24 Feb 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Mioveni: Întâlnire cu reprezentanții unităților de învățământ

Mioveni: Întâlnire cu reprezentanții unităților de învățământ

Miercuri, 29 ianuarie 2020, la sediul  Primăriei Mioveni, a fost organizată o întâlnire cu reprezentanții conducerilor tuturor unităților de învățământ din oraș, administratorii instituțiilor, medici și asistenți medicali arondați cabinetelor școlare.

S-au discutat măsuri administrative de prevenție pentru limitarea extinderii cazurilor de gripă în unitățile de învățământ, punându-se accent pe un mai bun dialog între părinte și cadru didactic, sau personal medical din școli, pentru a impune și respecta normele de siguranță și sănătate. 

Conducerea Primăriei Mioveni va asigura toate materialele sanitare și de igienă necesare, urmând ca unitățile de învățământ să aplice imediat setul de măsuri inițiat de DSP Argeș la nivel județean.
Totodată, a avut loc și o informare cu privire la Bugetul de Venituri și Cheltuieli necesar funcționării creșelor, grădinițelor și școlilor din oraș, despre lucrările de reparații și noile investiții prevăzute să se realize în acest an, cu observația că lista de investiții trebuie să conțină doar obiective prioritare.



Taguri: ,
Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
21 februarie 2020

AED 1,2105 +0.35 %
AUD 2,9317 -0.15 %
BRL 1,0119 -0.30 %
CAD 3,3532 +0.34 %
CHF 4,5258 +0.40 %
CNY 0,6323 +0.22 %
CZK 0,1919 +0.26 %
DKK 0,643 +0.41 %
EGP 0,2857 +0.39 %
EUR 4,8026 +0.40 %
GBP 5,7406 +0.58 %
HRK 0,6447 +0.39 %
HUF 1,4235 +0.59 %
INR 0,0619 +0.16 %
JPY 3,9757 +0.58 %
KRW 0,3667 -0.22 %
MDL 0,2503 -0.12 %
MXN 0,2347 -1.18 %
NOK 0,4765 +0.06 %
NZD 2,805 -0.11 %
PLN 1,1223 +0.34 %
RSD 0,0408 +0.25 %
RUB 0,0691 -0.58 %
SEK 0,4536 +0.40 %
THB 0,1405 -0.14 %
TRY 0,7302 +0.15 %
UAH 0,1817 +0.33 %
USD 4,4462 0.00 % -
XAU 233,5122 0.00 % -
XDR 6,0571 0.00 % -
ZAR 0,2944 0.00 % -

Mai mult
...
...
Federatia Educatiei Nationale ameninta cu greva fiscala la inceputul lui 2011

25% dintre angajatii Ministerului Educatiei - concediati pana la 1 septembrie

REZULTATE BAC 2015. Lista cu notele de la Bacalaureat din fiecare judeţ


Bacalaureat 2011: Doi profesori supraveghetori, eliminati de la BAC

36 de studenti admisi la sectia de Politie Comunitara a Universitatii Pitesti

Cine minte, Voica sau Bratu?


Rectorii vor fi revocati de MEC in baza constatarii Consiliului de Etica