19 Sep 2018 | Vremea în Pitesti Pitesti: 22°C
Bitpress
Ziua Porților Deschise la Școala George Topârceanu din Mioveni - 2018 (foto-video)

Ziua Porților Deschise la Școala George Topârceanu din Mioveni - 2018 (foto-video)

Ca în fiecare an, Școala George Topârceanu din Mioveni și-a deschis porțile pentru preșcolarii grădinițelor Campionii și Tic Pitic.

Joi, 8 martie și vineri, 9 martie, cei mici au putut vedea “pe viu” cum arată o școală, una modernă, în care se face educație de calitate, poate chiar școala la care vor fi elevi.

Au fost în Laboratorul “Miracolelor”, cel de Chimie, în care doamna profesor le-a demonstrat că, prin puterea vrăjită a științei, minunile se întâmplă chiar sub ochii lor. Un simplu “Abracadabra” rostit de pitici a declanșat spectaculoase transformări ale substanțelor.

Biblioteca școlii i-a plimbat cu Trenulețul Lecturii până în Lumea Cărților, unde s-au întâlnit cu personaje îndrăgite, alături de care au descifrat înțelesurile ascunse în năstrușnice ghicitori.

Sala de Sport s-a umplut cu veselia și strigătele de încântare ale copilăriei. Aici, profesorii de sport i-au provocat la întreceri și teste de îndemânare. Au fost deja semne că unii dintre pitici vor ajunge mari sportivi.

Administrația școlii și Asociația de Părinți le-au pregătit surprize dulci, baloane și stegulețe vesele. La sfârșitul vizitei, copiii au înțeles că școala nu e deloc o sperietoare, e caldă, veselă și primitoare, ca o zână bună.  

Secvențe video:

Joi, 8 martie: Grădinița Campionii

Vineri, 9 martie: Grădinița Tic-Pitic

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
19 septembrie 2018

AED 1,0826 -0.06 %
AUD 2,8832 +0.51 %
BRL 0,9558 -0.71 %
CAD 3,0701 +0.41 %
CHF 4,1141 -0.59 %
CNY 0,5802 +0.12 %
CZK 0,183 +0.22 %
DKK 0,6237 +0.11 %
EGP 0,2216 -0.14 %
EUR 4,6524 +0.10 %
GBP 5,2395 +0.26 %
HRK 0,6262 +0.08 %
HUF 1,4389 +0.60 %
INR 0,0546 -0.18 %
JPY 3,5396 -0.41 %
KRW 0,3545 +0.25 %
MDL 0,2372 -0.17 %
MXN 0,212 +0.28 %
NOK 0,4873 +0.02 %
NZD 2,6285 +0.14 %
PLN 1,0836 +0.27 %
RSD 0,0393 0.00 % -
RUB 0,0593 +0.85 %
SEK 0,4477 +0.18 %
THB 0,1225 +0.25 %
TRY 0,6305 +0.90 %
UAH 0,1415 +0.21 %
USD 3,9764 0.00 % -
XAU 153,8126 0.00 % -
XDR 5,5773 0.00 % -
ZAR 0,2698 0.00 % -

Mai mult
...
...
Federatia Educatiei Nationale ameninta cu greva fiscala la inceputul lui 2011

25% dintre angajatii Ministerului Educatiei - concediati pana la 1 septembrie

REZULTATE BAC 2015. Lista cu notele de la Bacalaureat din fiecare judeţ


Bacalaureat 2011: Doi profesori supraveghetori, eliminati de la BAC

36 de studenti admisi la sectia de Politie Comunitara a Universitatii Pitesti

Cine minte, Voica sau Bratu?


Rectorii vor fi revocati de MEC in baza constatarii Consiliului de Etica