07 Jul 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Şi presa are hoitarii ei. În frunte cu Realitatea şi Antena3!

Şi presa are hoitarii ei. În frunte cu Realitatea şi Antena3!

Presa nu este nici mai bună, nici mai rea decât societatea pe care o oglindeşte şi în care se oglindeşte. Ca atare, o tragedie de proporţiile celei care a şocat şi tulburat un întreg mapamond nu avea cum să nu scoată la iveală şi... uscăturile. 

Numărul de victime în incendiu de la Colectiv a mai crescut cu unul, acum sunt 30. Alte zeci de tineri se zbat pentru viaţa lor, în spitalele bucureştene. În acest context, o reporteră de la postul de televiziune Antena 3 scrie pe pagina sa de socializare:

 „De la arestarea lui Gigi Becali, când am stat 24 de ore pe teren, nu credeam că o să mai prind o astfel de zi la lucru. Ieri am început cu Udrea și am terminat acum, la ora 8, cu incendiul. La locul tragediei au rămas colegii mei. Deși sunt obosită, nu pot să nu zâmbesc la gândul că am cea mai mișto meserie din lume.”, a scris Ana-Maria Roman, pe o rețea socială. Ulterior, văzând discuțiile iscate în comentarii, dar și în presă, jurnalista a șters mesajul publicat, înlocuindu-l cu un altul în care, inutil, își explică prostiile.

În paralel, Realitatea TV se află într-o fugă disperată după audienţă şi click-uri pe site. Deşi este o obişnuinţă să posteze titluri aberante, alarmiste, trunchiate sau care nu au legătură cu subiectul, administratorii site-ului nu se pot abţine nici măcar în faţa unei astfel de tragedii, comportându-se ca nişte hoitari autentici. Spre exemplu, într-o postare recentă postează mesajul: ,,Raed Arafat face anunţul cumplit. Încă 20 de decese”. Închipuiţivă ce trebuie să fie în sufletul rudelor care nu ştiu practicile celor de la Realitatea!

La polul opus, un cameraman de la PROTV a lăsat jos camera şi a făcut cel mai uman gest, ajutând la transportarea victimelor.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
6 iulie 2020

AED 1,1664 -0.56 %
AUD 2,9826 -0.10 %
BRL 0,8061 +0.29 %
CAD 3,1614 -0.38 %
CHF 4,5467 -0.12 %
CNY 0,6094 -0.03 %
CZK 0,1811 -0.22 %
DKK 0,649 -0.03 %
EGP 0,2673 0.00 % -
EUR 4,8365 -0.03 %
GBP 5,3551 -0.09 %
HRK 0,6401 +0.02 %
HUF 1,3703 -0.47 %
INR 0,0574 -0.52 %
JPY 3,9818 -0.65 %
KRW 0,3587 -0.11 %
MDL 0,2494 +0.20 %
MXN 0,1925 +0.68 %
NOK 0,455 +0.62 %
NZD 2,8001 -0.28 %
PLN 1,0812 -0.08 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,0595 -1.98 %
SEK 0,4612 -0.24 %
THB 0,1378 -0.43 %
TRY 0,6235 -0.78 %
UAH 0,1582 -0.63 %
USD 4,2843 0.00 % -
XAU 244,6054 0.00 % -
XDR 5,9202 0.00 % -
ZAR 0,2514 0.00 % -

Mai mult
...
...
Pe Mircea Diaconu l-a lăsat bătrânul ARO

Daniel Savu, fost ofițer SRI: Cred că Cioloș se întâlnește cu dna Guseth la spiralele MISA

Cum se văd de la centru ,,reţelele toxice” din Argeş. Nicolescu şi Pendiuc ,,poluează" şi de după gratii...

Atentie la proceduri!


Ion Baicea arata cu degetul catre fostul edil: Primaria Costesti este inglodata in datorii

Toti oamenii presedintelui. Top 134 jurnalisti basisti!

Desi asta ar fi trebuit s-o faca directorul PDL, Dobre demonstreaza ca este angajat al CS

Conform CNA, Muscel TV este cea mai tare televiziune din Arges!

Mircea Andrei n-a glumit: Organizatia de Tineret a PDL Pitesti, dizolvata pe motiv de... Udrea