16 Oct 2019 | Vremea în : °C
Companiile care au încheiat cele mai mari contracte cu statul, în 2014, în Argeş!

Companiile care au încheiat cele mai mari contracte cu statul, în 2014, în Argeş!

Argeşul se află pe locul 17 în topul cheltuielilor la nivel local în 2014, potrivit unei analize realizate de Gândul, cu 34,6 milioane de euro, bani îndreptaţi spre achiziţii publice.

Peste 26 de milioane au mers spre lucrări publice - întreţinere sau reparaţii de drumuri, refacerea clădirilor sau lucrări pentru locuri de agreement; 5,8 milioane de euro s-au cheltuit pentru contractele pentru managementul deşeurilor, finanţate prin Programul de Mediu al Uniunii Europene; bugetul intern s-a cheltuit pe maşini, dotări şi echipamente (1,3 milioane de euro), pe servicii - de la cele poştale sau de telefonie, la cele de pază, curăţenie sau dezinsecţie (1,1 milioane de euro) şi pe carburanţi (144.000 de euro); peste 27 de milioane de euro au fost cheltuite de primăriile de oraşe din judeţ şi doar 7 milioane de euro prin Consiliul Judeţean.
 
Cele 34.625.918 de euro cu TVA inclus au fost împărţite între 16 contracte şi 13 de firme sau asocieri de companii care le-au câştigat, fie integral, fie parţial.

Datele extrase din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, până pe 10 decembrie inclusiv, indică faptul că jumătate din cele 16 de contracte, mai exact 8, au fost atribuite direct, prin cerere de ofertă, celelalte 8 fiind câştigate la licitaţie.

Tot jumătate din contractele din judeţ s-au semnat în trimestrul al doilea, perioadă suprapusă peste campania electorală pentru europarlamentare. Primăriile, în special, şi-au atribuit peste 92% din bani (25 de milioande de euro) în această prioadă.

Până la final, Consiliul judeţean a cheltuit 7.101.700 de euro din care 82% (mai exact 5,8 milioane) în trimestrul al treilea, între cele două runde electorale şi sub un milion de euro în fiecare din celalalte trimestre. Primăriile de oraşe, pe de altă parte, au semnat contracte de  27.524.200  de euro: 92,4% din bani fiind cheltuiţi în trimestrul al doilea şi 7,6% în al treilea, în timpul campaniei pentru prezidenţiale.

Top 5 contracte cu CJ Argeş:
-Hidroconstrucţia – lucrări de construcţie pentru închiderea depozitului de deşeuri de la Curtea de Argeş - 58906228,703 euro
-Vikos Impex Utilaje SRL – furnizare de utilaje şi a unei staţii de asfalt– 685212,4455 euro
-Euro Consult Project SRL –reparaţia unor unor unităţi de asistenţă medico-socială din Domneşti - 207981,8182 euro
- Vikos Impex Utilaje SRL – contract de furnizare utilaje -  121181,8182 euro

Top 5 contracte cu primăriile din Argeş:
-Star Trading Impex SRL – reabilitare infrastructură urbană Piteşti – 17623762,87 euro
-Metabet CF S.A. – execuţia pasajului rutier Podul Viilor – 6182507,114 euro
- General Trust Argeş SRL – alimentare cu apă potabilă la Slănic – 1431218,816 euro
- UTI Grup S.A. – achiziţionarea şi instalarea de camere de luat vederi în zona Podul Viilor – Parcul Ştrand – 683972,7273 euro
-Medical Finance Projects – dotări cu echipamente medicale la Spitalul din Curtea de Argeş – 495542,2455 euro

Top 10 companii care au contracte în Judeţul Argeş
-Star Trading Impex SRL – 17623762,87 euro
-Metabet CF S.A. – 6182507,114 euro
-Hidroconstrucţia S.A. – 5890628,703 euro
-General Trust Argeş SRL – 1431218,816 euro
- Vikos Impex Utilaje SRL – 806394,2636 euro
-UTI Grup S.A. – 683972,7273 euro
-Medical Finance Projects SRL – 495542,2455euro
-Energomontaj Grup SRL – 476469,3941 euro
-Delivery Solutions SRL – 436300,7636 euro
-Euro Consult Project SRL – 207981,8182 euro.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
16 octombrie 2019

AED 1,173 -0.19 %
AUD 2,9024 -0.59 %
BRL 1,0308 -1.48 %
CAD 3,2601 -0.05 %
CHF 4,3166 -0.17 %
CNY 0,6069 -0.51 %
CZK 0,1844 +0.22 %
DKK 0,6363 +0.02 %
EGP 0,2654 -0.52 %
EUR 4,7537 +0.03 %
GBP 5,4855 +0.56 %
HRK 0,6395 +0.05 %
HUF 1,4276 -0.11 %
INR 0,0604 0.00 % -
JPY 3,9652 -0.53 %
KRW 0,3625 -0.41 %
MDL 0,2464 +0.49 %
MXN 0,2237 -0.04 %
NOK 0,4691 -0.61 %
NZD 2,6973 -0.50 %
PLN 1,106 +0.03 %
RSD 0,0404 -0.25 %
RUB 0,067 0.00 % -
SEK 0,4398 +0.25 %
THB 0,1417 -0.28 %
TRY 0,731 +0.05 %
UAH 0,1735 -0.80 %
USD 4,3082 0.00 % -
XAU 205,4935 0.00 % -
XDR 5,9087 0.00 % -
ZAR 0,2874 0.00 % -

Mai mult
...
...
Pe Mircea Diaconu l-a lăsat bătrânul ARO

Daniel Savu, fost ofițer SRI: Cred că Cioloș se întâlnește cu dna Guseth la spiralele MISA

Cum se văd de la centru ,,reţelele toxice” din Argeş. Nicolescu şi Pendiuc ,,poluează" şi de după gratii...

Atentie la proceduri!


Ion Baicea arata cu degetul catre fostul edil: Primaria Costesti este inglodata in datorii

Toti oamenii presedintelui. Top 134 jurnalisti basisti!

Desi asta ar fi trebuit s-o faca directorul PDL, Dobre demonstreaza ca este angajat al CS

Conform CNA, Muscel TV este cea mai tare televiziune din Arges!

Mircea Andrei n-a glumit: Organizatia de Tineret a PDL Pitesti, dizolvata pe motiv de... Udrea