29 Mar 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Final de săptămână tragic, în Argeș: doi morți și un bărbat care luptă pentru viață!

Final de săptămână tragic, în Argeș: doi morți și un bărbat care luptă pentru viață!

Trei evenimente tragice s-au consumat, în acest week-end, în Argeș.

Sâmbătă, în localitatea Vlădești, în apele râului Bratia, a fost descoperit trupul unui bărbat. Un echipaj ISU Argeş cu o autospecială de intervenţie şi un echipaj SMURD au ajuns la faţa locului, însă, din păcate, omul era deja decedat. Cadavrul a fost identificat destul de rapid, fiind vorba de un localinic din Vlădeşti, în vârstă de 44 de ani. Bărbatul, fără ocupaţie, plecase cu o seară înainte la un magazin din comună. În drum spre casă, trebuia sa traverseze o punte peste râul Bratia. Vecinii cred că s-a dezechilibrat şi a căzut  în apa rece, dar iau în calcul şi alte ipoteze.

Tot sâmbătă, o femeie a fost accidentată mortal de un autoturism condus de un şofer în vârstă de 21 de ani, în timp ce traversa o stradă din oraşul Ştefăneşti. Potrivit primelor concluzii ale verificărilor efectuate de poliţişti, femeia se angajase în traversare prin loc nepermis. La locul accidentului a intervenit o ambulanţă SMURD de terapie intensivă, însă victima nu a mai putut fi resuscitată.

Astăzi, în urmă cu puțin timp, autoritățile au fost alertate după ce un bărbat în vârstă de 68 a căzut într-un puț cu o adâncime de aproximativ 12 m și diametrul 1 m. Incidentul a avut loc în comuna Băiculești, satul Tutana. Vecinii i-au sărit imediat în ajutor. Oamenii au sunat la 112 și au încercat să-l scoată din fântană. La fața locului au fost trimise echipaje de pompieri, SMURD și SAJ. La sosirea salvatorilor, bărbatul era scos de către localnici, în stare de inconștiență. În acest moment, bărbatul se află în stop cardio-respirator și i se fac manevre de resuscitare de către echipajul SMURD.



Taguri: , ,
Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
27 martie 2020

AED 1,1949 -0.57 %
AUD 2,6686 +1.10 %
BRL 0,8737 -0.34 %
CAD 3,1169 -0.30 %
CHF 4,5616 +0.36 %
CNY 0,6189 -0.72 %
CZK 0,1776 +1.25 %
DKK 0,6477 +0.06 %
EGP 0,2787 -0.57 %
EUR 4,8332 -0.03 %
GBP 5,3759 +1.95 %
HRK 0,6349 -0.06 %
HUF 1,3656 +0.49 %
INR 0,0587 0.00 % -
JPY 4,0357 +0.49 %
KRW 0,3599 -0.22 %
MDL 0,2444 -1.61 %
MXN 0,1883 +2.34 %
NOK 0,4163 +0.17 %
NZD 2,6136 +0.92 %
PLN 1,0656 +0.92 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,0563 -0.35 %
SEK 0,4398 +0.23 %
THB 0,1347 -0.30 %
TRY 0,6816 -0.64 %
UAH 0,1563 -0.26 %
USD 4,389 0.00 % -
XAU 228,9056 0.00 % -
XDR 5,9979 0.00 % -
ZAR 0,2503 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”