11 Apr 2021 | Vremea în : °C
Bitpress
Toyota, cel mai valoros brand auto din lume

Toyota, cel mai valoros brand auto din lume

Cele mai valoroase cinci mărci auto din lume contabilizează împreună 101,8 miliarde de dolari. Clasamentul Global Top 100 Brands are ca lider în segmentul auto brandul nipon Toyota.

Potrivit analizei publicate de Kantar Millward Brown, sub marca Brandz Top 100, Toyota şi-a revenit spectaculos după declinul din perioada de criză 2010 – 2012, iar acum se află în vârful clasamentului.

Ierarhizarea ține cont de mai mulți indici care contribuie la valoarea de piață a companiilor, care includ, dar nu se limitează doar la cotațiile bursiere. Toyota a fost evaluată, ca marcă, la 28,66 miliarde de dolari, depășind și în acest an BMW, care a fost evaluată la 24,55 miliarde dolari şi Mercedes-Benz, evaluat la 23,51 miliarde dolari.

Anul 2016 a fost unul bun pentru Toyota România, inclusiv datorită faptului că cifra de afaceri înregistrată de Grupul Inchcape anul trecut a ajuns la 219 milioane euro, în creştere cu 33% faţă de anul anterior. Acest avans a fost susţinut de o creştere de peste 22% a volumelor de automobile vândute.

 „Două segmente care au contribuit semnificativ la aceste rezultate au fost cel al SUV-urilor -prin lansarea Toyota C-HR şi a noului model Lexus RX-şi cel al hibirdelor. Acesta din urmă  a crescut  cu 144%  la nivel de total piaţă versus anul 2015, iar Toyota & Lexus deţin o cotă de 80%.“ a explicat Diana Stan, directorul de marketing al Toyota România, pentru Ziarul Financiar.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
9 aprilie 2021

AED 1,1266 -0.23 %
AUD 3,1519 -0.42 %
BRL 0,7432 +0.58 %
CAD 3,2864 -0.10 %
CHF 4,4671 +0.04 %
CNY 0,6311 -0.33 %
CZK 0,1896 -0.58 %
DKK 0,6617 -0.03 %
EGP 0,2634 -0.11 %
EUR 4,9212 -0.03 %
GBP 5,6712 -0.52 %
HRK 0,6497 +0.03 %
HUF 1,3732 +0.01 %
INR 0,0554 -0.36 %
JPY 3,7739 -0.31 %
KRW 0,3695 -0.54 %
MDL 0,2309 +0.35 %
MXN 0,2052 -0.24 %
NOK 0,4859 -0.67 %
NZD 2,9112 -0.13 %
PLN 1,0842 +0.30 %
RSD 0,0419 0.00 % -
RUB 0,0536 -0.37 %
SEK 0,4835 +0.14 %
THB 0,1319 +0.08 %
TRY 0,51 +0.43 %
UAH 0,1483 0.00 % -
USD 4,1382 0.00 % -
XAU 232,3306 0.00 % -
XDR 5,8923 0.00 % -
ZAR 0,2841 0.00 % -

Mai mult
...
...
Dacia, pe 4 in Bulgaria

Copos se faleste cu afacerile din Arges

Reteaua PIC a fost cumparata

Angajatii Dacia au obtinut o majorare salariala de 260 lei

Pedelistul Iulian Corbu a vandut imobile pe timp de criza

Andrei Dumitrica: ,,Eu vreau sa incalc legea, nu vreau sa o ocolesc! Vreau s-o incalc!”

„Nu mi-am dorit vreodata sa fiu femeia fatala a politicii din Arges”

Cu actoria mori de foame-n Romania

Ramada Pitesti - un hotel de lux pentru angajatii corporatisti

Unde sunt banii dumneavoastra?