09 Aug 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Campanie de ecologizare, organizată de Dacia, alături de elevii din Mioveni (foto-video)

Campanie de ecologizare, organizată de Dacia, alături de elevii din Mioveni (foto-video)

Uzina Dacia și Grupul Renault România, prin Departamentul Mediu Prestaţii Industriale, în parteneriat cu Primăria Oraşului Mioveni, S.C Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş şi Administraţia Locală pentru Mediu au sărbătorit şi anul acesta ziua mondială a mediului înconjurător, printr-o serie de acțiuni specifice.

Evenimentul s-a desfășurat pentru al cincelea an consecutiv și ca de fiecare data, în centrul atenţiei au fost copiii, pentru care au fost organizate activități de educaţie pe teme de mediu. Formarea ecologică a fost susţinută de manageri ai Grupului Renault România, care i-au învăţat pe copii cum să devină mai responsabili cu mediul înconjurător şi cum să ecologizeze şi selecteze deşeurile corect și eficient.

După lecția de ecologie și reciclare, copiii, însoții de profesori și de reprezentanții Uzinei Dacia au trecut la proba practică. Echipați adecvat, cu echipamnete de protecție și saci de plastic, cei 80 de elevi din Mioveni au adunat deșeurile din zona pădurii de la Făget.

La această acțiunea au participat Christophe Dridi, director la Uzina Vehicule Dacia, Adina Ionescu, director de Comunicare şi Responsabilitate Socială Grup Renault România, conducerea primăriei Mioveni și a SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, precum şi reprezentanţi ai acestor instituții.

La final, tinerii ecologiști au fost recompensați pentru efortul depus.

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
7 august 2020

AED 1,1148 +0.50 %
AUD 2,951 +0.67 %
BRL 0,7679 -0.29 %
CAD 3,0641 -0.16 %
CHF 4,4794 -0.24 %
CNY 0,5885 +0.29 %
CZK 0,1839 -0.49 %
DKK 0,6494 +0.05 %
EGP 0,2564 +0.63 %
EUR 4,8375 +0.03 %
GBP 5,3607 -0.13 %
HRK 0,6485 +0.15 %
HUF 1,3977 +0.09 %
INR 0,0546 +0.37 %
JPY 3,8756 +0.42 %
KRW 0,3453 +0.41 %
MDL 0,2458 +0.08 %
MXN 0,1819 +0.55 %
NOK 0,4542 -0.04 %
NZD 2,7244 +0.57 %
PLN 1,0966 +0.05 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,0555 0.00 % -
SEK 0,4693 +0.09 %
THB 0,1315 +0.38 %
TRY 0,5583 -0.59 %
UAH 0,1481 +0.61 %
USD 4,0949 0.00 % -
XAU 271,0003 0.00 % -
XDR 5,7768 0.00 % -
ZAR 0,2325 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”