29 May 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Focul lui Sumedru la Mioveni (galerie foto)

Focul lui Sumedru la Mioveni (galerie foto)

În ajun de Sfântul Dumitru, la fel ca în fiecare an, “Focul lui Sumedru” a fost aprins în toate cartierele Mioveniului. Din fericire, vremurile când în oraș obiceiul era marcat prin focuri alimentate cu cauciucuri de mașină, care ne intoxicau cu fum și miros greu de suportat, sunt doar trecut. Acum totul se face civilizat și în siguranță, cu lemn pus la dispoziție de administrația locală, sub supravegherea pompierilor, care la sfârșitul evenimentului se ocupă de stingerea jarului rămas.

Această tradiție musceleană, ce vine din timpuri stravechi, s-a păstrat până în zilele noastre, ca un moment de mare bucurie a comunităților. Atracția ancestrală pentru foc face ca oamenii să se strângă în jurul lui cu aceeași fascinație ca strămoșii lor.

Spre bucuria copiilor și conform obiceiului, la lumina Focului lui Sumedru s-au împărțit covrigi, nuci, mere și multe dulciuri.

Curtea Școlii Gimnaziale "George Topârceanu" s-a umplut de veselia copiilor care așteptau cu nerăbdare aprinderea focului.

 

Covrigii și dulciurile au fost la mare căutare și au fost împărțiți cu generozitate de cadrele didactice, Asociația de Părinți a școlii, părinți și reprezentanții Consiliului Local.

Unii au venit mascați, anticipând un alt apropiat prilej de distracție.

Toți copiii, indiferent de vârstă, au fost bineveniți și s-au integrat în atmosfera specială a acestei sărbători.

Vizitatorii școlii s-au putut bucura de expoziția cu felinare din dovleac, făcute de elevi.

Aceeași atmosferă s-a regăsit la toate focurile organizate de celelalte școli și grădinițe din oraș. Şcoala Gimnazială "Liviu Rebreanu", Şcoala Gimnazială nr. 1 Colibaşi, Liceul Teoretic "Iulia Zamfirescu", Școala din Racovița, Grădinița Făget, , Grădinița „Florile Soarelui”.

Focul lui Sumedru s-a aprins și la Biserica din cartierul Clucereasa și în Racovița de Sus, pe Str. Morii. Aici, alături de localnici, s-au strâns în jurul focului primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, viceprimarul orașului, Aurel Costache, consilieri locali, consilieri județeni, deputatul Simona Bucura Oprescu, Gabriel Bratu, proaspătul manager al Centrului Cultural Mioveni, precum și fostul manager și actual consilier local Argentina Culcuș, care a trecut meteoric prin mulțime, împărțind, tradiționale și aluzive mere verzi.

De focul din Racovița de Sus s-a bucurat și delegația din Elveția aflată în vizită la Mioveni, reprezentată de primarul orasului Grand Saconnex, Laurent Jimaja și președintele Asociației de Prietenie Grand Saconnex - Mioveni, Michel Pomatto. Primarul Laurent Jimaja ne-a declarat că și în Elveția se aprind astfel de focuri, de sărbătoarea națională, 1 august. În unele localități mai mici se aprind focuri pentru a sărbători recolta de toamnă, după tradiții milenare asemănătoare cu “Focul lui Sumedru”.

Comunitatea din cartierul Racovița a beneficiat, de-a lungul timpului, de ajutoare substanțiale din partea Asociației de Prietenie Grand Saconnex – Mioveni, iar primarul Ion Georgescu a ținut ca delegația să participe la sărbătoare în Racovița de Sus, în locul numit Zăvoi, care în trecut a fost o fundătură insalubră, iar acum este o zonă curată, amenajată modern, cu facilități de picnic, sport și relaxare.

O prezență de grup insolită a fost echipa de handbal feminin a CS Dacia Mioveni 2012. Fetele au fost însoțite de președintele clubului Adrian Ștefan, antrenorul Lucian Ghiulai și secundul Claudia Iancu.

Fetele, tocmai ieșite dintr-un antrenament solicitant, după cum ne-a spus antrenorul, au fost încântate de acest moment de relaxare și, desigur, și-au făcut selfi-uri cu focul.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
29 mai 2020

AED 1,1847 -1.06 %
AUD 2,8967 -0.46 %
BRL 0,8052 -3.44 %
CAD 3,1635 -0.94 %
CHF 4,5273 -0.21 %
CNY 0,6094 -0.83 %
CZK 0,1795 +0.06 %
DKK 0,6496 +0.02 %
EGP 0,2747 -1.08 %
EUR 4,8426 +0.01 %
GBP 5,3509 -0.75 %
HRK 0,6381 +0.03 %
HUF 1,3886 +0.24 %
INR 0,0576 -0.69 %
JPY 4,0583 -0.60 %
KRW 0,3517 -0.85 %
MDL 0,2496 +0.48 %
MXN 0,1969 +0.15 %
NOK 0,4473 +0.61 %
NZD 2,7051 -0.60 %
PLN 1,0879 -0.71 %
RSD 0,0412 0.00 % -
RUB 0,0617 -0.32 %
SEK 0,461 +0.59 %
THB 0,1368 -0.94 %
TRY 0,6376 -1.39 %
UAH 0,1618 -1.04 %
USD 4,3517 0.00 % -
XAU 241,3579 0.00 % -
XDR 5,9705 0.00 % -
ZAR 0,2488 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”