04 Jul 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Să ne bucurăm, zic! Adrian Miuțescu: ,,Autostrada va fi construită și ne vom bucura cu toții de ea!”. Uraaaa! Uraaaa!

Să ne bucurăm, zic! Adrian Miuțescu: ,,Autostrada va fi construită și ne vom bucura cu toții de ea!”. Uraaaa! Uraaaa!

Așa cum ne-am obișnuit, liderul PNL Argeș, Adrian Miuțescu, ne ceartă. Când nu ne dă afară din conferințele de presă, ne ia de urechi că... dezinformăm. De ce ne ceartă de data aceasta? Pentru faptul că efectiv ne este LEHAMITE să mai auzim doar vești proaste cu privire la Autostrada Pitești-Sibiu. Nervii tuturor, de la agenți economici la simpli cetățeni, sunt întinși la maximum. Ministrul Transporturilor dă asigurări peste asigurări că proiectul nu va fi blocat, dar refuză să facă publică scrisoarea de observații venită de la Comisia Europeană, singura care ar putea liniști oamenii, în contextul în care fostul ministru al Transporturilor spune că ar fi vorba de o notificare prin care se suspendă finanțarea din fonduri europene.

Dacă Răzvan Cuc este un mincinos notoriu și un dezinformator, trebuie s-o știm și noi, să nu mai girăm prin votul nostru imbecili, mitomani sau dezinformatori. Pe drept cuvânt, oamenii nu mai au încredere în politicieni, de aceea nevoia de maximă transparență este absolut justificată. Poate că acea scrisoare nu este deloc alarmantă pentru soarta autostrăzii și atunci... de unde atâta secretomanie? De ce să alimentezi zvonistica? De ce să le dai apă la moară celor din PSD, care, mulți dintre ei, mint precum respiră?

Adrian Miuțescu ne ceartă că nu avem încredere în Ludovic Orban și Guvernul PNL. Eu sper că nu s-a apucat de fumat lucruri necurate, pentru că nicio guvernare de până acum nu și-a câștigat dreptul de a cere românilor să aibă încredere în ea, ca atare nu ar trebui să aibă nici aroganța să ceară așa ceva. Respectul și încrederea se câștigă prin fapte, or... până vom aplauda noi realizarea autostrăzii (Doamne-ajută să se întâmple în timpul vieții noastre sau măcar a domnului Ion Iliescu!!!), avem măcar dreptul de a fi circumspecți. Sau... trebuie să aplaudăm anticipat, domnule Miuțescu?

Vă redăm, mai jos, comunicatul de presă al PNL Argeș!

Comunicatul PNL Argeș

O serie de manipulări legate de Autostrada Pitești-Sibiu își fac loc, zilele acestea, în spațiul public, pentru a submina încrederea românilor în Guvernul PNL. Mesajul principal al acestor manipulări este că celebra porțiune de autostradă nu va mai fi construită. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a afirmat foarte clar că proiectul nu este blocat. Ceea ce se întâmplă, de fapt, este că au fost solicitate o serie de clarificări de către Comisia Europeană, privind impactul autostrăzii asupra mediului. Comisia Europeană NU a suspendat finanțarea acestui proiect major, așa că toate manipulările din spațiul public au un singur scop: lovirea Guvernului PNL, în ciuda oricărei realități.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat:

,,Cei dinaintea noastră au tratat cu dispreț solicitările Comisiei. Mai exact, nu le-au răspuns. Probabil în aroganța specifică guvernării PSD au considerat că odată ce au emis un acord de mediu nu mai trebuie să răspundă niciunei solicitări transmise de către Comisie. Noi suntem o echipă serioasă care va răspunde cu celeritate solicitărilor Comisiei Europene. Am încredere că putem face ceea ce n-au făcut alții și printr-un răspuns tehnic, bine fundamentat, ce abordează fiecare dintre solicitări, problema poate fi rezolvată.”

Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, a declarat:

”Îi rog pe cetățeni să un creadă afirmațiile lipsite de orice temei, privind abandonarea Autostrăzii Pitești-Sibiu. Această autostradă va fi construită și ne vom bucura cu toții de ea. Regret că o discuție firească despre chestiuni legate de mediu îi determină pe unii oameni cu mai puțină bunăcredință să manipuleze grosolan în sensul că un vom avea această autostradă. Îi mai rog pe cetățeni să-și amintească  promisiunile făcute de premierul Ludovic Orban. Tot ceea ce a promis, până acum, a realizat. La fel va fi și în cazul Autostrăzii Pitești-Sibiu!”

Tot aici mai trebuie spus că, pe lotul 1, se va emite autorizația de construire, pe lotul 5 se va desemna câștigătorul licitației, lotul 4 are documentația în evaluare, pe lotul 3 se așteaptă urcarea documentației în SICAP, iar lotul 2 va fi scos la licitație. ”Cu siguranță cei de la Comisia Europeană vor primi clarificările legate de mediu în timpul solicitat, poate chiar mai repede, astfel încât cererea de finanțare să își urmeze parcursul normal” a mai spus ministrul Lucian Bode.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Comunicat de presa

PNL-ul și candidatul împiedicat!

”Singurul mare proiect al dumnealui, dacă am fi răi am spune că și acesta este unul împiedicat, este acela de a deveni candidat la Primăria Pitești...”

Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
3 iulie 2020

AED 1,173 +0.63 %
AUD 2,9856 +0.69 %
BRL 0,8038 -0.16 %
CAD 3,1736 +0.78 %
CHF 4,5522 +0.32 %
CNY 0,6096 +0.61 %
CZK 0,1815 -0.06 %
DKK 0,6492 +0.11 %
EGP 0,2673 +0.68 %
EUR 4,8378 +0.12 %
GBP 5,3598 +0.04 %
HRK 0,64 +0.16 %
HUF 1,3768 +0.34 %
INR 0,0577 +0.87 %
JPY 4,008 +0.57 %
KRW 0,3591 +0.59 %
MDL 0,2489 -0.84 %
MXN 0,1912 +0.95 %
NOK 0,4522 -0.13 %
NZD 2,808 +0.69 %
PLN 1,0821 +0.03 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,0607 -0.33 %
SEK 0,4623 -0.04 %
THB 0,1384 +0.51 %
TRY 0,6284 +0.67 %
UAH 0,1592 +1.08 %
USD 4,3085 0.00 % -
XAU 245,7662 0.00 % -
XDR 5,9385 0.00 % -
ZAR 0,2534 0.00 % -

Mai mult
...
...
Dacia, pe 4 in Bulgaria

Copos se faleste cu afacerile din Arges

Reteaua PIC a fost cumparata

Angajatii Dacia au obtinut o majorare salariala de 260 lei

Pedelistul Iulian Corbu a vandut imobile pe timp de criza

Andrei Dumitrica: ,,Eu vreau sa incalc legea, nu vreau sa o ocolesc! Vreau s-o incalc!”

„Nu mi-am dorit vreodata sa fiu femeia fatala a politicii din Arges”

Cu actoria mori de foame-n Romania

Ramada Pitesti - un hotel de lux pentru angajatii corporatisti

Unde sunt banii dumneavoastra?