06 Aug 2020 | Vremea în : °C
Bitpress
La Leordeni a fost aprinsă Flacăra Centenarului și s-a inaugurat un modern Centru Multifuncțional

La Leordeni a fost aprinsă Flacăra Centenarului și s-a inaugurat un modern Centru Multifuncțional

Sâmbătă, 12 mai, la Leordeni a fost aprinsă Flacăra Centenarului. Leordeniul este una dintre localitățile argeșene care au adus un mare tribut de sânge în Războiul de Întregire a Neamului. Primarul Ibric Marian, militar de carieră, a ținut în mod special să comemoreze cum se cuvine contribuția localnicilor la efortul de război, pentru a arăta comunității, și nu numai, jertfa fiilor locului. Din cei peste 1000 de tineri din Leordeni care au luptat în acest război, mai mult de 400 au oprit cu piepturile lor gloanțele inamice. Practic, aproape fiecare familie din Leordeni a avut unul sau mai mulți membri care au luptat în acest război.

Ceremonia de comemorare s-a ținut la monumentul eroilor din Budişteni.  Monumentul a fost inaugurat la 6 septembrie 1925, în prezența Reginei Maria, iar pe el sunt inscripționate numele eroilor din 1916-1919, grupaţi pe ofiţeri, sergenţi, caporali, soldaţi. Un stejar uriaș stă parcă de strajă în apropiere..

Au fost alături de comunitatea locală, prezentă în număr mare la eveniment, câțiva primari ai localităților argeșene, reprezentanți ai Consiliului Județean Argeș, Prefectul de Argeș, parlamentari de Argeș, consilieri județeni, politicieni, veterani de război.

Evenimentul a beneficiat de susținere sonoră adecvată, oferită participanților de o fanfară foarte bună, adusă din Buzău, care a marcat și deschiderea festivităților prin intonarea imnului de stat.

Un sobor de preoți a oficiat un Te Deum și o slujbă de pomenire a eroilor, după care a fost aprinsă Flacăra Centenarului, urmată de depuneri de coroane.

Localnicii au venit în număr mare la ceremonie. Copiii au fost atrași de culorile vii ale stegulețelor tricolore și le-au fluturat încântați.

Evenimentul a continuat cu inaugurarea Centrului Multifuncțional Budișteni, o necesară investiție locală, prin care s-a pus la dispoziția comunității o sală de spectacole, un mic muzeu etnografic, un spațiu modern, dotat cu toate utilitățile, pentru o grădiniță (cea veche a ars într-un incendiu în anul 2015), o farmacie.

Primarul Marian Ibric a ținut un cuvânt de deschidere în care a evocat momentele de jertfă ale eroilor locali, folosindu-și educația și experiența militară pentru descrie situația frontului în această zonă. Rezistența armatei române pe frontul liniei de apărare ce a cuprins și Leordeniul a întârziat avansul armatei austro-germane ce intenționa să ocupe Bucureștiul “din mișcare”, astfel încât regele, guvernul, parlamentul și alte instituții ale statului să se poată refugia în Moldova, pentru a pregăti rezistența și contraofensiva. În război au murit 10 ofițeri superiori din Leordeni, dintre care unul cu grad de general. Este vorba de spre generalul Alexandru Băbeanu, al cărui nume, primarul a propus consilierilor locali să fie dat noului centru multifuncțional.

Au mai avut alocuțiuni președintele CJ Argeș Dan Manu, senatorul Șerban Valeca și directorul Muzeului Județean, Cornel Popescu. După ce au fost citite numele eroilor care s-au jertfit în Marele Război, urmașii acestora au primit cu emoție diplome Centenare.

Participanții la eveniment au fost invitați în noua sală de spectacole, unde au avut ocazia să vizioneze un surprinzător film documentar, care a prezentat în detaliu contextul istoric și contribuția locală la Primul Război Mondial.

Au urmat momente artistice susținute de elevii Școlii Gimnaziale Nicolae Crețulescu, interpreți de muzică populară și Corul mixt Leordeni, care a impresionat prin calitatea interpretării.

Primarul Mioveniului este unul dintre cei care au fost alături de edilul local și au stat până la sfârșitul evenimentului

Expoziția etnografică a fost deschisă vizitatorilor și a oferit dovezi ale istoriei, culturii și tradiției locale.

Interviu primar Leordeni, Marian Ibric

Secvențe video eveniment:

 



Comentează

Pentru a comenta, te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
Te rugăm să te autentifici sau să te înregistrezi
MAI MULTE ARTICOLE DESPRE:
Bitpress
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Abonează-te pentru a primi buletinul de știri prin email. Fără SPAM !

Bitpress
CURS VALUTAR
5 august 2020

AED 1,1096 -0.53 %
AUD 2,942 +0.49 %
BRL 0,7703 +0.03 %
CAD 3,0762 +0.43 %
CHF 4,4832 +0.08 %
CNY 0,5872 +0.05 %
CZK 0,1852 +0.27 %
DKK 0,6488 -0.08 %
EGP 0,2547 -0.66 %
EUR 4,8336 -0.01 %
GBP 5,3448 -0.17 %
HRK 0,6472 -0.03 %
HUF 1,4013 -0.09 %
INR 0,0545 -0.18 %
JPY 3,8564 -0.28 %
KRW 0,3432 0.00 % -
MDL 0,2467 -0.24 %
MXN 0,1809 -0.28 %
NOK 0,452 +0.51 %
NZD 2,717 +0.27 %
PLN 1,0995 +0.05 %
RSD 0,0411 0.00 % -
RUB 0,056 +0.54 %
SEK 0,4697 +0.06 %
THB 0,1316 -0.15 %
TRY 0,579 -1.36 %
UAH 0,1467 -0.34 %
USD 4,0757 0.00 % -
XAU 267,2285 0.00 % -
XDR 5,759 0.00 % -
ZAR 0,237 0.00 % -

Mai mult
...
...
Vanghelie agata „tinere” pe Facebook, sa le aduca in PSD

Ion Cistoiu, cumatrul lui Basescu, demis de Victor Ponta din functia de inspector guvernamental

Primar în derivă: ,,Sunt încă aici, voi unde sunteți?"

Doi coreeni s-au casatorit in Arges, dupa traditiile din batrani!


Elena Udrea, laureata la Festivalul de la Mamaia


Florin Popescu, acuzat de Boureanu ca face afaceri cu Nicolescu si ,,benzinarul" Fratica

Crin Antonescu a venit la Pitesti ca sa-l injure pe Ponta

Adrian Bughiu, abia racolat de PDL: „Nu cred in proiectul USL”