26 May 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Marius Bălan explică acuzaţiile de fraudă la concursul pentru şefia Spitalului Judeţean Argeş

Marius Bălan explică acuzaţiile de fraudă la concursul pentru şefia Spitalului Judeţean Argeş

Aşa cum recent vă informam, examenul pentru şefia Spitalului Judeţean Argeş a eşuat a doua oară. Doi candidaţi s-au înscris pentru această cursă: economistul Marius Bălan, care, la lucrarea scrisă, a acuzat că examenul a fost fraudat şi a refuzat să completeze testul şi Cristiana Susală, care nu a obţinut nota de trecere, situându-se sub 7.00 cu câteva sutimi. 

Cum explicaţiile venite dinspre organizatorii examenului au fost relativ vagi, economistul Marius Bălan a adus mai multe lămuriri, clarificând, pe larg, care au fost nemulţumirile sale şi pe ce anume îşi întemeiază acuzele extrem de grave.

,,În data de a11.07.2015, aflând că postul de Manager de Spital este scos la concurs, prin anunţul 18236/26.06.2015, am formulat o cerere către Consiliul de Administraţie şi către Comisia de Concurs prin care am solicitat:
- delegarea unei /unor persoane competente, care sa-mi prezinte instituţia din interior, astfel încât să iau la cunostinţă de rezultatele organizaţiei spitaliceşti, atăt în domeniul medical, administrativ cât şi financiar-contabil, în scopul fundamentării personale a planului de management.
-acceptul dvs. de a intervieva personal de conducere din domeniul medical, administrativ si financiar-contabil.
- restituire de documente in original, din dosarul de candidatura anterior, si anume: diploma de licenta, master autentificate la notar, adeverinta medicala si psihiatrica care au valabilitate de 3 luni;
 
În data de 23.07.2015, Conducerea Interimară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a răspuns negativ unei părţi din solicitările de mai sus, pentru ultima solicitare nefiind nici un răspuns pozitiv nici negativ.
Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă şi Comisia de Concurs nu a răspuns în nici un fel solicitărilor mele.
În baza regulamentului de Concurs cel îndrituit a-mi răspunde este Comisia de Concurs, care poartă întreaga răspundere cu privire la organizarea concursului pe principiul legalităţii art.7 alin.2)., lucru ce nu s-a întâmplat, prin adresa nr.20893/23.07.2015, într-un termen de peste 3 zile, semnat de conducere executivă a spitalului, unde am primit un răspuns negativ.
Astfel, constat că la această dată, nu există un răspuns oficial al Comisiei de Concurs şi nici al Consiliului de Administraţie cu privire la solicitările făcute prin adresa comunicată pe e-mail: [email protected], la data de 11.07.2015 ci doar abuzul conducerii executive a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti care răspunde la o corespondenţă ce nu îi era adresată rezultând faptul că împotriva persoanei mele s-au dus acţiuni prin care au fost angrenate împotriva mea, resursele instituţiei pentru care candidez, fapt deosebit de grav ce a condus la prejudicierea accesului la un concurs organizat pe pilonii de legalitate, eficacitate,  eficienţă şi de asigurare a egalităţii de şanse tuturor candidaţilor înscrişi.
Pornind de la o premisă simplă, că: în cadrul concursului pentru postul de Manager de Spital se înscriu si persoane din interiorul organizaţiei spitaliceşti, obligaţia Comisiei de Concurs era de a asigura acest principiu de egalitate de şanse şi celorlaţi candidaţi proveniţi din exteriorul organizaţiei, fapt ce nu s-a întâmplat, spitalul acţionând represiv asupra corespondenţei Consiliului de Administraţie şi a Comisiei de Concurs, fapt ce a pus instituţia în opoziţie cu candidatul Bălan Marius, prejudiciindu-i accesul la informaţie pentru a nu finaliza în timp planul de management şi totodată de a nu se putea înscrie. Astfel, am fost nevoit a depune un plan de management nefinalizat la analiza SWOT şi de aici concluziile putând fi incorecte.
 Luând act de aceste fapte represive împotriva mea, în data de 30.7.2015, prin adresa înregistrată sub nr.21673 în data de 07.08.2015, ora 10:53, pe e-mail: [email protected], am solicitat Consiliului de Administraţie şi Comisiei de Concurs următoarele:
-încetarea stării de discriminare împotriva persoanei mele, asigurându-mi toate premisele unei egalităţi de şanse art.7 alin.2) din regulament;
- respectarea tuturor drepturilor conferite de statutul de candidat la postul de manager de spital;
-asigurarea unui concurs organizat pe bazele siguranţei şi securităţii probelor de concurs art.7 alin.1) şi 2);
 prin aceste cereri, solicitam, ăn fapt, respectarea principiului legalităţii, pe care OUG 119/1999 şi prezentul regulament le specifica.
 
Astfel, în data de 07.08.2015, ora 13.00, m-am prezentat la sediul instituţiei Spitalul Judetean de Urgenţă Piteşti, din str. Aleea Spitalului nr.36, Piteşti Judeţul Argeş, unde am constatat următoarele nereguli cu privire la organizarea probei scrise:
-în cadrul încăperii unde s-a întrunit Comisia de Concurs, pentru postul de Manager Spital, era montata o cameră video şi audio, astfel încât securitatea informaţiilor este încălcată abuziv art.7 alin.1 din regulamentul de organizare a concursului;
-modul de organizare a concursului, cu camera montată chiar în spatele comisiei, putând, prin intermediul camerei să furnizeze imagini video şi audio, unor terţe persoane, camera putând fii accesată prin internet /wi-fi wireless/ bluethooth, astfel să asigure suportul informaţional şi încălcarea securităţii informaţiilor şi a conţinutului probelor art.7 alin 1) şi 2);
 Luând act de această stare de încălcare a regulamentului de concurs, dar şi prin răspunsul formulat de Preşedintele Comisiei de Concurs în data de 07.08.2015 ora 16:16, chiar dacă în prealabil am solicitat în mai multe rânduri încetarea acţiunilor represive împotriva mea şi a intereselor instituţiei publice, constat că suntem în următoarea situaţie juridică:
-comisia cu bună ştiinţă, a fost spionată cu scopuri bine determinate, trasmiţându-mi faptul că este transparenţă decizională în organizarea concursului;
-prin supravegherea comisiei de concurs, care elabora testele grilă, sa sabotat concursul pentru postul de Manager, astfel personalul din interiorul spitalului având acces la informaţiile nepublice, secrete la momentul respectiv, mi s-a adus un prejudiciu material şi moral;
 Cunoscând aceste stări de fapt şi de drept, am solicit comisiei de concurs să constate că acest concurs organizat la data de 07.08.2015, a fost sabotat din interior, prin supravegherea comisiei de concurs, fapt interzis de norma juridică şi administrativă, pentru care este necesar a se anula, la momentul acesta concucursul pentru postul de manager de spital, şi reluarea acestuia la o dată ulterioară.
 Prin afirmaţia din adresa nr.22689, Preşedintele Comisiei de Concurs specifică că din punct de vedere tehnic nu există posibilitatea să fie furnizate informaţii în afara sălii de examinare prin intermediul camerelor de supraveghere şi nici prin intermediul statiei de lucru (PC-ul) este o afirmaţie care se bate cap în cap. De aici reiese faptul că aceste camere de supraveghere nu pot fi folosite la supraveghere, dar din afirmaţia că aceste sunt conectate la DVR-uri prin cablu UTP, reiese că numai din interior se poate face supravegherea, fapt ce implică instituţia în acte de supraveghere ilegală a comisiei de concurs, acolo unde acesta elabora testul grilă.
Concluzionând, transparenţa organizării unui concurs nu stă în devualarea testului grilă prin camerele de supraveghere cu circuit închis ci stă prin organizarea concursului pe principiul legalităţii asigurând securitatea informaţiilor din testul grilă.
De aici rezultă faptul că instituţia sanitară Spitalul Judetean de Urgenţe Piteşti , prin actele şi faptele săvârşite mi-a încălcat o serie de drepturi civile specificate atât în norma constituţională cât şi în norma juridică.
Din art.7 alin.2) din regulament de concurs, se specifică faptul că Preşedintele de Comisie este responsabil de asigurarea legalităţii în raport cu: securitatea conţinutului probelor de evaluare şi a documentelor elaborate de comisie, evaluarea candidaţilor,  asigurarea şanselor egale pentru aceştia - reiese faptul că Preşedintele Comisiei de Concurs poartă întreaga vină  cu privire la starea  frauduloasă, iar prin corespondenţa purtată chiar o întreţinea / apăra.
 Astfel, având în vedere prevederile art.7 din legea 554/2004, vă solicit, ca în această procedură prealabilă să anulaţi concursul organizat pe perioada 31.07.201513.08.2015, în baza anunţului nr.18236/ 29.06.2015, pentru postul de Manager de Spital la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti şi să reluaţi organizarea concursului cu aceleaşi dosare de înscriere.”



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
25 mai 2020

AED 1,2089 -0.04 %
AUD 2,904 +0.18 %
BRL 0,8024 +0.31 %
CAD 3,1766 +0.25 %
CHF 4,5685 -0.02 %
CNY 0,6222 -0.05 %
CZK 0,1775 +0.06 %
DKK 0,649 -0.05 %
EGP 0,28 -0.04 %
EUR 4,8396 -0.05 %
GBP 5,4098 -0.03 %
HRK 0,6383 -0.03 %
HUF 1,3804 -0.38 %
INR 0,0585 0.00 % -
JPY 4,122 -0.28 %
KRW 0,3576 -0.11 %
MDL 0,2509 +1.05 %
MXN 0,1953 +1.40 %
NOK 0,4433 +0.41 %
NZD 2,7085 -0.13 %
PLN 1,073 +0.15 %
RSD 0,0412 0.00 % -
RUB 0,0621 +0.32 %
SEK 0,4588 -0.02 %
THB 0,139 -0.22 %
TRY 0,6519 -0.12 %
UAH 0,1652 -0.48 %
USD 4,4406 0.00 % -
XAU 247,0285 0.00 % -
XDR 6,0468 0.00 % -
ZAR 0,2522 0.00 % -

Mai mult
...
...
Pe Mircea Diaconu l-a lăsat bătrânul ARO

Daniel Savu, fost ofițer SRI: Cred că Cioloș se întâlnește cu dna Guseth la spiralele MISA

Cum se văd de la centru ,,reţelele toxice” din Argeş. Nicolescu şi Pendiuc ,,poluează" şi de după gratii...

Atentie la proceduri!


Ion Baicea arata cu degetul catre fostul edil: Primaria Costesti este inglodata in datorii

Toti oamenii presedintelui. Top 134 jurnalisti basisti!

Desi asta ar fi trebuit s-o faca directorul PDL, Dobre demonstreaza ca este angajat al CS

Conform CNA, Muscel TV este cea mai tare televiziune din Arges!

Mircea Andrei n-a glumit: Organizatia de Tineret a PDL Pitesti, dizolvata pe motiv de... Udrea