22 Jan 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Zilele Porţilor Deschise - „Şcoala Altfel”, un program de succes la Centrul Cultural Mioveni (galerie foto)

Zilele Porţilor Deschise - „Şcoala Altfel”, un program de succes la Centrul Cultural Mioveni (galerie foto)

Peste 2.000 de copii şi elevi au trecut, în această săptămână (6 - 9 aprilie), în cadrul programului „Şcoala Altfel”, pragul Centrului Cultural Mioveni, pentru diferite activităţi, spectacole sau expoziţii.
 
Încă din prima zi, vizitatorii au luat contact cu un atelier de cusături şi o expoziţie de costume populare autentice realizate de meşter popular Mariea Plopeanu din Coşeşti - Argeş. „Este grea, dar e şi foarte frumoasă”, a răspuns Mariea Plopeanu la întrebarea „Cum este munca pentru a scoate la iveală un costum popular?” Meşterul popular a recunoscut că, în ultima perioadă, interesul pentru portul popular a crescut destul de mult în România. „Îmi cer fetele să le cos ii, pe care le poartă cu fustă sau chiar cu blugi”, a spus ea.

Mariea Plopeanu a expus Piteşti, Bucureşti, Slatina sau Craiova, însă costumele populare ieşite din mâna ea au ajuns şi în Anglia, Scoaţia, Franţa şi chiar în Statele Unite. Colecţia meşterului popular Mariea Plopeanu cuprinde în jur de 100 de piese de îmbrăcăminte tradiţională populară pentru copii, femei şi bărbaţi, iar unele dintre costume au peste o sută de ani. Expoziţia de costume populare a fost organizată în fiecare din cele patru zile cât a durat manifestarea Zilelor Porţilor Deschise la Centrul Cultural Mioveni.


 
Tot în prima zi a Zilelor Porţilor Deschise, Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Mioveni a fost gazda unui dublu eveniment: deschiderea oficială a Olimpiadei Naționale de Religie – Cultul Ortodox, la care au participat peste 300 de elevi, precum și Reuniunea de Primăvară a Corurilor din Județul Argeș, eveniment organizat de Orașul Mioveni, prin Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș (CJCPCT).

În fața publicului format, în cea mai mare parte din olimpici și profesori, dar şi din oficialităţi ale administraţiei publice locale, judeţene şi naţionale au cântat Corul „ORFEU” al Centrului de Cultură și Arte „George Topârceanu” din Curtea de Argeș, Corala „D.G. KIRIAC” a Casei de Cultură a Sindicatelor Pitești, Corul „Pr. Ion Ionescu” Topoloveni al Casei de Cultură „Pr. Ion Ionescu” Topoloveni, precum și Corul mixt al Centrului Cultural Mioveni.


 
În ziua a doua, Sala mare de spectacole a Centrului Cultural Mioveni s-a dovedit neîncăpătoare pentru sutele de copii care au venit să vizioneze cele două spectacole ale Filarmonicii din Piteşti, care a prezentat un program cu muzică din filmele Disney.

Totodată, în jur de 600 de copii au făcut, marţi, 7 aprilie, cunoştinţă cu oferta de cursuri gratuite a Centrului Cultural din Mioveni. Pe de altă parte, 100 de elevi de la Şcoala Gimnazială Colibaşi au primit, în Clădirea Multifuncţională din Colibaşi, vizita cursanţilor Centrului Cultural Mioveni, care au prezentat un spectacol de muzică şi dans. Au urcat pe scenă elevii de la grupa de canto a profesorului Marius Bălan, trupa A-DANCE, instructor Alin Mihail, şi actorii Clubului Veseliei, instructor Ionuţ Vlad.


 
Ziua a treia a fost una rezervată artelor plastice şi teatrului. Din nou sute de copii de grădiniţă şi elevi de şcoală primară, gimnazială şi de liceu au luat parte, după preferinţe, la atelierul de teatru, precumşi la cel de creaţie şi pictură. Încă de dimineață, elevii și profesorii prezenți la eveniment au vizitat sălile, pentru a vedea cum se desfășoară cursurile gratuite din cadrul instituției.


Trupa de teatru „Clubul Veseliei”, sub coordonarea instructorului Ionuț Vlad, a purtat discuții cu elevii despre arta teatrală, au împărtășit secrete și i-au invitat pe aceștia să vină la spectacolele care se organizează la Centrul Cultural Mioveni și chiar să se înscrie la cursul de teatru. Tot în holul Centrului Cultural Mioveni, alături de expoziţia de costume populare, a fost organizat și un atelier de pictură, acolo unde instructorul Carmina Iordachi a putut oferi celor interesaţi sfaturi despre arta plastică.


 
În 9 Aprilie, ultima zi a Porţilor Deschise şi a programului „Şcoala Altfel” la Centrul Cultural Mioveni, peste 300 de elevi de la Şcolile George Topârceanu, Iulia Zamfirescu şi Liviu Rebreanu şi-au dezvoltat personalitatea şi abilităţile de lideri, în cadrul atelierelor propuse de voluntarii din cadrul asociaţiei Team Mioveni. „Lucrul manual pe echipe în cadrul atelierelor de creaţie, cursul de comunicare non-violentă şi cel de voluntariat pentru formarea liderilor de tineret, jocurile minţii, orele de joacă împreună, toate acestea la un loc au vizat dezvoltarea personală, interactivitatea şi socializarea între copii”, au declarat voluntarii Ecaterina Şerban şi Emil Gabriel Iuraşcu.

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
22 ianuarie 2020

AED 1,1733 +0.12 %
AUD 2,9497 -0.07 %
BRL 1,023 -0.41 %
CAD 3,2982 +0.13 %
CHF 4,4378 -0.28 %
CNY 0,6243 +0.11 %
CZK 0,1901 -0.21 %
DKK 0,6395 0.00 % -
EGP 0,2732 +0.04 %
EUR 4,7786 -0.01 %
GBP 5,6295 +0.33 %
HRK 0,6425 -0.02 %
HUF 1,4244 -0.09 %
INR 0,0605 0.00 % -
JPY 3,9187 +0.13 %
KRW 0,3701 +0.27 %
MDL 0,2444 -0.49 %
MXN 0,2298 +0.04 %
NOK 0,4806 -0.08 %
NZD 2,8406 -0.01 %
PLN 1,1281 +0.20 %
RSD 0,0406 -0.25 %
RUB 0,0695 -0.29 %
SEK 0,4533 +0.15 %
THB 0,1419 +0.14 %
TRY 0,7273 -0.05 %
UAH 0,177 -0.06 %
USD 4,3095 0.00 % -
XAU 215,9731 0.00 % -
XDR 5,9437 0.00 % -
ZAR 0,2978 0.00 % -

Mai mult
...
...
Federatia Educatiei Nationale ameninta cu greva fiscala la inceputul lui 2011

25% dintre angajatii Ministerului Educatiei - concediati pana la 1 septembrie

REZULTATE BAC 2015. Lista cu notele de la Bacalaureat din fiecare judeţ


Bacalaureat 2011: Doi profesori supraveghetori, eliminati de la BAC

36 de studenti admisi la sectia de Politie Comunitara a Universitatii Pitesti

Cine minte, Voica sau Bratu?


Rectorii vor fi revocati de MEC in baza constatarii Consiliului de Etica