19 Jan 2022 | Vremea în : °C
Bitpress
Comisia Europeană ia la rost statul român pentru anularea datoriilor Oltchim

Comisia Europeană ia la rost statul român pentru anularea datoriilor Oltchim

După ce că, vorba românului, ,,purceaua e moartă în coteţ şi mai stă şi cu fundul în uşă”, Comisia Europeană s-a pus pe verificat dacă anularea de către statul român a datoriilor Oltchim și continuarea aprovizionării acesteia de către societăți de stat, în pofida deteriorării situației financiare a companiei, au respectat normele UE privind ajutoarele de stat. 

În ianuarie 2013, Oltchim a fost declarată insolventă. De atunci, aceasta a trecut printr-un proces de reorganizare, conform unui plan elaborat de administratorul judiciar (și aprobat de majoritatea creditorilor Oltchim), vizând plata datoriilor anterioare din încasările pentru o viitoare privatizare.

Având în vedere faptul că prețul de vânzare estimat în eventualitatea unei privatizări nu ar acoperi întreaga datorie, creditorii publici ai Oltchim au acceptat anulări totale sau considerabile ale datoriilor.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
18 ianuarie 2022

AED 1,1816 +0.24 %
AUD 3,1199 -0.24 %
BRL 0,7867 +0.58 %
CAD 3,4676 +0.14 %
CHF 4,7457 +0.14 %
CNY 0,6832 +0.16 %
CZK 0,2025 +0.10 %
DKK 0,6644 0.00 % -
EGP 0,2764 +0.14 %
EUR 4,9445 +0.01 %
GBP 5,9102 -0.24 %
HRK 0,6575 +0.05 %
HUF 1,3861 -0.36 %
INR 0,0582 -0.17 %
JPY 3,785 +0.07 %
KRW 0,3639 +0.19 %
MDL 0,2404 +0.38 %
MXN 0,2129 -0.28 %
NOK 0,4952 -0.14 %
NZD 2,9394 -0.31 %
PLN 1,0923 -0.05 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0568 +0.35 %
SEK 0,4795 -0.02 %
THB 0,1311 +0.23 %
TRY 0,3206 +0.22 %
UAH 0,1524 -1.10 %
USD 4,3401 0.00 % -
XAU 252,5792 0.00 % -
XDR 6,0938 0.00 % -
ZAR 0,2807 0.00 % -

Mai mult
...
...
Dacia, pe 4 in Bulgaria

Copos se faleste cu afacerile din Arges

Reteaua PIC a fost cumparata

Angajatii Dacia au obtinut o majorare salariala de 260 lei

Pedelistul Iulian Corbu a vandut imobile pe timp de criza

Andrei Dumitrica: ,,Eu vreau sa incalc legea, nu vreau sa o ocolesc! Vreau s-o incalc!”

„Nu mi-am dorit vreodata sa fiu femeia fatala a politicii din Arges”

Cu actoria mori de foame-n Romania

Ramada Pitesti - un hotel de lux pentru angajatii corporatisti

Unde sunt banii dumneavoastra?