27 Jun 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Ionică, Apostolică și restu' la clică

Ionică, Apostolică și restu' la clică

,,De săptămâna viitoare voi merge din nou la București, voi sta din nou pe la uși." - este declarația pe care primarul Cornel Ionică a făcut-o miercuri, în ședința de dezbatere a bugetului. Aceeași idee a enunțat-o și într-o conferință de presă, în care își exprima bucuria că, spre deosebire de alți primari din Ardeal sau Moldova, el nu trebuie să ia avionul la București și să se cazeze la hoteluri, pentru a reuși, în două-trei zile, să intre în birourile în care se stabilește cui i se vor arunca niște firimituri de la masa puterii, după criterii care nu țin cont de nicio prioritate.  

Firește, intenția primarului a fost aceea de a scoate în evidență faptul că luptă pentru proiectele piteștenilor și că face în mod repetat naveta pentru a pune presiune pe autorități să se miște mai cu talent. Ne-ar fi plăcut să putem spune că acesta este un mod salutar de a face administrație, însă îmi este imposibil. Nu cu miloaga la centru rezolvi lucruri, nu cerșind ceea ce ți se cuvine de drept, nu stând pe la ușile unora plătiți regește, care ar trebui să te aștepte ei cu ușa deschisă! Avem un complex al provincialului ceva de groază. Parcă nu vorbim de primarul unui oraș municipiu de județ aflat la o azvârlitură de băț de București!

Cât timp Cornel Ionică a lipsit din primărie, am urmărit modelul primarului Sorin Apostoliceanu: se comporta fix ca un lucrător la departamentul de intervenții rapide. Într-o primărie civilizată, ceea ce făcea el era preluat de un program dedicat, în care cetățenii introduceau problemele de mentenanță ale orașului, iar șefii serviciilor specializate interveneau și le remediau. Cel mult, la final de zi, primarul se putea interesa de procentul de rezolvare a sesizărilor, pentru a vedea dacă serviciile sunt eficiente sau dacă sunt probleme mai serioase, ce necesită analize, fonduri dedicate ș.a.m.d.. Primarul este cel care se ocupă cu problemele macro ale orașului, este cel care nu pierde o secundă din vedere strategia de dezvoltare durabilă, care identifică, alături de echipă, noi oportunități, cel care verifică în permanență stadiul în care se află fiecare proiect și dinamizează activitatea în așa fel încât randamentul să fie maxim.

Din nefericire, Primăria Pitești nu are nici... ECHIPA și nici primarul care să vadă lucrurile într-o cheie a normalității, a civilizației, a eficienței.

Primăria Pitești a devenit loc de exersat orgoliile, consilierii locali lipsesc de la dezbaterea pe buget pentru că nu le place fața lui Ionică, de parcă de fața lui Ionică e vorba, nu de încă un an din viața Piteștiului...

Încă mai e mult până departe...



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:

De asemenea, 95 de persoane (funcționari publici) din cadrul Primăriei Pitești au fost certificate ANC pentru ocupația de expert prevenire și combatere a corupției.

Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
26 iunie 2019

AED 1,1309 +0.13 %
AUD 2,9032 +0.45 %
BRL 1,0798 -0.38 %
CAD 3,1585 +0.33 %
CHF 4,2531 +0.06 %
CNY 0,6045 +0.28 %
CZK 0,1851 +0.22 %
DKK 0,6323 0.00 % -
EGP 0,2485 +0.12 %
EUR 4,7199 -0.01 %
GBP 5,2701 -0.35 %
HRK 0,6381 0.00 % -
HUF 1,4593 +0.22 %
INR 0,0601 +0.50 %
JPY 3,858 -0.41 %
KRW 0,3598 +0.28 %
MDL 0,2281 +0.22 %
MXN 0,2167 +0.46 %
NOK 0,4885 +0.18 %
NZD 2,7731 +0.69 %
PLN 1,107 -0.27 %
RSD 0,04 0.00 % -
RUB 0,0658 -0.45 %
SEK 0,4479 -0.04 %
THB 0,1352 +0.22 %
TRY 0,7195 +0.93 %
UAH 0,1587 +0.25 %
USD 4,1541 0.00 % -
XAU 187,9152 0.00 % -
XDR 5,7721 0.00 % -
ZAR 0,29 0.00 % -

Mai mult
...
...
Land of bad choice…

Cioaca saptamanii

Bucurie, vesti bune, lapte si miere

Coltul cu nervi

Suntem sclavii banilor

20 de ani de la Revolutie

Basarabia e Romania, dar gazul vine de la mama Rusia

Legal sau ilegal?

Un tablou, doua tablouri, mai multe tablouri...

Inutilitatea lui Eminescu