06 Apr 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Ce spun dezvoltatorii imobiliari! ,,Până la finele anului prețurile vor mai crește cu maximum 50 de euro/mp”

Ce spun dezvoltatorii imobiliari! ,,Până la finele anului prețurile vor mai crește cu maximum 50 de euro/mp”

Vlad Rădulescu, dezvoltator imobiliar ,,Maia”, preconizează că prețurile de pe piața imobiliară vor mai crește, direct proporțional cu greutatea cu care vor reuși să obțină autorizațiile de construire. Cu cât vor obține mai ușor avizele necesare și se vor pune pe treabă, cu atât creșterea va fi mai mică. Problema este că, după ce s-a construit mult timp haotic și, în unele cazuri, cu nerespectarea legii, administrația a devenit reticentă cu eliberarea autorizațiilor de construire, trecând în cealaltă extremă: de unde era absolut bulversantă în deciziile sale, astăzi este mai catolică decât Papa.

,,Noi credem că prețurile vor crește, pentru că și costul materialelor de construcție a crescut foarte mult, s-au dublat în ultimii doi-trei ani. Momentan, în centru, un imobil se vinde cu 850-900 euro/ mp, iar la periferie 700 și ceva, maximum. Cred că până la finele anului prețurile vor mai crește cu maximum 50 de euro/mp sau, mai mult, dacă autorizațiile de construire vor întârzia foarte mult.” ne-a declarat Rădulescu. 

Dezvoltatorul imobiliar consideră că scumpirile nu vor afecta cererea, pentru că și în aceste condiții va fi peste ceea ce oferă piața din Pitești.

În privința trendurilor în materie de achiziții, Vlad Rădulescu a subliniat orientarea piteștenilor către zonele centrale:

,,Piteștenii au început să se orienteze către proiecte din oraș, nu de la periferia lui. Nu mai caută Găvana și Trivale, caută centrul, Teilor, Craiovei... Vor să le vină copilul de la școală, acasă, pe jos, vor să poată să închirieze, vor să nu mai stea în aglomerație dimineața... ”



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
3 aprilie 2020

AED 1,2162 +1.16 %
AUD 2,6811 -0.50 %
BRL 0,8499 +1.03 %
CAD 3,1524 +0.76 %
CHF 4,5775 +0.20 %
CNY 0,6294 +1.17 %
CZK 0,1753 -0.34 %
DKK 0,6464 -0.06 %
EGP 0,2836 +1.14 %
EUR 4,8286 0.00 % -
GBP 5,4858 -0.20 %
HRK 0,6329 +0.02 %
HUF 1,3246 -1.43 %
INR 0,0587 +1.56 %
JPY 4,1201 +0.10 %
KRW 0,3617 +0.64 %
MDL 0,24 -0.25 %
MXN 0,1813 -0.93 %
NOK 0,4296 +0.49 %
NZD 2,6168 -0.59 %
PLN 1,0542 -0.10 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,0582 +3.19 %
SEK 0,4404 -0.27 %
THB 0,1354 +1.20 %
TRY 0,6661 +0.57 %
UAH 0,1632 +1.68 %
USD 4,4674 0.00 % -
XAU 231,4961 0.00 % -
XDR 6,0717 0.00 % -
ZAR 0,2385 0.00 % -

Mai mult
...
...
Dacia, pe 4 in Bulgaria

Copos se faleste cu afacerile din Arges

Reteaua PIC a fost cumparata

Angajatii Dacia au obtinut o majorare salariala de 260 lei

Pedelistul Iulian Corbu a vandut imobile pe timp de criza

Andrei Dumitrica: ,,Eu vreau sa incalc legea, nu vreau sa o ocolesc! Vreau s-o incalc!”

„Nu mi-am dorit vreodata sa fiu femeia fatala a politicii din Arges”

Cu actoria mori de foame-n Romania

Ramada Pitesti - un hotel de lux pentru angajatii corporatisti

Unde sunt banii dumneavoastra?