08 Apr 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Lorena Toma dă cultura pe procuratură!

Lorena Toma dă cultura pe procuratură!

I s-a spus la început că postul de manager la Centrul Cultural din Bascov este o pălărie prea mare. Acum, după șapte ani, spune că... ,,pălăria mi-a rămas mică". Într-un interviu dat pentru SuperTV, Lorena Toma a declarat că în 2021 va înceta mandatul la termen. Vrea să devină procuror. Până atunci, mai are două hopuri: finalizarea facultății și examenul de înscriere la Institutul Național de Magistratură, ambele în 2020.

,,Eu fac parte din generația care nu suntem lipitori de scaune, sunt un om asumat, care știe ce vrea în viață. În acest moment chiar îmi doresc altceva pentru mine. Mă plictisesc, nu mai am provocări. Simt că îmi doresc un nou început. Unii sunt de părere că e un pic mai târziu. Eu nu cred, pentru că în acest domeniu trebuie să ajungi când ai o experiență de viață. Oricum sunt un spirit justițiar de când mă știu, îmi place să respect legea și să fiu corectă în viață. Cred că a fost ceva în stare latentă. Așa am simțit, să merg să mă înscriu la Drept. Studiez și învăț foarte mult. Prima facultate absolvind-o la 22 de ani, dar nu am studiat cu atâta pasiune. Probabil unde intervine conștientizarea importanței studiului." a declarat Lorena Toma, mărturisind că modelul ei de magistrat este Cristi Danileț.

Lorena a negat și zvonurile potrivit cărora ar mai dori să intre în lumea politică sau... să candideze la primărie, însă admite că a fost curtată de multe partide.

,,Mă curtează degeaba partidele. Am făcut parte dintr-unul (n.r. PSD) și știm cu toții cum am plecat de acolo, tocmai pentru că sunt un om principial și nu am acceptat ca eu și colegii mei să fim călcați în picioare, jigniți și batjocoriți. Am văzut ce presupune un partid politic. Nu înseamnă că toți oamenii sunt la fel, dar mi-am dat seama că nu e pentru mine, nu mă reprezintă; nu știu să mint și să disimulez, nu sunt genul care să promită și să nu facă nimic, nu mă reprezintă politica, nu-mi place ce se întâmplă în România. (...)

Nu mi-ar plăcea să fiu primar sub nicio formă, e ultimul lucru pe care mi-ar plăcea să-l fac. Care primar e apreciat în România? Foarte puțini sunt iubiți și respectați, oare de ce?"

Trăgând linie, Lorena Toma declară că ,,au fost șapte ani frumoși, dar și plin de răutăți la adresa mea.". Ar vrea ca viitorul manager să fie ,,un tânăr, nu un om prăfuit, cu concepții învechite". Problema este că... ,,mulți au teamă de atmosfera din zona primăriei. Eu sunt un om călit, în lumina reflectoarelor de 20 de ani. Nu e ușor să faci față unor situații dificile, unor atacuri care vin din jur, nu toți oamenii sunt pregătiți pentru asta și nu-și doresc asta.".



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
7 aprilie 2020

AED 1,21 -0.50 %
AUD 2,7427 +1.17 %
BRL 0,8408 +0.69 %
CAD 3,1682 +0.03 %
CHF 4,5663 -0.07 %
CNY 0,6297 -0.02 %
CZK 0,1775 +1.37 %
DKK 0,6471 +0.11 %
EGP 0,2822 -0.56 %
EUR 4,8314 +0.07 %
GBP 5,4595 -0.60 %
HRK 0,6334 +0.03 %
HUF 1,34 +0.49 %
INR 0,0588 +0.34 %
JPY 4,0744 -0.37 %
KRW 0,3664 +0.74 %
MDL 0,24 -0.41 %
MXN 0,1831 +2.29 %
NOK 0,4339 +1.81 %
NZD 2,6575 +0.34 %
PLN 1,0648 +0.35 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,0589 +0.68 %
SEK 0,4433 +0.73 %
THB 0,1357 -0.15 %
TRY 0,6573 -0.56 %
UAH 0,1641 +0.12 %
USD 4,4445 0.00 % -
XAU 236,0954 0.00 % -
XDR 6,0521 0.00 % -
ZAR 0,2426 0.00 % -

Mai mult
...
...
Pe Mircea Diaconu l-a lăsat bătrânul ARO

Daniel Savu, fost ofițer SRI: Cred că Cioloș se întâlnește cu dna Guseth la spiralele MISA

Cum se văd de la centru ,,reţelele toxice” din Argeş. Nicolescu şi Pendiuc ,,poluează" şi de după gratii...

Atentie la proceduri!


Ion Baicea arata cu degetul catre fostul edil: Primaria Costesti este inglodata in datorii

Toti oamenii presedintelui. Top 134 jurnalisti basisti!

Desi asta ar fi trebuit s-o faca directorul PDL, Dobre demonstreaza ca este angajat al CS

Conform CNA, Muscel TV este cea mai tare televiziune din Arges!

Mircea Andrei n-a glumit: Organizatia de Tineret a PDL Pitesti, dizolvata pe motiv de... Udrea