19 Sep 2018 | Vremea în Pitesti Pitesti: 22°C
Jandarmeria Montană – antrenament spectaculos pe Cheile Dâmbovicioarei

Jandarmeria Montană – antrenament spectaculos pe Cheile Dâmbovicioarei

Astăzi, 14 septembrie, s-a desfăşurat un exerciţiu de salvare-evacuare a doi turişti străini care au plecat pe traseul cabana Piatra Craiului – Cheile Dâmbovicioarei, iar după o anumită perioadă de mers au pierdut traseul marcat şi au ajuns într-o zonă greu accesibilă. Intrând în panică, acestia au apelat la seviciul de urgenţă 112.

După primirea apelului, jandarmii montani au localizat apelanţii cu ajutorul coordonatelor GPS şi au început evacuarea acestora din zona respectivă.

Evacuarea primului turist care acuza stări de vomă şi atac de panică s-a făcut din peretele stâncii cu ajutorul unui salvator montan care a coborât la victimă prin procedee specifice de alpinism, asigurând victima şi coborând-o în rapel spre echipajul SMURD.

Al doilea turist a fost evacuat  după eliberarea zonei cu ajutorul unei tiroliene, instalată la 50 de metri înălţime de la sol,  între doi versanți, deasupra drumului.  Victima a fost așezată pe o targă și, fiind asistată în permanență de un jandarm montan, a fost lansată pe tiroliană până la mijlocul acesteia.

Akia (targa) a fost apoi coborâtă cu un dispozitiv de lansare pe coardă până la șosea. Aici rănitul a fost preluat de un alt echipaj de salvatori care l-a transportat cu o autospecială la spital.

Principalele obiective ale exerciţiului sunt de dezvoltare a capacităţii de interoperabilitate în sistem integrat, creşterea capacităţii operaţionale a structurilor de intervenţie, verificarea modului de aplicare a procedurilor operaţionale de intervenţie şi verificarea disponibilităţii mijloacelor tehnice de comunicaţii şi a vulnerabilităţii legăturilor de comunicaţii operative pentru asigurarea conducerii forţelor proprii şi a cooperării intra şi interinstuţionale.

Reamintim faptul că jandarmii montani pe lângă îndeplinirea misiunilor de ordine şi siguranţă publică pe traseele şi staţiunile turistice, intervin în zona montană pentru salvarea şi evacuarea persoanelor aflate în dificultate în zona de competenţă a postului.  De menționat este și faptul că jandarmii montani sunt instruiți de către specialişti în domeniul acordării primului - ajutor pe timpul cursurilor din cadrul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia.



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
19 septembrie 2018

AED 1,0826 -0.06 %
AUD 2,8832 +0.51 %
BRL 0,9558 -0.71 %
CAD 3,0701 +0.41 %
CHF 4,1141 -0.59 %
CNY 0,5802 +0.12 %
CZK 0,183 +0.22 %
DKK 0,6237 +0.11 %
EGP 0,2216 -0.14 %
EUR 4,6524 +0.10 %
GBP 5,2395 +0.26 %
HRK 0,6262 +0.08 %
HUF 1,4389 +0.60 %
INR 0,0546 -0.18 %
JPY 3,5396 -0.41 %
KRW 0,3545 +0.25 %
MDL 0,2372 -0.17 %
MXN 0,212 +0.28 %
NOK 0,4873 +0.02 %
NZD 2,6285 +0.14 %
PLN 1,0836 +0.27 %
RSD 0,0393 0.00 % -
RUB 0,0593 +0.85 %
SEK 0,4477 +0.18 %
THB 0,1225 +0.25 %
TRY 0,6305 +0.90 %
UAH 0,1415 +0.21 %
USD 3,9764 0.00 % -
XAU 153,8126 0.00 % -
XDR 5,5773 0.00 % -
ZAR 0,2698 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”