07 Mar 2021 | Vremea în : °C
Ce caută DNA la Loteria Română!

Ce caută DNA la Loteria Română!

Loteria Română a anulat extragerile de duminică, 4 ianuarie, şi joi, 8 ianuarie, pentru că, aşa cum vă informam, nu mai are contract cu firma greacă Intralot, care se ocupă de programele informatice pentru extragerea numerelor. Este pentru prima oară în istoria Loteriei Române de 109 ani când o extragere este anulată!

Speculaţiile potrivit cărora DNA ar fi intrat pe fir încep să prindă şi ele contur. În noiembrie 2014, a avut loc o întâlnire în regim de urgenţă între reprezentanţii Ministerului de Finanţe, cei ai Intralot şi ai Loteriei Române, în contextul anchetei începute de DNA în cazul contractelor Loterie cu firma greacă.

Anchetatorii suspectează că Loteria Româna ar fi semnat contracte păguboase pentru stat cu grupul grec. Astfel, procurorul de caz a dispus efectuarea unei expertize, care urmează să stabilească dacă există vreun prejudiciu adus statului român în urma semnării contractelor respective.

Pe lângă ancheta DNA, şi ex-ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, a trimis Corpul de Control la Loteria Română, menţionând că va cere trimiterea în judecată a foştilor membri ai Adunării Generale a Acţionarilor (AGA). Ioana Petrescu a declarat atunci că statul e interesat în păstrarea contractului cu Intralot, dar că se doreşte o renegociere a acestuia.

Contractul dintre Loteria Română şi firma greacă a fost considerat mulţi ani unul păgubos pentru partea română. Este un contract de credit furnizor care s-a derulat pe perioada 2003-2013. Fiind un contract de credit furnizor, în cei zece ani, Intralot a oferit sistemul loteristic şi serviciile aferete, primind în schimb între 7,5% şi 8,5% din încasările totale de la jocurile loto: 6/49, Noroc, 5/40, Super Noroc, Joker şi Noroc Plus. În primii ani a primit 8,5% din încasări, apoi în urma unor renegocieri din 2010 s-a ajuns la 7,5%. 

La sfârşitul contractului, se presupune că sistemul a fost achitat integral, chiar mai mult de atât, şi a intrat în posesia Loteriei Române. Din acel moment, Loteria Română putea să înceapă să opereze singură sau să încheie un contract pentru un nou sistem, în cazul în care actualul este considerat învechit.

A făcut, însă, altceva. A încheiat acte adiţionale în condiţii discutabile din punct de vedere al legalităţii. Pur şi simplu, Loteria continuă să plătească Intralot ca şi cum sistemul loteristic nu ar fi fost deja achitat. Sumele se ridică lunar la 3-4 milioane de lei, în funcţie de încasări. 

În aceste condiţii, apare problema legalităţii încheierii actelor adiţionale la contractul de credit furnizor expirat anul trecut. Cum pot fi încheiate acte aditionale la un astfel de contract şi cat de legal este să beneficieze Intralot de asemenea sume de bani doar pentru mentenanţă?

Aceste întrebări şi le pune şi DNA. 

Loteria Română a mai făcut obiectul unor investigaţii. Astfel, în martie 2012, Consiliul Concurenţei a controlat contractele încheiate de Loteria Naţională cu firmele greceşti Intracom, Intralot şi Lotrom, existând suspiciunea că bugetul statului ar fi fost fraudat. În urma anchetei, Loteria Naţională şi cele trei companii au fost amendate cu peste 16 milioane de lei.  



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
5 martie 2021

AED 1,1141 +1.03 %
AUD 3,1352 -0.47 %
BRL 0,7218 +0.15 %
CAD 3,2197 +0.59 %
CHF 4,4065 +0.42 %
CNY 0,6308 +0.73 %
CZK 0,1854 -0.38 %
DKK 0,6566 +0.08 %
EGP 0,2607 +1.09 %
EUR 4,8831 +0.10 %
GBP 5,6478 +0.07 %
HRK 0,6449 +0.23 %
HUF 1,3333 -0.31 %
INR 0,056 +0.54 %
JPY 3,7707 -0.08 %
KRW 0,3622 +0.64 %
MDL 0,2309 +0.30 %
MXN 0,1925 -0.93 %
NOK 0,4769 +0.46 %
NZD 2,9162 -0.62 %
PLN 1,0661 -0.55 %
RSD 0,0415 0.00 % -
RUB 0,0548 -0.18 %
SEK 0,4796 -0.06 %
THB 0,1341 +0.52 %
TRY 0,5454 +0.48 %
UAH 0,1476 +1.03 %
USD 4,0924 0.00 % -
XAU 223,0612 0.00 % -
XDR 5,8482 0.00 % -
ZAR 0,2669 0.00 % -

Mai mult
...
...
Pe Mircea Diaconu l-a lăsat bătrânul ARO

Daniel Savu, fost ofițer SRI: Cred că Cioloș se întâlnește cu dna Guseth la spiralele MISA

Cum se văd de la centru ,,reţelele toxice” din Argeş. Nicolescu şi Pendiuc ,,poluează" şi de după gratii...

Atentie la proceduri!


Ion Baicea arata cu degetul catre fostul edil: Primaria Costesti este inglodata in datorii

Toti oamenii presedintelui. Top 134 jurnalisti basisti!

Desi asta ar fi trebuit s-o faca directorul PDL, Dobre demonstreaza ca este angajat al CS

Conform CNA, Muscel TV este cea mai tare televiziune din Arges!

Mircea Andrei n-a glumit: Organizatia de Tineret a PDL Pitesti, dizolvata pe motiv de... Udrea