19 Apr 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Argeș - 10 years challenge. Ce au fost și ce-au ajuns cei care erau cineva în județ

Argeș - 10 years challenge. Ce au fost și ce-au ajuns cei care erau cineva în județ

10 ani din viața unui om înseamnă mult. Când vorbim de viața unui județ, 10 ani înseamnă și mai mult, pentru că se presupune că un deceniu ar fi o unitate de măsură rezonabilă cu care să poți măsura creșterea nivelului de dezvoltare, calitatea oamenilor care te reprezintă, evoluția mentalității societății ș.a.m.d. Pentru că tot este în vogă ,,10 years challenge", ne-am propus să aruncăm un ochi peste Argeșul lui 2009. Era Argeșul de după alegerile parlamentare, când la conducerea României se afla Traian Băsescu, iar guvernul era format din coaliția PSD-PD-L. 

Făcuți istorie de către Justiție

În 2009, la șefia Consiliului Județean Argeș, dar și a PSD Argeș, se afla Constantin Nicolescu. Mă întreb, dacă DNA nu i-ar fi curmat cariera politico-administrativă, oare ce rol ar fi jucat astăzi în economia județului? Ar fi lăsat sau nu culoar liber altor pesediști? Ultimii10 ani au însemnat pentru Nicolescu procese grele și ani de închisoare care, însă, nu l-au îngenuncheat. A ieșit de după gratii având aceeași atitudine demnă, fapt care face ca astăzi să fie tratat cu același respect de foștii colegi.

Cristian Libertatu este un alt politician căruia justiția i-a frânt brusc avântul politic. În 2009, acesta era șef la Protecția Consumatorului și părăsea un PNL Argeș măcinat de conflicte. 2009 este, de altfel, anul în care este arestat în Dosarul Penescu, la pachet cu patronul FC Argeș - Cornel Penescu, mâna lui dreaptă - Liviu Făcăleață și un întreg lot de arbitri.

Dintre toți, Liviu Făcăleață se readaptează cel mai rapid după executarea pedepsei privative de libertate. Astăzi, pe Făcăleață îl regăsim la Autoservirea din centru, conducându-și propria afacere care merge ca pe roate. El însuși servește mâncare, cot la cot cu personalul, cu naturalețea celui care știe că a fi patron înseamnă a fi tu însuți un exemplu.

Tânără speranță a PD-L, Sorin Pandele era, prin 2009, deputat. A făcut, însă, prostia să mute niște granițe de-ale Piteștiului în perioada în care a fost șef la Cadastru, lucru care i-a fost fatal. O dată cu condamnarea primită, Pandele nu a mai revenit în lumina reflectoarelor.

Îngenuncheat de DNA, dar cu gândul la o revenire spectaculoasă

În 2009, Tudor Pendiuc se afla la butoanele Primăriei Pitești. La început de an, acesta declara că fluidizarea traficului este prioritatea sa numărul 1. Și a fluidizat-o așa de bine, că astăzi este aproape blocată! Cum era Pendiuc în 2009? Ceva mai puțin arogant decât la finalul mandatului, dar la fel de alunecos și populist.

Din când în când mai lansa zvonuri cum că ar pleca la PD-L. Îi plăcea să își expună și latura mondenă (căci Cristian Boureanu dăduse tonul la această modă), și pentru prima oară, de-a dreptul uimită, presa află că Pendiuc cel care nu știe să deschidă nici măcar un calculator este la bază analist programator. Astăzi, fostul edil este consilier al primarului din Vâlcea. Pesediștii argeșeni nu au fost darnici cu el după dosarele grele cu care a fost îngenuncheat, așa că omul și-a găsit un job prin vecini, nădăjduind că într-o zi, dacă justiția va fi pusă cu botul pe labe, va reveni pe cai mari

Pe cai au fost, pe cai sunt încă (mai mici, mai mari, după caz...)

*În 2009, Dan Manu era șef la IML. I se propusese șefia Spitalului Județean, dar o refuzase pe motiv că nu ar fi putut face performanță în condițiile de atunci. Manu era tot în atenția presei, care-i cereau opinia ori de câte ori în morga sa ajungea un mort mai... spectaculos. Astăzi, Manu este șef la Consiliul Județean Argeș și are parte doar de vii. Ce-i drept, nu la fel de spectaculoși...

*Cornel Ionică era viceprimar în 2009. Pe la începutul anului îi avertiza pe piteșteni cu privire la faptul că urmează să le salte mașinile dacă le mai parchează ilegal. Astăzi, Ionică este primar și nu mai e atât de vehement. Știe că electoratul este supărăcios și mai știe că nici nu le-a creat condiții pentru a putea să-și parcheze mașinile în mod civilizat și legal.

*Simona Bucura Oprescu era în 2009 consilier județean. Tocmai refuza șefia Vămii Pitești, considerând-o a fi, probabil, o miză mult prea mică.  Astăzi, doamna Bucura este deputat la al doilea mandat. A rămas aceeași fată conștiincioasă, în banca ei și cu aceleași frustrări ca în 2009, când spunea cam așa: ,,Mă simt frustrată de prezența și succesul unor colege cu decolteu generos și prezență mult prea decorativă.".

Abia spre finalul lui 2018 Simona Bucura Oprescu a învățat și ea să facă selfie cu... botic. Nu e ca și cum și-ar arăta decolteul, dar e un început...

*În 10 ani, Mihai Oprescu a schimbat AJOFM cu ITM. Și în 2009, și acum, domnul Oprescu este tot director, lăsându-și soția în prim-planul reflectoarelor. Între timp, aceasta i-a mai oferit și un fiu, deci cu siguranță i-a trecut orice urmă de frustrare.

*Mircea Drăghici se afla în 2009 la primul mandat de deputat. Era harnic nevoie mare, bătea județul în lung și-n lat, deschidea cabinete parlamentare, interpela miniștri...

Astăzi, Drăghici s-a refugiat la centru, acolo unde gestionează visteria aflată la dispoziția lui Dragnea. Prin județ trece tot mai rar, iar colegii săi din Argeș se îmbată în fiecare seară de fericire că încă nu a fost pus ministru la Transporturi.

*Șerban Valeca era senator în 2009. Senator este și astăzi. Și președinte peste un PSD Argeș care l-ar vrea mai bărbat. Problema este că Valeca a învățat la karate că nu e bine să lupți decât atunci când ești atacat, iar cum Dragnea nu prea a atacat Argeșul cu prea multe funcții...  

*În 2009, Adrian Miuțescu era reconfirmat în funcția de președinte al PNL Argeș. Partidul era în mari frământări, căci Iani Popa și Andrei Gerea, ambii în PNL la acel moment, erau nemulțumiți de prestația lui Miuțescu. Și astăzi PNL este la fel de frământat. Și este tot sub conducerea lui Adrian Miuțescu, cel care, în vremuri de restriște, a știut să aștepte cumințel.

*În 2009, la conducerea PNL Pitești era tot Marius Postelnicescu, cel care îl înfrânge pe Radu Perianu în alegeri. Și astăzi, Postelnicescu a reușit să preia conducerea interimară a PNL Pitești după îndepărtarea aceluiași Perianu, sprijinit pe atunci de Narcis Sofianu.

Care Narcis Sofianu grăia așa prin 2009: ,,Marius Postelnicescu este o rușine pentru PNL" și îl ironiza adresându-i-se cu apelativul de ,,Luceafărul din Moșoaia". Astăzi, Sofianu a devenit mai diplomat și un membru de partid aproape model.

*La începutul lui 2009, Iani Popa încă era prefect. Spera ca serviciile sale în slujba PSD să îl păstreze pe traiectoria unei cariere de înalt funcționar public. Chiar declara că nu se va mai întoarce în PNL întrucât ar putea fi numit într-un post de secretar general la vreun minister sau inspector guvernamental. N-a fost să fie, motiv pentru care s-a întors în partid cu coada între picioare. Chiar în acel an candidează la șefia PNL Argeș și o pierde la numai câteva voturi în fața lui Adrian Miuțescu.

Astăzi, Iani Popa este în sfârșit acolo unde îi este sufletul - în ALDE, adică mai aproape de PSD. Acesta conduce ALDE Constanța, căci în Argeș și-a dat toată măsura competenței sale.

*În 10 ani, Andrei Gerea a rămas constant: deputat era și atunci, deputat este și acum. Pe Tăriceanu îl susținea și atunci, cu Tăriceanu este și acum. Doar că în alt partid, în speță ALDE...

*Mircea Diaconu era în 2009 senator de Argeș, spre disperarea lui Adrian Miuțescu, cel care pierduse colegiul pentru că se lăcomise la unul prea mare. Astăzi, Diaconu nu mai este în PNL, dar este europarlamentar independent. Probabl că acesta va fi și ultimul mandat, căci a demonstrat că dacă în teatru a fost mediocru, în politică a fost de-a dreptul lamentabil.

Ieri voinici, azi... foarte mici. Mici de tot!

*Gogu Davidescu era 2009 director al Direcției Silvice Argeș, Din această postură declara că, deși nu se predă, pădurea Trivale moare sigur, prăbușită sub interese imobiliare. Ca o coincidență, tot în pădurea cu pricina își are viluța și domnul Davidescu, astăzi un pensionar neliniștit, care tot își caută un cuib politic, dar nu reușește să se așeze nicăieri.  

*Gabriel Bratu era șef pentru tot învățământul argeșean în 2009. Deși ambițiile sale erau mult mai mari, nu a reușit niciodată să și le atingă. Cu timpul, a eșuat în PSD, partid care i-a oferit tot felul de sinecuri mai micuțe sau mai măricele. Astăzi coordonează un proiect prin care administrația din Mioveni experimentează învățământul dual și visează la un viitor în care oamenii vor realiza că și el este la fel de neconflictual precum Viorica Dăncilă.

*Gheorghe Lazăr era la momentul 2009 președinte al PNG Argeș. A spălat destul de rapid putina, după ce partidul s-a prăbușit cu tot cu Gigi Becali, după care a schimbat partidele ca pe șosete. Astăzi, Lazăr a eșuat în biroul mamei gramaticii române, europarlamentarul Maria Grapini, fiind lider al PPU (Partidul Puterii Umaniste). Probabil că va trece de tot în istorie după ce Grapina nu va reuși să-și obțină încă un mandat la europarlamentarele din acest an.

*Marian Fulga era președinte la PRM Argeș, făcea reorganizări, bătea cu pumnul în masă... Soția încă nu-i intrase în politică, așa că se dădea încă cocoș. Astăzi, Fulga s-a rătăcit prin ALDE și rătăcit a rămas,cu speranța la o minune...

În stand-by

*În 2009, pesedistul Bogdan Pandelică era numit în fruntea ANPC. Erau vremurile în care Nicolescu tot mai ciupea funcții pentru membrii de partid din Argeș. Astăzi, reevaluat de Dăncilă, Pandelică este demis de aproape un an. Așteaptă vremurile în care partidul își va schimba garnitura și va fi reactivat.

*Bogdan Ivan, director al Direcției Județene pentru Tineret și Sport în 2009, primea în urmă cu 10 ani funcția de consilier personal al lui Radu Berceanu. Astăzi, Ivan se află în fruntea PRO România Argeș iar cariera sa se află, oarecum, în stand-by. Rămâne de văzut dacă Victor Ponta va fi un cal câștigător.

*Sorina Marin și Mariana Pană se plimbau pe la Bruxelles prin 2009. Vorbeau despre mediu pe la conferințe, făceau tot felul de cursuri de pregătire, cu gândul la o carieră spectaculoasă. Astăzi, amândouă sunt într-o zonă cam gri. Simona Marin a ajuns prin PNL și speră la venirea partidului la putere, în timp ce Mari Pană are o funcție de conducere la APIA și nădăzduiește la o carieră precum cea a Simonei Bucura Oprescu. Cel puțin! Căci despre ea s-a scris și în cărți!

Dinozaurii au tras pe dreapta

În 2009, Constantin Tămagă era senator. Și pe atunci îl întreba lumea când se va retrage din cariera politică. Prietenul său, Filip Georgescu, era deputat. Avea 62 de ani pe atunci și se situa pe locul 23 în topul celor mai vârstnici parlamentari. Chestorul Stoica taman ce era numit secretar general la MAI. Ion Cârstoiu era subprefect și, spre marele său noroc, scăpa ca prin urechile acului de scandalul permiselor Astăzi, cei trei sunt la pensie, își văd de nepoți, strănepoți și traiul plin de huzur. La pensie se află și Emilia Dumitrescu, aceasta părăsind șefia Gărzii de Mediu chiar în 2009.

Dispăruți de pe firmament

*Marcel Proca era acum 10 ani prefect al județului. Era pentru ultima oară când ocupa o funcție de asemenea anvergură, după care a intrat într-un con de umbră. Sau... mai multe conuri de umbră, căci acesta pare să se fi retras definitiv de pe scena publică.

*Gabriela Pendiuc a pierdut de ceva vreme funcția de director al Școlii Populare de Arte pe care o primea în urmă cu 10 ani. În 2009 chiar se punea problema ca ea să fie inspector general, doar că Pendiuc-soțul se temea să nu-i dăuneze la popularitate. Astăzi, fosta doamnă primar a avut aceeași soartă ca soțul: a picat în dizgrație la pachet cu toate favorurile venite pe linie de partid.

*Prin PD-L mai activau, în 2009, Cristian Boureanu, președinte al filialei argeșene, eșuat în prezent în brațele unei domnișoare aproape de-o seamă cu fiica sa; Dorin Voicu era șef al RAR; Ștefan Ciocănel era șef la CAS; Andrei Nicolescu - șef la Cultură; Adrian Lazăr, apariție meteorică, era numit subprefect, iar Sorin Buta trăia gloria ultimului mandat de parlamentar, înainte de a intra definitiv în anonimat.

*În ultimii 10 ani, prin PNL au devenit de-a dreptul invizibili personaje precum Dan Crișan, Mădălin Marinescu sau Cristian Soare, foarte vizibili acum 10 ani.

*În 2009, de fostul ministru Georgiu Gingăraș mai rămânea o funcție de consilier județean. Astăzi nu mai este nici atât!

*Fuseră și se duseră înainte de termen și Elena Pașcu, fost consilier județean, Maria Dobrea, fost șef la Direcția Agricolă și Dănuț Bulf (prim-vicepreședinte PNG în 2009), oameni activi, dar care au intrat, treptat, în umbră.  



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
18 aprilie 2019

AED 1,1522 +0.50 %
AUD 3,0296 -0.05 %
BRL 1,0746 -0.35 %
CAD 3,1654 +0.14 %
CHF 4,185 +0.21 %
CNY 0,631 +0.24 %
CZK 0,1854 -0.05 %
DKK 0,6378 -0.02 %
EGP 0,2464 +1.03 %
EUR 4,7619 -0.01 %
GBP 5,507 +0.28 %
HRK 0,6404 -0.02 %
HUF 1,4868 -0.30 %
INR 0,0608 +0.16 %
JPY 3,7817 +0.57 %
KRW 0,3719 0.00 % -
MDL 0,2355 -0.34 %
MXN 0,2241 +0.22 %
NOK 0,4958 -0.20 %
NZD 2,8345 -0.11 %
PLN 1,1125 -0.15 %
RSD 0,0403 -0.25 %
RUB 0,0661 +0.46 %
SEK 0,4542 -0.48 %
THB 0,133 +0.30 %
TRY 0,7276 -0.71 %
UAH 0,1578 +0.13 %
USD 4,2322 0.00 % -
XAU 173,548 0.00 % -
XDR 5,8721 0.00 % -
ZAR 0,3003 0.00 % -

Mai mult
...
...
Pe Mircea Diaconu l-a lăsat bătrânul ARO

Daniel Savu, fost ofițer SRI: Cred că Cioloș se întâlnește cu dna Guseth la spiralele MISA

Cum se văd de la centru ,,reţelele toxice” din Argeş. Nicolescu şi Pendiuc ,,poluează" şi de după gratii...

Atentie la proceduri!


Ion Baicea arata cu degetul catre fostul edil: Primaria Costesti este inglodata in datorii

Toti oamenii presedintelui. Top 134 jurnalisti basisti!

Desi asta ar fi trebuit s-o faca directorul PDL, Dobre demonstreaza ca este angajat al CS

Conform CNA, Muscel TV este cea mai tare televiziune din Arges!

Mircea Andrei n-a glumit: Organizatia de Tineret a PDL Pitesti, dizolvata pe motiv de... Udrea