29 Jan 2022 | Vremea în : °C
Bitpress
Yildiz Entegre lansează cea mai mare investiție din Argeș, în 2017

Yildiz Entegre lansează cea mai mare investiție din Argeș, în 2017

Compania turcească Yildiz Entegre va deschide, la finalul acestui an, o fabrică de prelucrare a lemnului, în comuna Oarja, județul Pitești. Investiția este estimată la 150 de milioane de euro și va integra un număr de 450 de angajați. Noua fabrică va produce plăci de MDF și MDF laminat utilizabil în industria mobilei, precum și parchet laminat, uși și hârtie impregnată. 

În cadrul unui eveniment de lansare a lucrărilor de construcție la noua fabrică din Oarja, reprezentanții companiei au anunțat că producția primelor plăci MDF va demara la sfârșitul anului. Yildiz Entegre vizează atât piața românească cât și piața comună a Uniunii Europene.

Compania va angaja, până la finalul anului, un număr total de 450 de angajați, din care majoritatea sunt ingineri și lucrători specializați. 50 dintre aceștia au beneficiat de traininguri specializate în fabricile companiei din Turcia, urmând ca activitatea de perfecționare a angajaților să continue pe măsura completării echipei de specialiști.

Investiția în România se dorește a fi un hub pentru activitatea comercială pe care compania dorește să o extindă în țările membre ale Uniunii Europene. Complexul de prelucrare a lemnului este construit pe o suprafață de 460.000 mp din care 76.000 mp reprezintă clădirea principală a fabricii. Peste 7 milioane de euro vor fi investiți în achiziția de tehnologie pentru protecția mediului înconjurător, aceasta fiind o preocupare strategică a companiei turcești, la nivel global.

Pentru procesul de producție, Yildiz Entegre va achiziționa, anual, aproximativ 800.000 m3 de lemn de calitatea 3 și 4 de la organele competente ale statului - dintr-un total de 18 milioane de m3 - și de la furnizorii privați, asigurând transparența totală a procesului de achiziție. 

“Investiția din România este foarte importantă pentru compania noastră pentru că intenționăm să continuăm să ne consolidăm poziția pe piața locală și regională. Ne vom implica în dezvoltarea proiectelor care vor avea o contribuție substanțială la bugetul local și de stat dar și în proiecte sociale. Primul dintre acestea este construcția unui centru de zi pentru copiii cu vârste cuprinse între zero și trei ani, în comuna Oarja” a declarat Mustafa Korkmaz, Directorul General al Yildiz Entegre România.

“Turcia este cel mai mare partener comercial al României în acest moment, cu schimburi comerciale în valoare de 10 miliarde euro iar investițiile turcești în România depășesc 6 miliarde de euro. Avem un tablou favorabil al acestei relații și targeturi ambițioase. Sunt foarte multe societăți care activează în România de mult timp și reinvestesc profitul tot în economia românească” a declarat Excelența Sa, Osman Koray Ertaş, Ambasadorul Republicii Turcia în România, prezent la eveniment.

Investiția din Oarja reprezintă un prim pas în proiectele pe care reprezentanții companiei intenționează să le dezvolte în țara noastră. Potrivit acestora, toate proiectele realizate în România vor avea rolul de a consolida poziția pe piața din România și de a reinvesti profitul în dezvoltarea locală a companiei.

Yildiz Entegre Turcia este firma- locomotivă a grupului Yildizlar Yatirim Holding, a cărui cifră de afaceri depășește 800 milioane de euro și se situează pe locul 38 în topul celor mai mari 500 de societăți industriale din Turcia. Compania, care a fost înființată în anul 1890, este unul dintre cei mai mari producători de parchet laminat cu o rețea de export în peste 50 de state, având un volum al producției de peste 8500 de metri cubi pe zi. Fabrica de MDF din Kocaeli, este cunoscută ca fiind cel mai mare complex de MDF înființat sub același acoperiș. În prezent, compania își desfășoară activitatea prin intermediul a 9 societăți care au în total aproape 3000 de angajați.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
28 ianuarie 2022

AED 1,2094 +0.54 %
AUD 3,1008 -0.98 %
BRL 0,8216 +1.03 %
CAD 3,4736 -0.27 %
CHF 4,7699 +0.16 %
CNY 0,6984 +0.58 %
CZK 0,2021 +0.05 %
DKK 0,6645 +0.02 %
EGP 0,2822 +0.53 %
EUR 4,9459 +0.01 %
GBP 5,9485 +0.31 %
HRK 0,6568 +0.05 %
HUF 1,3817 +0.19 %
INR 0,0591 +0.51 %
JPY 3,8437 +0.21 %
KRW 0,3666 -0.16 %
MDL 0,2476 +1.23 %
MXN 0,2134 -0.14 %
NOK 0,4937 -0.10 %
NZD 2,9072 -0.66 %
PLN 1,0808 -0.09 %
RSD 0,0421 0.00 % -
RUB 0,057 +1.24 %
SEK 0,4707 -0.51 %
THB 0,133 0.00 % -
TRY 0,3258 +0.37 %
UAH 0,1547 +1.64 %
USD 4,4424 0.00 % -
XAU 255,4065 0.00 % -
XDR 6,1795 0.00 % -
ZAR 0,2852 0.00 % -

Mai mult
...
...
Dacia, pe 4 in Bulgaria

Copos se faleste cu afacerile din Arges

Reteaua PIC a fost cumparata

Angajatii Dacia au obtinut o majorare salariala de 260 lei

Pedelistul Iulian Corbu a vandut imobile pe timp de criza

Andrei Dumitrica: ,,Eu vreau sa incalc legea, nu vreau sa o ocolesc! Vreau s-o incalc!”

„Nu mi-am dorit vreodata sa fiu femeia fatala a politicii din Arges”

Cu actoria mori de foame-n Romania

Ramada Pitesti - un hotel de lux pentru angajatii corporatisti

Unde sunt banii dumneavoastra?