01 Jun 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Atenție ce contracte semnați! 1300 de studenți ai Universității Pitești, datori către stat pentru... nimic!

Atenție ce contracte semnați! 1300 de studenți ai Universității Pitești, datori către stat pentru... nimic!

Probabil că mulți dintre dumneavoastră v-ați confruntat, cel puțin o dată-n viață, cu... contractul. Chestia aia stufoasă, cu multe asterixuri și note de subsol scrise cu litere mici. Și la fel de probabil, deloc puțini trebuie să fi avut de-a face cu... tertipurile băncilor care, după ce ți-ai achitat un împrumut, îți trimit peste  doi, patru sau șase ani informare că ești dator către ele pentru că ai... uitat să închizi contul. Iar banca, firește, a administrat contul tău atâta timp, adică a administrat  cei zero lei pe care îi aveai în el.

Ceva de genul acesta s-a întâmplat și la Universitatea Pitești. Unul dintre studenți ni s-a plâns că trebuie să plătească Universității suma de 2.700 de lei, pentru un an de master pe care nu l-a mai urmat. Pe scurt, după un an de studii de master, studentul nu și-a mai permis să achite taxa și a renunțat. După un timp, însă, s-a pomenit cu somație din partea Universității să plătească pentru anul de care oricum nu a mai beneficiat. Cum contractul stă la baza tuturor... posibilelor neînțelegeri, l-am rugat să ni-l pună la dispoziție. Nu-l mai avea, însă a cerut o copie de la Universitate. În contract, destul de explicit și cu litere de 12, scria că pentru retragerea de la studii sudentul trebuie să înainteze o fișă de lichidare pentru a i se elibera dosarul personal.

Studentul nostru... nu a făcut-o. Și nu a făcut-o, spune acesta, pentru că de la secretariat ar fi fost informat că dacă nu s-a reînscris într-un nou an de master, atunci se consideră că a abandonat anul. Acum... prinde orbul, scoate-i ochii și demonstrează că așa au stat lucrurile! În contract, o astfel de variantă de întrerupere a studiilor nu este stipulată. Ca atare, deși moral poate nu este să achiți pentru ceva de care nu ai beneficiat, legal... ESTE.

Când i-am cerut rectorului Dumitru Chirleșan un punct de vedere, abia atunci am avut un mic șoc. Sau, mai bine spus, un șoc ceva mai mare. Cam cât numărul de 1.300 de mare! Păi da, 1.300 de studenți ai Universității Pitești se află în aceeași situație. 1.300 de studenți nu și-au citit cu atenție contractul. Sau... nu au fost informați corespunzător/ suplimentar?...

Rectorul Chirleșan susține că se află într-o poziție cât se poate de ingrată și că, dacă ar fi fost după el, nu ar fi căutat după dosarele neretrase ca la litera Contractului. Curtea de Conturi, însă, a găsit aceste... nereguli și a obligat, practic, Universitatea să recupereze toate debitele.

,,Avem un contract semnat de student cu o instituție public, pentru că Universitatea Pitești funcționează după legile care administrează instituțiile publice. Chiar dacă este student cu titlul privat, căci plătește o taxă, el a semnat cu statul român, drept pentru care este obligat să-și onoreze contractul. Sincer, nu a fost inițiativa noastră de a căuta și notifica astfel de cazuri. Controlul Curții de Conturi de anul trecut ne-a găsit cu 1.300 de asemenea contracte nefinalizate cu încasări. Este un control pe toate generațiile, pe ultimii cinci ani. Ni s-a făcut o notă de măsuri în care ni s-a cerut să recuperăm acești bani." ne-a declarat rectorul Chirleșan.

,,Studentul trebuia să înaintere o cerere de retragere de la studii pentru ca acel contract să devină nul. Reînscrierea se face în fiecare an pentru situațiile în care nu ești sigur dacă vrei sau nu să renunți. În cazul în care nu te reînscrii îți pierzi calitatea de student treptat, pentru că nevenind la cursuri și examene nu aduni puncte de credit și atunci intervine clauza de exmatriculare. Când e exmatriculat, studentului îi încetează și contractul. E singura situație în care contractul încetează de la sine." a mai declarat rectorul Universității Pitești.

Singura veste bună pentru datornici este că plata poate fi făcută și în mai multe tranșe: 

,,Văzând boacăna în care am ajuns toți, că și noi și studenții suntem într-o situație nefericită - mie nu-mi pică deloc bine să umblu cu notificări, căci noi suntem aici să facem școală, nu poliție economică -, am insistat foarte mult asupra înțelegerii acestor elemente. Sperăm să nu se mai întâmple.

Varianta neachitării debitului nu e o soluție, pentru că în aprilie vine iar controlul, Curtea de Conturi va vedea cât am reușit să recuperăm și apoi sunt obligat să acționez în justiție pe cei care nu se conformează. Mulți s-au conormat. Ceilalți pot să achite în tranșe, chiar și pe un an. Sunt unii care vor să reia cursurile și atunci pot plăti în tranșe și datoria, și anul în curs. Repet, este un debit în raport cu statul, nu cu Universitatea, pentru că noi nu suntem totalmente autonomi, e o utopie autonomia asta." a conchis rectorul Dumitru Chirleșan.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
29 mai 2020

AED 1,1847 -1.06 %
AUD 2,8967 -0.46 %
BRL 0,8052 -3.44 %
CAD 3,1635 -0.94 %
CHF 4,5273 -0.21 %
CNY 0,6094 -0.83 %
CZK 0,1795 +0.06 %
DKK 0,6496 +0.02 %
EGP 0,2747 -1.08 %
EUR 4,8426 +0.01 %
GBP 5,3509 -0.75 %
HRK 0,6381 +0.03 %
HUF 1,3886 +0.24 %
INR 0,0576 -0.69 %
JPY 4,0583 -0.60 %
KRW 0,3517 -0.85 %
MDL 0,2496 +0.48 %
MXN 0,1969 +0.15 %
NOK 0,4473 +0.61 %
NZD 2,7051 -0.60 %
PLN 1,0879 -0.71 %
RSD 0,0412 0.00 % -
RUB 0,0617 -0.32 %
SEK 0,461 +0.59 %
THB 0,1368 -0.94 %
TRY 0,6376 -1.39 %
UAH 0,1618 -1.04 %
USD 4,3517 0.00 % -
XAU 241,3579 0.00 % -
XDR 5,9705 0.00 % -
ZAR 0,2488 0.00 % -

Mai mult
...
...
Pe Mircea Diaconu l-a lăsat bătrânul ARO

Daniel Savu, fost ofițer SRI: Cred că Cioloș se întâlnește cu dna Guseth la spiralele MISA

Cum se văd de la centru ,,reţelele toxice” din Argeş. Nicolescu şi Pendiuc ,,poluează" şi de după gratii...

Atentie la proceduri!


Ion Baicea arata cu degetul catre fostul edil: Primaria Costesti este inglodata in datorii

Toti oamenii presedintelui. Top 134 jurnalisti basisti!

Desi asta ar fi trebuit s-o faca directorul PDL, Dobre demonstreaza ca este angajat al CS

Conform CNA, Muscel TV este cea mai tare televiziune din Arges!

Mircea Andrei n-a glumit: Organizatia de Tineret a PDL Pitesti, dizolvata pe motiv de... Udrea