22 Aug 2019 | Vremea în : °C
Bitpress
Centrul Civic al Mioveniului s-a umplut cu culorile vesele ale copilăriei

Centrul Civic al Mioveniului s-a umplut cu culorile vesele ale copilăriei

După ce ieri au s-au întâlnit cu copiii personalului ambasadei chineze din România, copiii din Mioveni s-au bucurat de noi surprize, puse la cale pentru a-i celebra.

Vremea a fost frumoasă, așa încât, încă de la ora 10,00, cei mici au pus stăpânire pe Centrul Civic al orașului. Desene pe asfalt, competiții sportive de baschet, fotbal, tenis de masă și de câmp au adus bucurie pentru cei mici și pentru cei mari, deopotrivă.

 Începând cu ora 16,30, pe bulevardul Dacia copiii au preluat conducerea, într-o spectaculoasă paradă. Un car alegoric a folosit puterea florilor pentru a reda sugestiv lumea minunată proiectată de imaginația copilăriei.

Peste 1000 de copii, elevi  ai instituțiilor de învățământ din oraș, sportivi ai cluburilor din Mioveni, cursanți ai Centrului Cultural, cursanți ai Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia s-au bucurat să fie personaje în parada care a avut ca destinație Centrul Civic, unde s-a declanșat petrecerea.

Confetti, baloane colorate, personaje de poveste...

Pe scena instalată pentru acest eveniment au urcat copiii orașului care au cântat și au dansat.

 

Artiștii AZA și Măriuca, au continuat shpw-ul. Din păcate, din cauza ploii care a venit spre seară, ADDA&Band nu a mai putut să-și țină spectacolul. Va cânta la Zilele Orașului, pe 30 iunie.

Evenimentul a fost organizat de către Primăria orașului și Centrul Cultural Mioveni.

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
21 august 2019

AED 1,1598 -0.19 %
AUD 2,892 0.00 % -
BRL 1,0511 +0.34 %
CAD 3,2022 -0.02 %
CHF 4,346 -0.31 %
CNY 0,603 -0.22 %
CZK 0,1833 -0.05 %
DKK 0,634 -0.08 %
EGP 0,2563 -0.19 %
EUR 4,7274 -0.07 %
GBP 5,1683 +0.06 %
HRK 0,6404 -0.05 %
HUF 1,4444 -0.09 %
INR 0,0596 +0.17 %
JPY 4,0003 -0.35 %
KRW 0,3543 +0.25 %
MDL 0,2407 -0.45 %
MXN 0,2163 +0.65 %
NOK 0,4756 +0.19 %
NZD 2,7287 -0.23 %
PLN 1,0863 +0.24 %
RSD 0,0401 -0.25 %
RUB 0,0645 +0.94 %
SEK 0,4412 +0.41 %
THB 0,1384 -0.14 %
TRY 0,7449 -0.17 %
UAH 0,1693 -0.29 %
USD 4,2601 0.00 % -
XAU 205,378 0.00 % -
XDR 5,8434 0.00 % -
ZAR 0,2793 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”