29 May 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Cum scăpăm copilul de dependenţa de televizor!

Cum scăpăm copilul de dependenţa de televizor!

Pe vremea lui Ceauşescu, televizorul nu era o opţiune pentru cei mici. Nici nu avea de ce, ţinând cont că desene animate se dădeau cu ţârâita, telejurnalul nu-i interesa nici pe părinţi iar ,,Tezaurul folcloric” pe care nu-l scăpau bunicii era neinteresant. Poate doar Teleenciclopedia mai strângea copiii în faţa televizorului...

Astăzi, televizorul a devenit aproape un drog. Dar, şi mai grav, calitatea drogului este din ce în ce mai proastă. Adică nu ajunge că un copil ajunge să fie ,,uitat” cu orele în faţa unui ecran, dar în căpşorul său se depozitează un balast care nu doar că nu-i este de niciun folos, dar îi mai şi dăunează. 

Ce înseamnă că televizorul a devenit o dependenţă?
Aprecierea aceasta tinde să devină subiectivă… Un părinte care se uită la televizor în medie 8-10 ore pe zi va considera că 4 ore sunt suficiente pentru copilul său, în timp ce unul care urmăreşte ştirile, un film sau o emisiune, va considera că 30 de minute, cel mult o oră, este suficient.

Dincolo de subiectivism, există o serie de… semne care indică o posibilă dependenţă. Iată ce spun specialiştii:

*primul lucru pe care îl face când ajunge acasa este să deschidă televizorul;
*consideră o pedeapsă închiderea televizorului;
*nu are atenţie distributivă când se uită la televizor (nu aude când îi vorbeşti, nu reacţionează la chemarea ta)
*alege televizorul în favoarea jocului împreunaă cu alţi copii sau a timpului petrecut în familie.

Care este cel mai eficient tratament pentru dependenţa de TV la copii?
Iată care sunt, potrivit concluziilor trase de către Sfatulmamicilor.ro, strategiile care au dat cele mai bune roade cu micuţii încăpăţânaţi:

*Planificarea zilnică şi săptămânală a timpului petrecut de copii
Este cea mai eficientă variantă testată de părinţi până acum. Important este ca părinţii, înainte de toate, să aibă această dispobilitate! Pot fi planificate nenumărate activităţi pentru copii: planşe de colorat, jocuri de gândire, puzzle-uri, construirea de jucării din hârtie, plastilină, carton, cursuri speciale pentru copii, jocuri de rol, punerea în scenă a unei poveşti sau activităţi de împletit sau îngrijit plantele.

*Planifică inclusiv timpul petrecut la televizor, lăsând copilul să vizioneze emisiuni interesante şi educative!

*Construieşte un calendar săptămânal împreună cu copiii şi notează în calendar ce activităţi sunt programate pentru fiecare săptămână dar şi perioadele în care este util să sa uite la televizor. 

*Scoate-l din casă! Du-l la cursuri de dans, pictură, teatru, sau la un instrument, sau determină-l să practice un sport! Fă-l să descopere ce anume îi place sau chiar un talent pe care îl are nativ! 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
28 mai 2020

AED 1,1974 -0.17 %
AUD 2,91 -0.90 %
BRL 0,8339 +1.19 %
CAD 3,1935 -0.39 %
CHF 4,5368 -0.15 %
CNY 0,6145 -0.24 %
CZK 0,1794 +0.17 %
DKK 0,6495 +0.03 %
EGP 0,2777 -0.14 %
EUR 4,8421 -0.02 %
GBP 5,3915 -0.71 %
HRK 0,6379 -0.05 %
HUF 1,3853 -0.17 %
INR 0,058 -0.34 %
JPY 4,0827 -0.21 %
KRW 0,3547 -0.64 %
MDL 0,2484 -0.48 %
MXN 0,1966 -0.96 %
NOK 0,4446 -0.38 %
NZD 2,7214 -0.69 %
PLN 1,0957 +0.25 %
RSD 0,0412 0.00 % -
RUB 0,0619 -0.32 %
SEK 0,4583 -0.17 %
THB 0,1381 -0.14 %
TRY 0,6466 -0.54 %
UAH 0,1635 +0.12 %
USD 4,3983 0.00 % -
XAU 243,7483 0.00 % -
XDR 6,009 0.00 % -
ZAR 0,2523 0.00 % -

Mai mult
...
...
Federatia Educatiei Nationale ameninta cu greva fiscala la inceputul lui 2011

25% dintre angajatii Ministerului Educatiei - concediati pana la 1 septembrie

REZULTATE BAC 2015. Lista cu notele de la Bacalaureat din fiecare judeţ


Bacalaureat 2011: Doi profesori supraveghetori, eliminati de la BAC

36 de studenti admisi la sectia de Politie Comunitara a Universitatii Pitesti

Cine minte, Voica sau Bratu?


Rectorii vor fi revocati de MEC in baza constatarii Consiliului de Etica