26 Nov 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Autostrada Sibiu – Piteşti – simbolul impotenţei guvernelor României. Nici anul acesta nu încep lucrările!

Autostrada Sibiu – Piteşti – simbolul impotenţei guvernelor României. Nici anul acesta nu încep lucrările!

De la Miron Mitrea la Dan Costescu, trecând pe la Radu Berceanu, Ludovic Orban și Dan Șova, miniștrii Transporturilor au promis în mod repetat că se apucă de construcția autostrăzii Pitești-Sibiu, vitală pentru transportatori. În total, zece miniștri au promis, dar niciunul nu a făcut mai nimic concret, doar studii de fezabilitate care au expirat între timp şi pe care s-au plătit bani absolute degeaba şi nimănui imputaţi. Abia în mandatul celui de-al 11-lea ministru, Sorin Bușe, au început forajele pentru studiile geodezice, necesare pentru determinarea stabilității solului. Iar acum, în epoca Liviu Dragnea, autostrada şerpuieşte măreaţă printre hârtii. Anul acesta nu va fi turnat niciun cancioc de ciment, iar treaba este clară: nu au fost alocaţi bani decât pentru studiul de fezabilitate. Proiectarea şi execuţia capetelor acestei şosele urmează să fie efectuate abia în anii următori, dacă licitaţiile vor fi demarate în 2017! Dacă nu vor fi contestate… Dacă, dacă, dacă…

Anul acesta, Guvernul Dragnea alocă 21,4 milioane de lei proiectului de revizuire a studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti. Suma este sub nivelul cerut de parlamentarii PNL din Comisiile de Transporturi, de 45 de milioane de lei.

Contractul pentru autostradă a fost semnat în 2015 pentru suma de 29 de milioane de lei. Până acum, şefii de la Drumuri au achitat avansul de 3,3 milioane de lei. Contractul semnat cu asocierea Spea-Tecnic este însă suspendat din decembrie 2016 pentru o perioadă de trei luni, iar suspendarea a avut loc, coincidenţă, chiar cu o zi înainte să expire, astfel încât asocierea „să nu intre pe penalităţi".  Motivul oficial? Vremea neprielnică, ca şi cum aceasta nu ar fi trebuit inclusă în estimările Spea-Tecnic în momentul în care s-a angajat să finalizeze într-o anumită perioadă de timp.

Miron Mitrea a fost primul ministru care a pomenit de necesitatea construcției tronsonului de autostradă Pitești-Sibiu. S-a concentrat pe o concesiune prin încredințare directă pentru autostrada Comarnic-Brașov, care nici ea nu s-a mai făcut în cele din urmă şi aşa a şi murit.

Gheorghe Dobre, cel care i-a succedat la șefia Ministerului Transporturilor, promitea, în 2005, că un an mai târziu urma să semneze cu Banca Europeană de Investiții finanțarea proiectului de construcție a autostrăzii Pitești-Sibiu. Și premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, îi ținea isonul, numai că, fiind mai preocupat de următoarea căsătorie, a lăsat proiectul la stadiul de bune intenţii.

La minister a urmat apoi Radu Berceanu, cu un mandat scurt, în care nu a promis nimic pe tema autostrăzii Pitești-Sibiu.

În schimb, Ludovic Orban, care i-a urmat, a oferit chiar termene clare: „Astăzi tronsonul Pitești-Sibiu are studiu de fezabilitate și vom demara până la sfârșitul lunii decembrie procedurile de licitaţie astfel încât să putem să emitem ordinul de începere a lucrărilor cel târziu la data de 1 octombrie 2009. Sunt proceduri de licitaţie, iar soluţia de finanţare este contract de concesiune cu finanţarea asigurată de consorţiul care va câștiga licitaţia, cu rambursare nu de la bugetul de stat, ci din fondul care este încasat de constructorul ce primește autostrada în administrare pe o perioadă care se va negocia între 20 și 30 de ani”.

Radu Berceanu revine la minister și face și el promisiuni. „A rămas porţiunea Pitești-Sibiu, care este foarte complicată, foarte scumpă, și pe care Uniunea Europeană nu a dorit s-o introducă în finanţare. Ea va fi scoasă la concesiune, probabil împărţită în două – Pitești până undeva după Curtea de Argeș și de acolo până la Sibiu. Noi suntem re­lativ pregătiţi. Dacă terminăm cu Comarnic-Brașov, în următoarea lună sau o lună și ceva putem să scoatem la concesiune și această porţiune.“, spunea Berceanu în iunie 2009.

Anca Boagiu a dat și un termen clar de finalizare, și anume 2016! “Pentru această autostradă nu avem finanţare și urmează să se lanseze un parteneriat public-privat. În acest moment se lucrează la documentaţia tehnică pentru lansarea selectării partenerului privat”, spunea Boagiu în 2011.

Alexandru Nazare nu a făcut promisiuni, dar în scurtul său mandat la CNADNR a lansat licitaţia pentru actualizarea studiului de fezabilitate realizat în 2008 pentru autostrada Pitești-Sibiu.

Cei doi miniștri care au urmat după el, Relu Fenechiu și Ramona Mănescu, sunt „exonerați“ de inacțiune, deoarece autostrăzile nu mai erau la Ministerul Transporturilor.

Dan Șova, eminenţa cenuşie a PSD, a gestionat CNADNR în acea perioadă și nu s-a ferit nici el de promisiuni. „Începem cu Sibiu-Boiţa și Pitești-Curtea de Argeș-Râmnicu Vâlcea, cu breteaua de 60 kilometri spre Râmnicu Vâlcea și va fi terminată în două etape. Până în 2017 vor fi terminate probabil Sibiu-Boiţa și Pitești-Curtea de Argeș-Râmnicu Vâlcea și până în 2019 va fi terminată integral“, spunea Șova în 2011.

Ioan Rus a fost cel mai inconsecvent în privința legăturii Pitești-Sibiu. „Principalele mele priorităţi: dezvoltarea infrastructurii de autostrăzi cu fonduri europene pe tronsonul Pitești-Curtea de Argeș-Sibiu“, spunea el în iulie 2014, la învestire, pentru ca la numai o lună să revină: „Ne-am gândit să mărim drumul - expres Curtea de Argeș-Sibiu cu câte o bandă pe sens“. Deja nu mai era autostradă, ci drum expres. Dar n-a rămas așa, ca urmare a protestelor transportatorilor. „Renunţăm la drum expres, ne ducem direct autostradă!“, spunea el în ianuarie 2015.

Iulian Matache promitea și el că vor începe lucrările și știa și când: la jumătatea anului 2016.

Dan Costescu termina autostrada prin 2012, cu toate cele cinci tronsoane.

Astăzi. 2017. Autostrada Piteşti-Sibiu se află încă pe hârtii. Dar şi în stand-by. Ca un adevărat simbol al impotenţei politicienilor din România. Iar despre ea vor vorbi, probabil, şi copiii copiilor noştri… 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
25 noiembrie 2020

AED 1,1153 -0.04 %
AUD 3,0076 -0.10 %
BRL 0,7623 +1.21 %
CAD 3,1484 +0.14 %
CHF 4,4927 +0.06 %
CNY 0,6232 +0.05 %
CZK 0,1859 +0.22 %
DKK 0,6548 +0.09 %
EGP 0,2616 -0.15 %
EUR 4,873 +0.06 %
GBP 5,4563 -0.32 %
HRK 0,6447 +0.09 %
HUF 1,3497 +0.07 %
INR 0,0554 0.00 % -
JPY 3,9232 -0.16 %
KRW 0,3703 +0.30 %
MDL 0,2387 +0.29 %
MXN 0,2043 0.00 % -
NOK 0,4606 +1.08 %
NZD 2,8565 -0.19 %
PLN 1,0901 0.00 % -
RSD 0,0415 +0.24 %
RUB 0,0541 +0.37 %
SEK 0,4801 +0.67 %
THB 0,135 +0.07 %
TRY 0,5147 +0.23 %
UAH 0,1443 -0.07 %
USD 4,0969 0.00 % -
XAU 238,3938 0.00 % -
XDR 5,841 0.00 % -
ZAR 0,2688 0.00 % -

Mai mult
...
...
Dacia, pe 4 in Bulgaria

Copos se faleste cu afacerile din Arges

Reteaua PIC a fost cumparata

Angajatii Dacia au obtinut o majorare salariala de 260 lei

Pedelistul Iulian Corbu a vandut imobile pe timp de criza

Andrei Dumitrica: ,,Eu vreau sa incalc legea, nu vreau sa o ocolesc! Vreau s-o incalc!”

„Nu mi-am dorit vreodata sa fiu femeia fatala a politicii din Arges”

Cu actoria mori de foame-n Romania

Ramada Pitesti - un hotel de lux pentru angajatii corporatisti

Unde sunt banii dumneavoastra?