04 Apr 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Ministerul Finanțelor organizează concurs pentru firmele care vor să acceseze ajutoare de la stat.

Ministerul Finanțelor organizează concurs pentru firmele care vor să acceseze ajutoare de la stat.

Ministerul Finanţelor Publice, prin Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă (SFPV), va organiza în următoarele săptămâni cursuri pentru agenţii economici care doresc să acceseze ajutoare de stat, potrivit unui comunicat al ministerului, remis, miercuri, AGERPRES.

Cei interesaţi trebuie să se înscrie completând un formular, iar programarea participanţilor va fi realizată în ordinea solicitării, urmând ca SFPV să comunice data şi ora la care se va organiza instruirea. În cazul în care unii operatori economici vor solicita să participe la o a doua sesiune, ei vor fi programaţi după cei care sunt la prima solicitare, în limita locurilor disponibile. 


Doi reprezentanți de la fiecare firmă 

Fiecare operator economic va putea trimite la instruire maximum doi reprezentanţi, respectiv fie două persoane din partea societăţii aplicante, fie o persoană din partea firmei şi cealaltă din partea unui consultant.

Sesiunile de instruire vor fi susţinute de reprezentanţi ai Direcţiei Generale Ajutor de Stat care vor prezenta prevederile H.G. nr. 807/ 2014, ale Ghidului solicitantului - Revizia 2, precum şi ale Ghidului de plată - Revizia 2. În plus, vor fi discutate câteva speţe generale, cu titlul de exemplu.

"Precizăm că în cadrul acestor întâlniri nu se vor analiza proiecte de investiţii şi nu se va stabili eligibilitatea acestora. Stabilirea eligibilităţii unui proiect de investiţii se poate determina numai după depunerea Cererii de acord pentru finanţare, însoţită de documentele justificative, conform prevederilor legale, şi doar după finalizarea procesului de analiză", au subliniat reprezentanţii ministerului. 


Principalele modificări din schema de ajutor de stat

În comunicat se mai arată că Ministerul Finanţelor Publice a modificat şi a completat H.G. nr.807/ 2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie.

Principalele modificări se referă la diminuarea nivelului minim al investiţiei de la 10 milioane de euro la 3 milioane de euro, modificarea mecanismului de depunere a cererilor de finanţare, acestea urmând a fi depuse în sesiune continuă, renunţarea la selecţia proiectelor pe bază de punctaj, fiind selectate acele proiecte care îndeplinesc criteriile şi condiţiile de eligibilitate, simplificarea planului de investiţii aferent proiectului şi posibilitatea demarării proiectului de investiţii după depunerea cererii de acord pentru finanţare.

Obiectivul schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. nr. 807/ 2014, cu modificările şi completările ulterioare, îl reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea realizării investiţiilor de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de vârf.

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Costi Iordache

Un alt fel de campanie.

Nu stiu cati bani a cheltuit Ministerul Educatiei si Stiintei din Republica Macedonia pentru acest filmulet prin care militeaza filosofic pentru intoarcerea rel ...

Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
3 aprilie 2020

AED 1,2162 +1.16 %
AUD 2,6811 -0.50 %
BRL 0,8499 +1.03 %
CAD 3,1524 +0.76 %
CHF 4,5775 +0.20 %
CNY 0,6294 +1.17 %
CZK 0,1753 -0.34 %
DKK 0,6464 -0.06 %
EGP 0,2836 +1.14 %
EUR 4,8286 0.00 % -
GBP 5,4858 -0.20 %
HRK 0,6329 +0.02 %
HUF 1,3246 -1.43 %
INR 0,0587 +1.56 %
JPY 4,1201 +0.10 %
KRW 0,3617 +0.64 %
MDL 0,24 -0.25 %
MXN 0,1813 -0.93 %
NOK 0,4296 +0.49 %
NZD 2,6168 -0.59 %
PLN 1,0542 -0.10 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,0582 +3.19 %
SEK 0,4404 -0.27 %
THB 0,1354 +1.20 %
TRY 0,6661 +0.57 %
UAH 0,1632 +1.68 %
USD 4,4674 0.00 % -
XAU 231,4961 0.00 % -
XDR 6,0717 0.00 % -
ZAR 0,2385 0.00 % -

Mai mult
...
...
Dacia, pe 4 in Bulgaria

Copos se faleste cu afacerile din Arges

Reteaua PIC a fost cumparata

Angajatii Dacia au obtinut o majorare salariala de 260 lei

Pedelistul Iulian Corbu a vandut imobile pe timp de criza

Andrei Dumitrica: ,,Eu vreau sa incalc legea, nu vreau sa o ocolesc! Vreau s-o incalc!”

„Nu mi-am dorit vreodata sa fiu femeia fatala a politicii din Arges”

Cu actoria mori de foame-n Romania

Ramada Pitesti - un hotel de lux pentru angajatii corporatisti

Unde sunt banii dumneavoastra?