23 Apr 2021 | Vremea în : °C
Bitpress

Umflaturi

Fiindca tot s-a spus ca a instaurat statul politienesc, presedintele Traian Basescu a fost suspendat de catre Parlament dupa modelul ordinului primit de Ghita Pristanda, adica curat neconstitutional, dar umfla-l!

Acum si poporul suveran asteapta sa-i umfle vreo doua suturi la sufragiu, asta in timp ce euro se umfla in fata pricajitului de leu autohton iar maririle de pensii si de salarii incep, la randu-le sa se dezumfle. Se umfla de indignare si cancelariile occidentale, dar si cuplul de pompagii de bicicleta format din Crin si Victor, care, la fel ca inaintasul lor Catavencu, nu vor, stimabile, sa auza de Europa, care sa-si vaza de trebile ei, caci nici noi nu ne amestecam in ele.

Si asta s-a vazut cel mai bine la Consiliul European, acolo unde ministrul de externe, clujeanul Andrei Marga, a recunoscut in fata presei ca nu a aflat cu ce treaba a venit acolo, demonstrand ca e doar o amarata varza a la Cluj si nicidecum una de Bruxelles. Cat despre premierul stiut in toata lumea sub identitatea informatica CtrlC CtrlV, nici el nu stia exact ce i se intampla, dar poate ca a copiat ceva de la vecinul lui din stanga, premierul Finlandei, si de la cel din dreapta, premierul Austriei, fiindca nu degeaba tinea el mortis sa-si umfle pieptul in mijlocul pozei de grup.

E drept ca, ulterior, s-a dovedit ca era umflat putin si la masterat, dar s-a tratat rapid cu un Delete. Mai ales ca era vorba despre un masterat in legatura cu Mafia, tinut chiar la ea acasa, in Catania, si nu vad la ce i-ar fi folosit practic lui Victoras, de vreme ce Mafia de la noi e mult mai umflata si, spre exemplu, puteti sa va uitati la umflatul senator PSD Catalin Voicu. 
Intre timp, dusmanul poporului a fost identificat in persoana eurodeputatului Monica Macovei, tradatoare de tara, cea care a spus gogosi umflate, ca o fosta procuroare ceausista care este, cum ca in Romania nu s-ar respecta legile si de aceea ne fug acum investitorii de rup pamantul.

Noroc ca de partea cealalta a Parlamentului European sunt romani patrioti, adica Adrian Severin – spagarul, Norica Nicolai, si ea fosta procuroare ceausista, si nevestele lui Crin si Victoras, care vor prezenta lumii adevarul in pielea goala (adica gol-golut, nu e vorba de striptease, desi nu e rea ideea!), dupa care tot Parlamentul European o sa cada pe spate si cu picioarele in sus, iar noua, in general, o sa ne fie bine.

Cat despre bi-Suspendat, am vazut cum i-a lacrimat ochiul cand a spus ca se va intoarce la popor. Pai sa le ia cu el si pe Udrea, fiindca dama a ramas fara ocupatie, dar si pe EBA, care sa ne anunte cand taticul ei vrea sa vorbeste cu noi. Eu cred ca se va forma un val de simpatie populara si mai mare, care o sa-l poarte pe El Comandante direct spre marile si oceanele lumii, ca tot a spus ca are vizat la zi carnetul de vaporean si abia asteapta sa mai faca o tura cu prova.

Dar cum in Romania se spune cu numai cine nu munceste nu greseste, iar cine nu greseste este promovat, iata ca zicala i-a cazut, ca o pleasca rece pe caldura asta, lui Crin Antonescu. El a ajuns senator, desi n-a castigat alegerile, a ajuns presedinte de senat, desi n-a calcat pe-acolo la sedinte si acum e presedinte, desi nici macar n-a candidat. 
Da, dar si cand o sa candideze cu adevarat, o sa vedeti cum o sa se umfle si el!


Articolul următor

Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
22 aprilie 2021

AED 1,1138 -0.30 %
AUD 3,1684 +0.06 %
BRL 0,7346 -0.30 %
CAD 3,2737 +0.48 %
CHF 4,4662 -0.16 %
CNY 0,6302 -0.17 %
CZK 0,1904 +0.11 %
DKK 0,6623 -0.02 %
EGP 0,2612 +0.04 %
EUR 4,9255 -0.01 %
GBP 5,687 -0.53 %
HRK 0,6504 +0.02 %
HUF 1,3555 -0.32 %
INR 0,0545 +0.37 %
JPY 3,7858 -0.21 %
KRW 0,3658 -0.19 %
MDL 0,2277 +0.26 %
MXN 0,2051 -0.29 %
NOK 0,4917 +0.24 %
NZD 2,9371 -0.27 %
PLN 1,081 -0.07 %
RSD 0,0419 0.00 % -
RUB 0,0537 +0.75 %
SEK 0,4867 +0.43 %
THB 0,1305 -0.31 %
TRY 0,4937 -1.65 %
UAH 0,1457 -0.07 %
USD 4,0911 0.00 % -
XAU 235,1457 0.00 % -
XDR 5,8684 0.00 % -
ZAR 0,2866 0.00 % -

Mai mult
...
...
Land of bad choice…

Cioaca saptamanii

Bucurie, vesti bune, lapte si miere

Coltul cu nervi

Suntem sclavii banilor

20 de ani de la Revolutie

Basarabia e Romania, dar gazul vine de la mama Rusia

Legal sau ilegal?

Un tablou, doua tablouri, mai multe tablouri...

Inutilitatea lui Eminescu