocifera, cânta, fuma, bea și mânca. Acolo se petreceau multe chestii, de dimineață până dimineață.” își amintește Dana Florian prima ei experiență cu Tabăra de la Calafat.  

,,Tabăra de la Calafat este drumul către noi înșine. Venim aici nu doar să ne reîntâlnim prietenii, ci și să ne regăsim.” a concluzionat Irinel Varga, ,,vinovată” pentru fotografiile și versurile inspirate făcute în tabără. De altfel, fotografiile care însoțesc această relatare îi aparțin în bună parte (cu excepția celor postate pe Facebook, pe pagina taberei, de Claudiu Nețoiu).

Față de taberele anterioare, anul acesta, din păcate, prietenii din Bulgaria nu au mai putut veni, întrucât restricțiile pandemice i-ar fi constrâns, la întoarcere, la două săptămâni de carantină. Am mers, în schimb, noi la Vidin. Gazdă ne-a fost pictorul Bogdan Aleksandrov, directorul Galeriei de Artă ,,Nikola Petrov”, care ne-a fost și ghid și ne-a spus istoria fiecăruia dintre pictorii care aveau lucrări expuse. Cel mai câștigat a fost Emeric Imre, care a primit de la Aleksandrov o lucrare personală cu autograf (iar lucrarea era mai mare decât Imre, ca să fim în spiritul glumelor de tabără...).

Am luat masa pe vapor alături de cei care, an de an, treceau granița să cânte alături de artiștii de la Calafat. Se vedea în ochii lor tristețea că anul acesta nu au mai putut face acest lucru. S-a vorbit mult și de detoate, de la istorie și până la semantică, de la artă la planuri de viitor... S-au depănat amintiri...

Și, da, bulgarii fac o ciorbă de pește foarte bună și o limonadă cu sifon pe măsură!

La întoarcerea în țară, blocați în vama de la Vidin, Dan Vană a transmis în direct (direct din mașină) la TVR Craiova, acolo unde, în platou, Dana Florian își prezenta noul album și povestea despre ce înseamnă Tabăra de la Calafat. Am avut onoarea să-i fiu șofer, să-l ascult vorbind și povestind despre oameni și locuri.

Recunosc, deși este prima ediție la care particip, nu o dată m-am întrebat dacă, fără Dan Vană, Tabăra Folk de la Calafat (sau de oriunde altundeva) s-ar fi putut întâmpla vreodată...

La anul… ediția cu numărul XXV! Dan Vană se pregătește de pe acum să facă bilanțul sfertului de veac și să-i invite pe toți cei care au participat vreodată în tabără. Va fi, cu siguranță, epic!

Închei această relatare cu Imnul Taberei de Folk de la Calafat, compusă de Cristian Buică și cântată, de fiecare dată, la început, de toți participanții și public, ÎMPREUNĂ.

Mulțumim, Dan Vană! Mulțumumim publicului minunat care, an de an, se animă, se bucură și abia așteaptă să-și vadă artiștii favoriți fie pe scenă, fie la o cafeluță, pe terasa Restaurantului OK! Povestea merge mai departe...



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
15 octombrie 2021

AED 1,161 +0.04 %
AUD 3,1622 +0.11 %
BRL 0,7734 +0.04 %
CAD 3,4531 +0.31 %
CHF 4,6171 -0.29 %
CNY 0,663 +0.14 %
CZK 0,1948 -0.05 %
DKK 0,6651 0.00 % -
EGP 0,2713 0.00 % -
EUR 4,9484 -0.01 %
GBP 5,8523 +0.09 %
HRK 0,6588 -0.05 %
HUF 1,376 -0.12 %
INR 0,0568 +0.35 %
JPY 3,7293 -0.82 %
KRW 0,3603 +0.17 %
MDL 0,2467 +0.08 %
MXN 0,2074 -0.10 %
NOK 0,5067 +0.14 %
NZD 3,0064 +0.46 %
PLN 1,0828 +0.06 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0599 +0.67 %
SEK 0,4938 -0.24 %
THB 0,128 -0.31 %
TRY 0,4618 -0.65 %
UAH 0,1588 +0.06 %
USD 4,2646 0.00 % -
XAU 244,4451 0.00 % -
XDR 6,0191 0.00 % -
ZAR 0,2897 0.00 % -

Mai mult
...
...
100% Romanesc, la Filarmonica Pitesti

„Cumințenia pământului” și jalnica cerșetorie la care se dedă guvernului tehnocrat

Poezie pentru pereti - Festivalul Primavara Poetilor, la Pitesti


Strângere de fonduri pentru realizarea unui film despre "Experimentul Piteşti"


Despre cum am mers la o piesa de teatru pe care nu as fi vrut sa o vad

,,Avem memoria scurta” - un editorial marca ,,Timpul muscelenilor". Cititi noul numar!

Carmen Dumitrache: ,,Poetul Virgil Diaconu nu a ramas pe drumuri”

Revista „Arges”, in bataia vantului?