16 Oct 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Urșii terorizeaza în fiecare noapte comuna Davidești! Oamenii sunt speriaţi şi revoltaţi.

Urșii terorizeaza în fiecare noapte comuna Davidești! Oamenii sunt speriaţi şi revoltaţi.

Locuitorii comunei Davidesti nu se mai simt în siguranţă, pentru că de două săptămâni, în timpul nopţii, mai multe gospodării au fost călcate de urs. La început s-a crezut că e vorba de un incident izolat, însă atacurile sunt din ce în ce mai dese, iar în ultima vreme se produc în fiecare noapte. 

Pagubele produse de sălbăticiune sunt tot mai mari. Până ieri ursul a intrat în 5 gospodării a omorât 6 porci, un ied, zeci de păsări de curte şi a distrus mai multi stupi cu albine. 

În noaptea de sâmbătă spre duminică a intrat într-o gospodărie, a rupt protecţia din sârmă a unei curţi de păsări şi a patruns într-un coteţ, destul de solid construit, dar care avea o fereastră prin care a intrat, după ce i-a spart un ochi de geam şi a deschis-o. Acolo a omorât un păun, 8 curci şi 12 găini. 

Din păcate, azi-noapte a fost atacată o altă gospodărie din centrul comunei Davidesti, urşii omorând, din nou, mai multe păsări. Unii săteni susţin că au văzut ursul şi în timpul zilei. 

Încă nu e clar dacă e vorba despre un singur urs sau despre mai mulţi, pentru că localnicii susţin că au fost mai multe alerte în acelaşi timp, unii spunând că e vorba de un urs mare, însă atacul de sâmbătă spre duminică pare produs de un urs mai mic. 

Oamenii sunt speriaţi şi revoltaţi. Ei suspectează că urşii au fost aduşi şi eliberaţi în zonă în urmă cu o luna, pentru că e prima dată când urşii atacă în această comună, iar acesta este un motiv să creadă în această variantă. A devenit evident că urşii s-au învăţat la carne şi atacă în continuare.

Ca de obicei, reacţia eficientă a autorităţilor întârzie. Ion Sandu, primarul Davidestiului, ne-a declarat că a facut tot posibilul pentru a-şi proteja oamenii din comună de atacurile urşilor. S-a adresat Prefecturii şi Ocolului Silvic Mihaiesti, cerând să se ia măsuri urgente. Reprezentanţii Ocolului Silvic Mihaiesti au făcut demersurile necesare către Ministerul Mediului pentru împuşcarea ursului, însă cererea lor a primit aviz negativ. 

"Noi încercăm să-i despăgubim pe oameni, dar ei vor să scape de urs, că să nu mai facă pagube si să nu mai stea cu teamă", ne-a declarat edilul, nemulţumit de decizia autorităţii competenţe. 

Sătenii au început să-şi taie porcii mai devreme, pentru a nu a avea neplăcuta surpriză ca ursul să-i lase fără carne pe masa de Crăciun. 

Ne întrebăm şi noi, câte pagube trebuie să se mai producă până la a se lua o măsură eficientă? Oamenii încearcă să-şi protejeze gospodăriile ieşind noaptea cu lumini şi făcând zgomot, iar asta sporeste posibilitatea unui contact direct cu sălbăticiunea. Ce se întâmplă dacă oamenii care merg în pădurea din zonă întâlnesc aceşti urşi obişnuiţi să ucidă? 

În aceste condiţii, pare doar o chestiune de timp până când vor apărea incidente mult mai grave. Ca de atâtea ori, chiar e nevoie de victime umane pentru ca autorităţile să reacţioneze? 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
16 octombrie 2019

AED 1,173 -0.19 %
AUD 2,9024 -0.59 %
BRL 1,0308 -1.48 %
CAD 3,2601 -0.05 %
CHF 4,3166 -0.17 %
CNY 0,6069 -0.51 %
CZK 0,1844 +0.22 %
DKK 0,6363 +0.02 %
EGP 0,2654 -0.52 %
EUR 4,7537 +0.03 %
GBP 5,4855 +0.56 %
HRK 0,6395 +0.05 %
HUF 1,4276 -0.11 %
INR 0,0604 0.00 % -
JPY 3,9652 -0.53 %
KRW 0,3625 -0.41 %
MDL 0,2464 +0.49 %
MXN 0,2237 -0.04 %
NOK 0,4691 -0.61 %
NZD 2,6973 -0.50 %
PLN 1,106 +0.03 %
RSD 0,0404 -0.25 %
RUB 0,067 0.00 % -
SEK 0,4398 +0.25 %
THB 0,1417 -0.28 %
TRY 0,731 +0.05 %
UAH 0,1735 -0.80 %
USD 4,3082 0.00 % -
XAU 205,4935 0.00 % -
XDR 5,9087 0.00 % -
ZAR 0,2874 0.00 % -

Mai mult
...
...
Pe Mircea Diaconu l-a lăsat bătrânul ARO

Daniel Savu, fost ofițer SRI: Cred că Cioloș se întâlnește cu dna Guseth la spiralele MISA

Cum se văd de la centru ,,reţelele toxice” din Argeş. Nicolescu şi Pendiuc ,,poluează" şi de după gratii...

Atentie la proceduri!


Ion Baicea arata cu degetul catre fostul edil: Primaria Costesti este inglodata in datorii

Toti oamenii presedintelui. Top 134 jurnalisti basisti!

Desi asta ar fi trebuit s-o faca directorul PDL, Dobre demonstreaza ca este angajat al CS

Conform CNA, Muscel TV este cea mai tare televiziune din Arges!

Mircea Andrei n-a glumit: Organizatia de Tineret a PDL Pitesti, dizolvata pe motiv de... Udrea