22 Oct 2020 | Vremea în : °C
Bitpress

Studentii din Iasi vor realiza un nou prototip al automobilului ARO

La sfarsitul anului trecut, Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi”, din Iasi (UTI) a lansat un concurs national de proiecte pentru redesenarea caroseriei automobilului ARO. Au fost primite zeci de propuneri, iar juriul, format din cadre didactice universitare, a stabilit castigatorii. 

Astfel, premiul intai, in valoare de 500 de lei,  a fost castigat de catre Silviu Ceausu, student in anul al II-lea la universitatea (politehnica) ieseana. 


Mircea Raiescu, de la Universitatea de Arte „George Enescu”, din Iasi, a castigat premiul al II-lea, iar Andrei Butanescu din Dragasani - Valcea, elev in clasa a XII-a, a luat premiul al III-lea. Tudor Bura, de la Facultatea de Arhitectura „G. M. Cantacuzino” a UTI, a primit mentiune. S-au acordat si doua distinctii aparte; astfel premiul special pentru cel mai tanar participant i-a fost acordat lui Stirbu Radu, elev in clasa a X-a la Colegiul National „Emil Racovita” Iasi, iar o mentiune speciala a primit Gabriel Ciuraru din Bacau, un agent comercial care a participat doar din pasiune.

 
In ceea ce priveste scopul organizarii acestui concurs, prof. univ. dr. ing. Cezar Oprisan, decanul Facultatii de Mecanica, a declarat urmatoarele: „Am avut o marca ce a fost foarte cunoscuta la noi in Romania si a ajutat foarte mult societatea, chiar in domeniul Agriculturii, in domeniul Militar, Civil si al Sanatatii, si din cauza asta am vrut sa restarnim intentia de a construi acest autovehicul la noi". In acest sens, varianta castigatoare va fi transpusa in practica printr-o finantare asigurata prin sponsorizari si prin programul european Leonardo, care finanteaza cercetarea stiintifica.


 
"Proiectul castigator urmeaza sa fie materializat de catre o echipa de studenti de la mai multe facultati ale universitatii noastre, din care va face parte si studentul care a desenat prototipul. Astfel, acestia vor sa faca aceasta masina la proiectul de diploma, dar cu posibilitatile lor. Si daca vor, il pot realiza. Noi, facultatea, vrem sa ii ajutam cu sponsorizari pentru a pune in aplicare acest proiect. Vom face o echipa, evident, fiindca o masina nu o putem face cu un singur student. Automobilul este o constructie complexa, are mecanica si electronica alaturi de design", a mai precizat Oprisan.


Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
21 octombrie 2020

AED 1,1199 -0.37 %
AUD 2,9152 +0.28 %
BRL 0,7338 -0.35 %
CAD 3,1387 +0.16 %
CHF 4,5487 +0.04 %
CNY 0,6179 -0.05 %
CZK 0,179 0.00 % -
DKK 0,6548 -0.02 %
EGP 0,262 -0.38 %
EUR 4,8737 0.00 % -
GBP 5,3705 +0.29 %
HRK 0,6435 +0.09 %
HUF 1,3388 +0.26 %
INR 0,0559 -0.53 %
JPY 3,9211 +0.25 %
KRW 0,363 +0.14 %
MDL 0,2426 -0.41 %
MXN 0,1953 +0.10 %
NOK 0,4459 +0.31 %
NZD 2,7269 +0.55 %
PLN 1,0626 -0.27 %
RSD 0,0414 0.00 % -
RUB 0,0534 +0.75 %
SEK 0,4705 +0.34 %
THB 0,1317 -0.23 %
TRY 0,5245 +0.31 %
UAH 0,1455 0.00 % -
USD 4,1135 0.00 % -
XAU 253,6485 0.00 % -
XDR 5,8377 0.00 % -
ZAR 0,2508 0.00 % -

Mai mult
...
...
Pe Mircea Diaconu l-a lăsat bătrânul ARO

Daniel Savu, fost ofițer SRI: Cred că Cioloș se întâlnește cu dna Guseth la spiralele MISA

Cum se văd de la centru ,,reţelele toxice” din Argeş. Nicolescu şi Pendiuc ,,poluează" şi de după gratii...

Atentie la proceduri!


Ion Baicea arata cu degetul catre fostul edil: Primaria Costesti este inglodata in datorii

Toti oamenii presedintelui. Top 134 jurnalisti basisti!

Desi asta ar fi trebuit s-o faca directorul PDL, Dobre demonstreaza ca este angajat al CS

Conform CNA, Muscel TV este cea mai tare televiziune din Arges!

Mircea Andrei n-a glumit: Organizatia de Tineret a PDL Pitesti, dizolvata pe motiv de... Udrea