26 Oct 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
Joi, 29 iunie, s-a dat startul evenimentelor dedicate Zilelor Orașului Mioveni

Joi, 29 iunie, s-a dat startul evenimentelor dedicate Zilelor Orașului Mioveni

Mioveniul împlinește 532 de ani de la prima atestare documentară a localității. Primăria și Consiliul Local Mioveni, împreună cu instituțiile din subordinea Consiliului Local, au demarat activitățile dedicate evenimentului Zilele Orașului Mioveni 2017, ce se desfășuară în perioada 29 iunie - 2 iulie.

La ora 10, în Sala de Consiliu a Primăriei Mioveni a avut loc primirea oficială a delegațiilor străine, din orașele înfrățite cu Mioveniul. Participă la Zilele Orașului Mioveni delegații din Grecia – Salamina, Rusia-Istra, Republica Moldova- Măgdăcești și Scoreni.

Delegațiile străine și cei ai autorităților locale au participat de la ora 11,00 la slujba prilejuită de hramul Catedralei Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

De la ora 17.00, la Centrul Cultural Mioveni a avut loc deschiderea oficială a festivităților dedicate Zilelelor Orașului. Cu acest prilej au fost premiați elevii școlilor locale care au încheiat anul școlar cu media 10 și a fost premiată echipa de tenis de masă a CS Mioveni, care a obținut pentru al doilea an consecutiv titlul de Campioană Națională.

Au luat cuvântul reprezentanții delegațiilor străine, care au mulțumit pentru invitație.

Evenimetul a continuat cu lansarea Monografiei Orașului Mioveni, lucrare la care a participat mai mulți cercetători argeșeni (Dr. Leontin Stoica, Dr. Cornel Popescu, Dr. Iulian Boţoghină, Dr. George Ungureanu, Dr. Marius Cârjanşi Radu Aurel).

Programul zilei de vineri - 30 iunie 2017:

09.30 - Lansare volumul „Paşi pe cale“, de Adina Oprescu, la Centrul Cultural Mioveni.

10.00 - Premierea elevilor cu rezultate deosebite la concursurile și olimpiadele județene și naționale(Premierea va fi făcută de către domnul Christophe Dridi, directorul Uzinei Vehicule Dacia).

 - Premierea sportivilor care au obținut rezultate deosebite la campionatele și competițiile interne și internaționale;

Ora 12.00 – Sfinţire construcţie spital nou - Racovița;

Ora 20.00 – Stadionul Orășenesc Mioveni

- Finala Cupei României – faza judeţeană: A.S. COLIBAŞI – A.S. ATLETIC BRADU II



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
26 octombrie 2020

AED 1,1224 +0.20 %
AUD 2,943 +0.04 %
BRL 0,7336 -0.29 %
CAD 3,1294 -0.25 %
CHF 4,5473 -0.03 %
CNY 0,6152 -0.26 %
CZK 0,1786 -0.50 %
DKK 0,6549 -0.03 %
EGP 0,2624 +0.19 %
EUR 4,8731 -0.03 %
GBP 5,3888 +0.07 %
HRK 0,643 -0.03 %
HUF 1,3352 -0.31 %
INR 0,0557 -0.36 %
JPY 3,9325 +0.01 %
KRW 0,3647 -0.08 %
MDL 0,2412 -0.21 %
MXN 0,1961 -0.36 %
NOK 0,4458 -0.18 %
NZD 2,7596 +0.14 %
PLN 1,0646 0.00 % -
RSD 0,0414 0.00 % -
RUB 0,0539 0.00 % -
SEK 0,4717 +0.32 %
THB 0,1318 +0.08 %
TRY 0,5114 -1.03 %
UAH 0,1455 +0.07 %
USD 4,1224 0.00 % -
XAU 252,3262 0.00 % -
XDR 5,8429 0.00 % -
ZAR 0,2538 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”