05 Dec 2021 | Vremea în : °C
Bitpress

Restante tot mai mari

Pe masura ce criza economica avanseaza, argesenii au tot mai mari dificultati in a achita ratele catre banci. Asa se face ca numai din octombrie 2010 pana in octombrie 2011 valoarea restantelor argesenilor la credite contractate in moneda nationala a crescut de la 251,7 milioane de lei la 256,6 milioane de lei, in vreme ce in noiembrie 2010 se cifra la 233 milioane lei.

Pe de alta parte, valoarea restantelor la creditele in valuta a crescut si mai mult, conform ultimelor date facute publice de Banca Nationala a Romaniei.

Acestea erau de 179,1 milioane lei in noiembrie 2010, au ajuns la 219 milioane lei in octombrie 2011 si au sarit la 230,9 milioane lei in noiembrie 2011.

Mai multa grija la credite

Criza i-a fortat pe argeseni sa devina mai responsabili, astfel ca in ultimii trei ani depozitele din banci au crescut. Astfel, economiile din banci ale populatiei si companiilor au crescut la sfarsitul lunii noiembrie cu peste 20% fata de toamna lui 2008, cand efectele crizei incepeau sa fie resimitite si pe plan local.

Cel mai mult au economisit clientii individuali ai bancilor, in timp ce companiile s-au confruntat cu o presiune mai mare pe lichiditati si au pus mai putini bani deoparte. Cresterea rapida a economisirii in anii de criza marcheaza o schimbare radicala fata de perioada de crestere economica, cand romanii preferau sa se imprumute pentru a consuma in loc sa puna bani deoparte.

Economisirea a fost incurajata la inceputul crizei si de banci, care au urcat dobanzile la lei pana spre 16-17% pe an. Peste 60% din creditele acordate de banci sunt in valuta, majoritatea in euro.




Taguri: , ,
Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
3 decembrie 2021

AED 1,1915 +0.18 %
AUD 3,0868 -0.55 %
BRL 0,7751 +1.06 %
CAD 3,4089 -0.18 %
CHF 4,7595 +0.27 %
CNY 0,687 +0.25 %
CZK 0,1948 +0.05 %
DKK 0,6655 0.00 % -
EGP 0,2786 +0.18 %
EUR 4,9487 -0.01 %
GBP 5,8121 -0.08 %
HRK 0,6574 -0.09 %
HUF 1,3605 -0.40 %
INR 0,0583 0.00 % -
JPY 3,8642 +0.06 %
KRW 0,3702 -0.32 %
MDL 0,246 -0.20 %
MXN 0,2056 +0.34 %
NOK 0,4799 -0.31 %
NZD 2,9655 -0.39 %
PLN 1,0766 +0.12 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,0594 +0.51 %
SEK 0,4807 -0.21 %
THB 0,1293 +0.23 %
TRY 0,3195 -1.81 %
UAH 0,1602 +0.06 %
USD 4,3767 0.00 % -
XAU 249,2179 0.00 % -
XDR 6,1216 0.00 % -
ZAR 0,2737 0.00 % -

Mai mult
...
...
Dacia, pe 4 in Bulgaria

Copos se faleste cu afacerile din Arges

Reteaua PIC a fost cumparata

Angajatii Dacia au obtinut o majorare salariala de 260 lei

Pedelistul Iulian Corbu a vandut imobile pe timp de criza

Andrei Dumitrica: ,,Eu vreau sa incalc legea, nu vreau sa o ocolesc! Vreau s-o incalc!”

„Nu mi-am dorit vreodata sa fiu femeia fatala a politicii din Arges”

Cu actoria mori de foame-n Romania

Ramada Pitesti - un hotel de lux pentru angajatii corporatisti

Unde sunt banii dumneavoastra?