19 Apr 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Trei pentru Moșoaia: vicele, fata primarului și șomerul satului!

Trei pentru Moșoaia: vicele, fata primarului și șomerul satului!

Vestea că Florea Ene a fost suspendat din funcția de primar a avut pentru unii efectul unui RedBull - le-a dat aripi. Problema este că, nefiind obișnuiți să zboare, i-a făcut să pară mai degrabă niște curci bete, care acum se tot înfoaie prin bătătură să-și arate mărgelele contrafăcute. Cine va prelua frâiele la Moșoaia? Ei bine, mirosul proaspăt de funcție i-a trezit pe unii din amorțire, iar altora le-a accelerat metabolismul.

Ene, omul care a adus PSD la Moșoaia

Până vă vom expune variantele, hai să vedem puțin cine a fost Florea Ene pentru această localitate. Spre deosebire de multe alte cazuri, în 2004 când a venit la primărie, omul era deja realizat din punct de vedere financiar. Făcea afaceri de peste zece ani și deja avea o carmangerie, un depozit de materiale de construcții, firmă de construcții și chiar și o discotecă, toate pe profit și cu cea mai mare cifră de afaceri din zonă. În total, peste 80 de angajați lucrau la firmele sale. Din acest punct de vedere, Florea Ene nu a venit la primărie pentru a se căpătui, că deja avea mai mult decât putea cheltui, doar că, fiind din Moșoaia, în mod firesc, natural și-a dorit să se implice în dezvoltarea localității sale. Nu i-a fost greu să câștige, căci venea după niște mandate dezastruoase. În mod practic, o dată cu venirea lui Ene la primărie, Moșoaia a început și ea să se ridice la rangul de localitate vecină cu municipiul reședință de județ. Și tot o dată cu venirea lui Ene, PSD a început să existe ca partid în localitate. La un moment dat, primarul avea 13 din 15 consilieri locali, convingând oamenii că, în fapt, Consiliul Local înseamnă o echipă care trebuie să lucreze pentru comunitate, nu un front politic în care Puterea și Opoziția își dau coate în ficat.   

Frontul unu - când femeile fac alegerile și mai grele

După suspendarea lui Florea Ene s-au creat, aproape instant, trei fronturi de interese (cât de legitime sunt, judecați dumneavoastră!). Primul front și cel care complică lucrurile și pune PSD în dilemă este cel reprezentat de fata primarului suspendat, Simona Bușcă. De un mandat, aceasta este consilier local, unul foarte implicat. În plus, este și președinte al Organizației de Femei a PSD Moșoaia.

Față de alte fete de primar, tufe de Veneția plantate prin te-miri-ce instituții sau birouri parlamentare, Simona Bușcă  este chiar tipologia tânărului bine pregătit, pe picioarele lui, care vrea să se implice și să facă treabă. Are ghinionul că este taman fata lui Florea Ene și că va trebui să țină piept celor care vor spune că Ene vrea să-și lase primăria moștenire. Inclusiv tată-său i-a spus că se va confrunta cu asta, doar că fata pare hotărâtă și își dorește să candideze pentru primărie.

Frontul doi - viceprimarul Necula, acest Ionică de Moșoaia

Al doilea front s-a creat în jurul actualului viceprimar, Ion Necula, care de drept va prelua atribuțiile primarului. Cât a fost vice, Necula a avut acea imagine a omului cuminte, bun executant, muncitor și neconflictual precum Viorica Dăncilă la începutul mandatului. Acum, simțind că are șanse să fie viitorul candidat al PSD,  omul începe să-și facă și el calculele și să acționeze în consecință. Spre exemplu, o dată ce va prelua atribuțiile de primar, unul dintre consilieri va trebui să preia atribuțiile de viceprimar. Simona Bușcă și-ar dori să fie acel consilier. Necula... nu. Că vrea și el primar și simte pericolul. Doar că Necula îl vrea vice pe un anume Costel Honcu, fost primar după Revoluție, cu un mandat dezastruos. Și îl vrea pentru că, la cei peste 70 de ani, Honcu nu poate fi bănuit că ar avea vise de preamărire, și chiar dacă ar mai avea vise erotice cu primăria, nu l-ar... preamări PSD. Prin comparație, situația este asemănătoare cu cea de la Primăria Pitești. Și viceprimarul Cornel Ionică a făcut echipă cu primarul Pendiuc, dar imediat ce a simțit oportunitatea, s-a lepădat de Pendiuc mai ceva ca Sfântul Petru. Ba nici nu a mai așteptat să cânte cocoșul de trei ori, că pierdea timp prețios. Diferența este că, în timp ce Ionică a fost sprijinit de PSD, la Moșoaia nu se știe, deocamdată, care va fi mutarea partidului. Necula ar putea fi mutarea naturală, dar riscantă, pentru că omul este lipsit de carisma aceea care strânge oamenii laolaltă, în timp ce Simona Bușcă ar putea fi varianta mai complicată, dar câștigătoare, pentru că atunci când o femeie își pune ceva în cap de multe ori îi iese și pentru că toți cei care îi apreciază munca lui tată-său, o vor credita și pe ea cu încredere.

Frontul trei - un șomer

De câțiva ani, tânăra speranță a PNL, Alexandru Lucian Mihai, se află în campanie electorală. Campania i-a adus și beneficii, spre exemplu și-a câștigat postul de consilier local și posibilitatea ca pe lângă bănuții pe care mami lui care lucrează în Italia probabil că îi trimite, să mai facă și el un ban de țigări. Deși este bărbat în forță, adică nu pare a avea vreun handicap vizibil, Alexandru Mihai (zis Lucică) este șomer de ceva ani. Ori că nu-i place munca, ori că trage speranță ca alegerile să-l scoată din șomaj... nu știm. La fel cum nu știm dacă primăria îi acordă ajutor social, pentru că ar fi păcat să nu beneficieze, s-ar încadra, mai ales că Lucică adoră să facă muncă în folosul comunității. Pentru o scurtă perioadă, omul a fost un fel de preparator la Universitatea Brâncoveanu, dar după un an, conducerea a fost așa de ,,mulțumită" de el că nu i-a mai prelungit contractul. După aceea, s-a înscris la doctorat, la ASE, și o lungă perioadă a susținut că ar fi... ,,cercetător ASE". A fost demascat rapid, motiv pentru care și-a schimbat statusul pe Facebook în... ,,cercetare ASE" în dreptul locului de muncă. Asta este bine, totuși, înseamnă că omul chiar aspiră să aibă un job, doar că nu prea are noroc de muncă. E posibil ca obiceiul de a se scula pe la 12 ziua, potrivit vecinilor, să-i poarte ghinion în demersul său de a se încadra pe piața muncii, dar noi suntem convinși că dacă va fi ales primar, un efort să se trezească la 10 va face cu siguranță.

De pământ, speranța liberalismului din Moșoaia se trage de la Câmpulung. De ceva vreme, mămica lui a cumpărat o căsuță mică în Moșoaia, după care a plecat din nou la muncă în Italia. Lucică s-a mutat în casa mamei și, în scurt timp, a făcut o descoperire ce avea să-i schimbe destinul: la Moșoaia nu exista PNL. Ca atare, și-a făcut filială în localitate și pentru că timpul îi permite, își face aproape zilnic selfie-uri prin comună și combate la o televiziune care îi este recunoscătoare că are cine să îi umple timpul de emisie. Am lucrat în televiziune și știu ce greu este să prinzi mereu pe cineva cu disponibilitate de timp. Slavă Domnului, Lucică are tot timpul din lume! Și da, el este a treia variantă pentru oamenii din Moșoaia! Nu mai amintim de condamnarea pe care o are pentru că a fost prins conducând beat la volan. După mai multe pahare, oricui i-ar fi greu să aproximeze dacă este treaz sau beat...

Plus încă un front... Kinder cu surprize

 

Da, mai este o variantă surprinzătoare și posibil câștigătoare la Primăria Moșoaia. Despre acesta vă invit să citiți în numărul de săptămâna aceasta al săptămânalului ,,Ancheta"! Pentru că printul merge mai bine la o cafea”!

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
18 aprilie 2019

AED 1,1522 +0.50 %
AUD 3,0296 -0.05 %
BRL 1,0746 -0.35 %
CAD 3,1654 +0.14 %
CHF 4,185 +0.21 %
CNY 0,631 +0.24 %
CZK 0,1854 -0.05 %
DKK 0,6378 -0.02 %
EGP 0,2464 +1.03 %
EUR 4,7619 -0.01 %
GBP 5,507 +0.28 %
HRK 0,6404 -0.02 %
HUF 1,4868 -0.30 %
INR 0,0608 +0.16 %
JPY 3,7817 +0.57 %
KRW 0,3719 0.00 % -
MDL 0,2355 -0.34 %
MXN 0,2241 +0.22 %
NOK 0,4958 -0.20 %
NZD 2,8345 -0.11 %
PLN 1,1125 -0.15 %
RSD 0,0403 -0.25 %
RUB 0,0661 +0.46 %
SEK 0,4542 -0.48 %
THB 0,133 +0.30 %
TRY 0,7276 -0.71 %
UAH 0,1578 +0.13 %
USD 4,2322 0.00 % -
XAU 173,548 0.00 % -
XDR 5,8721 0.00 % -
ZAR 0,3003 0.00 % -

Mai mult
...
...
Pe Mircea Diaconu l-a lăsat bătrânul ARO

Daniel Savu, fost ofițer SRI: Cred că Cioloș se întâlnește cu dna Guseth la spiralele MISA

Cum se văd de la centru ,,reţelele toxice” din Argeş. Nicolescu şi Pendiuc ,,poluează" şi de după gratii...

Atentie la proceduri!


Ion Baicea arata cu degetul catre fostul edil: Primaria Costesti este inglodata in datorii

Toti oamenii presedintelui. Top 134 jurnalisti basisti!

Desi asta ar fi trebuit s-o faca directorul PDL, Dobre demonstreaza ca este angajat al CS

Conform CNA, Muscel TV este cea mai tare televiziune din Arges!

Mircea Andrei n-a glumit: Organizatia de Tineret a PDL Pitesti, dizolvata pe motiv de... Udrea